x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Reţeta zilei: Pui cu sos picant

Reţeta zilei: Pui cu sos picant

17 Feb 2019   •   20:30
Reţeta zilei: Pui cu sos picant

Ingrediente:

4 pui mici, 2 ardei capia, două cepe, 3 ardei iuţi, 4 căţei de usturoi, 4 linguri cu muştar cu boabe, o lămâie, 200 g roşii cherry, o legătură de pătrunjel, o lingură cu boabe de piper, sare, piper, ulei, oregano, dovlecei, vinete
 

Mod de preparare:
Puii se curăţă, se spală, se ung cu ulei şi se condimentează. Lămâia se spală, se taie felii şi se introduce în interiorul puilor. Cepele se curăţă de foi, se spală şi se taie peştişori.O parte din ceapă se introduce în interiorul puilor, împreună cu câteva roşii cherry. Se aşază pe o tavă, se stropesc cu ulei şi apă şi se condimentează.Se presară cu pătrunjel, oregano şi se introduc în cuptorul încins. Se coc la foc mediu până devin aurii şi pot fi pătrunşi cu dinţii unei furculiţe.Ceapa rămasă, ardeii capia şi ardeii iuţi tăiaţi bucăţele se călesc cinci minute, se adaugă restul de muştar, sare, boabele de piper şi puţină apă.
Se fierb până se înmoaie, se adaugă roşiile cherry rămase, se acoperă cu un capac şi se ia cratiţa de pe foc. Se aşază puii în farfurii, se pune alături sosul şi se servesc imediat.

 

×
Subiecte în articol: pui cu sos picant