Reteta sic

Daca nu mergem noi pe Broadway, atunci sa vina Broadwayul la noi... Reteta este bine gandita, asa ca, daca folosim ingredientele necesare, succesul este garantat. Publicitate cat cuprinde, muzica live, dans, costume stralucitoare, un subiect incitant... nimic nu lipseste. Muzicalul "Chicago" de la Teatrul National din Bucuresti isi propune, dupa cum o arata si afisul spectacolului, sa aduca pe meleaguri autohtone "magia de pe Broadway".

Testata cu succes deplin si in filmul "Chicago", castigator a numeroase Premii Oscar, reteta n-avea cum sa dea gres. Pe asta mizeaza si regizorul Ricard Reguant atunci cand alege sa monteze la Nationalul bucurestean un spectacol muzical. Daca dozezi bine cantitatile, efectul nu poate fi decat cel scontat. Muzica, un jazz de calitate, compozitie a lui John Kander, interpretat corect, amestecata cu talentul mai mult sau mai putin muzical al actorilor si cu o intriga frumos manevrata scenic sunt ingredientele unui succes. Publicul, deloc obisnuit cu o astfel de productie, reactioneaza pozitiv. Actorii, asemenea. Monica Davidescu dezvolta excelent partitura lui Roxy Hart, dezvaluind un talent adevarat pentru acest gen de spectacol, iar Ilinca Goia (Velma Kelley) se dovedeste a fi o adevarata revelatie. De altfel, intregul spectacol este nesperat de bine cantat. Iar micile nereusite de interpretare actoriceasca sunt mascate de muzica salvatoare, ingredientul cel mai important.

Subiectul este extrem de condimentat, ca sa mentinem comentariul intr-un trend gastronomic. Roxy Hart incearca sa evadeze din viata casnica impartita cu un sot plicticos (poate cea mai buna interpretare actoriceasca a spectacolului, Silviu Biris) si o face ucigandu-si amantul. Inchisoarea apare insa a fi o institutie mai degraba distractiva, o adevarata trambulina catre succes... Iar intalnirea cu magicianul-avocat Billy Flyn (rolul cel mai bine cantat, Stefan Banica Jr) se dovedeste hotaratoare. Justitia ii achita intotdeauna pe cei "nevinovati". Inspirata din film, scena in care vinovata, Roxy Hart, se lasa manuita ca o marioneta de catre avocatul-papusar devine ingredientul-cheie al montarii.

Fara sa fie extrem de original, spectacolul produs de Teatrul National din Bucuresti si de Occidental Consulting are toate datele unei reusite. Iar meritul, atat al regizorului, cat si al actorilor, nu este deloc minimalizat de cuvantul "reteta" pe care l-am folosit. Caci, fara talent, nici o reteta din lume n-ar avea succes...

INGREDIENT TEMPERA

„Dejun cu stridii" de Jean-Francois de Troy Toamna e anotimpul stridiilor. Fierte sau prajite, consumate in stare proaspata sau conservate, ocupa un loc aparte in lumea gurmanda. Savurate in Roma antica, luate sub protectia regilor Frantei, ele nu numai ca evoca originea rafinamentului gastronomic, dar au devenit si element de vocabular. Cand vechii greci alungau din cetate pe unul dintr-ai lor, foloseau cochilia de stridie ca buletin de vot, scriind pe ea numele celui exilat; "ostrakos" se spune in greceste la cochilie, de unde si cuvantul "ostracizare" folosit astazi. Dintotdeauna, placerea suprema a fost de a manca stridiile proaspete, abia scoase din mare, parfumate cu cateva picaturi de lamaie. Combinatia are efect sublim asociata cu vin alb ori sampanie brut. In secolul al XVIII-lea, Jean-Francois de Troy (1679-1752) i-a produs o mare satisfactie lui Ludovic al XV-lea: el i-a pictat un tablou avand ca subiect de gen pranzul la care nobilii chefuiesc la o masa cu stridii. Tabloul a stat mult timp in sala de mese din apartamentele mici ale Versailles-ului. ( Tudor Cires)