Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Demult, în secolul al XVI-lea, unul dintre membrii Casei de Habsburg, arhiducele Ferdinand al II-lea al Tyrolului (al doilea fiu al kaizerului Ferdinand I şi frate al împăratului Austriei Maximilian al II-lea) a încheiat o căsătorie secretă cu o femeie din clasa de mijloc: Philippine Welser (1527-1580). O tânără frumoasă (considerată, în epocă, una dintre marile frumuseţi ale Europei şi curtată de artişti cu penelul inspirat), inteligentă şi foarte bogată, ea făcea parte dintr-o celebră familie de negustori şi finanţişti din Augsburg.
Căsătoria lor nu a fost acceptată de Casa de Habsburg, fiind considerată una „morganatică”. E şi motivul pentru care Philippinei, deşi se căsătorise cu un prinţ (chiar cu fiul împăratului Austriei), nimeni nu i s-a adresat vreodată cu titlul de „prinţesă”. Abia târziu, după moartea ei, mai ales oamenii din Tyrol, care au îndrăgit-o, au vorbit despre ea numind-o „Prinţesa Philippine”.
Legenda spune că suveranul din Tyrol (Arhiducele Ferdinand primise de la tatăl său conducerea micului principat care „aluneca” pe Valea Inn-ului, de o parte şi de alta a munţilor, o regiune care astăzi e parţial în Austria, parţial în Italia) şi-a întâlnit pentru prima dată viitoarea soţie în 1548, la Augsburg, pe când aceasta avea 21 de ani. Deşi mulţi istorici notează că pentru prima oară arhiducele (care nu fusese căsătorit niciodată, dar în schimb avea numeroşi bastarzi) ar fi fost vrăjit de frumuseţea şi spiritul Philippinei în mai 1556, la castelul Breznice.
Kaizerul nefiind de acord cu căsătoria lor, cei doi au fost nevoiţi să o ţină în secret. Atât de mare a fost secretul încât, deşi au avut împreună 4 copii – doi băieţi, Andreas (1558) şi Karl (1560), care au supravieţuit, şi încă doi gemeni (băiat şi fată), care au murit de mici –, doar apropiaţii celor doi au ştiut adevărul. Dacă i-am amintit pe copii, să spunem că, întrucât cel mare, Andreas, a ales calea preoţiei, în 1576 Papa însuşi se hotărăşte să considere legitimă căsătoria Arhiducelui Ferdinand al II-lea cu doamna Philippine Welser, pentru ca viitorul înalt prelat să nu mai fie considerat bastard. Andreas a ajuns până la rangul de episcop de Constance şi Brixen. Cel de al doilea fiu, Karl, avea să facă o strălucită carieră militară, ajungând la rangul de general imperial. Dar să ne întoarcem la doamna Philippine... Ea era nu doar foarte credincioasă soţului ei, ci şi o bucătăreasă excelentă. Ca şi arhiducele, avea un apetit insaţiabil pentru mâncare şi băutură şi nu refuza niciodată o masă bună. Totuşi, nu a fost vreodată nevoită să ţină vreo cură de slăbire, despre ea spunându-se că „avea un gât atât de fin, încât aproape că puteai să vezi, în timp ce bea, vinul roşu de Burgundia alunecând”.
Philippine a rămas în istorie drept „prinţesa-care-a-scris-o-carte-de-bucate” (şi o alta despre plantele medicinale, de altfel). Ea a scris această carte - „De re coquinaria” – în castelul de la Ambras, în apropiere de Innsbruck. Cele peste 200 de reţete au fost culese de prinţesă din toată regiunea Tyrolului, iar una dintre mâncărurile care le erau pe plac (şi ei, şi arhiducelui, şi oaspeţilor lor) era supa de vin - „Terlaner Weinsuppe” -, pe care Philippine o aflase de la o podgoreancă din Terlan (Terlano), localitate aflată azi în partea italiană a Tyrolului.
Doar două cuvinte despre Terlano, înainte de a trece la reţetă: este o superbă aşezare aflată în inima podgoriilor tiroleze, dincolo de care se află înălţimile Alpilor. Orăşelul, cu aerul lui medieval, te încântă de la prima întâlnire. Turistul n-ar trebui să se grăbească dacă ajunge acolo, căci poate să se bucure de privelişte, de lungile drumeţii, de piscinele în aer liber şi, bineînţeles, de cât mai multe degustări de vinuri excelente. De la oficiul de turism se poate achiziţiona un... Winepass, adică un tichet care-ţi permite să faci cât de multe degustări vrei, în pivniţele podgorenilor. Iar la hanurile din oraş poţi mânca o supă de vin, pregătită după reţeta culeasă (şi) de doamna Philippine.
Reţeta:
Ai nevoie de o jumătate de litru de supă concentrată de vită (stock; pregătită dinainte, din oase de vită, cu ceva cărniţă, morcov, ţelină, rădăcină de pătrunjel, păstârnac, ceapă albă şi bouquet garni), 250 ml vin alb, sec, de Terlano (dacă nu e de Terlano, merge orice vin alb sec), 250 ml smântână, 5 gălbenuşuri, sare, scorţişoară, crutoane de pâine, unt.
Puneţi la fiert supa de vită (stock-ul), împreună cu vinul. Puneţi sare. Frecaţi într-un castron gălbenuşurile cu smântâna, încorporaţi puţin câte puţin supă fierbinte (două polonice), după care compoziţia astfel obţinută o turnaţi în oală, amestecînd continuu (focul trebuie să fie dat la economic).
Cuburile de pâine (crutoane) le prăjiţi în unt, doar cu puţin timp înainte de a fi servite.
Puneţi supa de vin în farfurii sau boluri, presăraţi scorţişoară şi puneţi deasupra crutoanele crocante.
