x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Reţeta zilei: Creveţi cu legume şi caşcaval

Reţeta zilei: Creveţi cu legume şi caşcaval

24 Apr 2019   •   20:30
Reţeta zilei: Creveţi cu legume şi caşcaval

Ingrediente: 15 creveţi, 1 ceapă mică, 2 ardei semi-iuţi, 1 roşie mică, 12 roşii cherry, 35 gr caşscaval vacă, 2-3 fire pătrunjel, 2 linguri ulei măsline, ¼ linguriţă boia dulce, sare şi piper negru.

Mod de preparare: Se curăţă total creveţii, se clătesc în apă rece, apoi se usucă bine.

Într-o tigaie se încinge uleiul şi se adaugă ceapa tocată mărunt şi ardeii curăţaţi şi tăiaţi mărunt. Se călesc până se înmoaie puţin. Se presară cu sare şi piper negru.

Se adaugă creveţii şi se amestecă de câteva ori, doar până devin roz peste tot. Se scot din tigaie.

Peste legumele rămase se adaugă roşia dată prin răzătoare, roşiile cherry şi boia. Se sotează până roşiile cherry crapă uşor.

Se trage tigaie de pe foc, se pun creveţii la loc în tigaie, se presară jumătate de pătrunjel tocat, se rade caşcavalul deasupra şi se presară restul de pătrunjel.

Se pune tigaia la cuptor, la 200 grade Celsius, doar până caşcavalul e topit. Se serveşte cald. (e-retete.ro)

×
Subiecte în articol: Creveţi cu legume şi caşcaval