x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar REŢETA ZILEI: Vulcan de ciocolată (lava cake)

REŢETA ZILEI: Vulcan de ciocolată (lava cake)

18 Apr 2017   •   20:30
REŢETA ZILEI: Vulcan de ciocolată (lava cake)

Ingrediente:

170 g ciocolată neagră, 50 g zahăr, 3 ouă, făină, 110 g unt, 2 ml esenţă de vanilie, un vârg de linguriţă de sare

Mod de preparare:

Se pun cubuleţele de ciocolată într-un bol împreună cu untul, se topeşte pe baie de aburi şi se amestecă pentru a deveni omogenă. Vasele ceramice se ung cu unt şi se tapetează cu făină. Se bat bine ouăle cu zahăr şi esenţa de vanilie până se dizolvă zahărul. Se adaugă făina şi se omogenizează. Peste compoziţie, se adaugă ciocolata topită şi răcită uşor, se omogenizează amestecul şi se transferă în vase pentru brioşe (ramekin). Lava cake se coace în cuptorul încins la 200 de grade pentru 12 minute. Se coace până când marginile sunt ferme, dar mijlocul este uşor moale. Trebuie să fiţi foarte atenţi cu acest desert, câteva secunde de coacere în plus şi ciocolata nu va rămâne la fel de moale. Se scot din cuptor, se lasă să se răcească timp de câteva secunde, se trece cu un cuţit în jurul vasului pentru a desprinde prăjitura, se răstoarnă rapid, se pudrează cu zahăr şi se serveşte imediat.

Încearcă şi:

REŢETA ZILEI: Plăcintă dobrogeană cu dovleac

 

REŢETA ZILEI: Prăjitură cu ananas şi nuci

 

REŢETA ZILEI: Paella cu fructe de mare

 

Cum ştii când un ou nu mai este bun fără să îl spargi?

×
Subiecte în articol: retete simple desert retete desert