x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Reţete

Reţete

de Jurnalul National    |    16 Ian 2008   •   00:00

• Preparate din carne • Preparate din peşte • Preparate din legume • Preparate dulci

Preparate din carne:

1)Calzone cu legume şi şuncă:

un ou, ulei de măsline, zahăr, 400 ml apă, 25 g drojdie, 600 g făină, 4 cârnaţi cabanos, 300 g şuncă presată, 300 g ciuperci, 4 linguri de pastă de roşii, 250 g caşcaval, 200 g măsline negre fără sâmburi, oregano, sare, piper, un gălbenuş

  

1 Într-un castronel se amestecă drojdia cu o linguriţă de zahăr tos, până când devine lichidă. Se adaugă puţină apă caldă şi făină cât să rezulte un aluat curgător.

2 Făina se cerne într-un vas mai mare, se amestecă bine cu o linguriţă de sare şi puţin piper.

3 Se pune în mijloc drojdia crescută, un ou, două linguri de ulei de măsline, restul de apă călduţă şi se frământă până când rezultă un aluat tare. Se lasă la dospit timp de zece minute, se împarte în bucăţi egale şi se întind sub formă de cerc.

4 Se ung cu pasta de roşii, se rade deasupra caşcavalul, se aşază feliile de şuncă, cârnaţii cabanos şi ciupercile prăjite în ulei.

5 Se presară oregano, măslinele feliate, sarea şi piperul. Se împăturesc în două, se presează marginile ca să nu se desfacă la copt şi se aşază în tavă.

6 Se coc la foc mediu 30-45 de minute, fără să se ardă.

  

Sfat: Ca să aibă o culoare aurie se pot unge cu gălbenuş înainte de a fi introduse în cuptor.

Băutura: Riesling Italian

 

2)Cârnaţi cu legume:

4 cârnaţi mai groşi, un kilogram cartofi mai mici, 500 g mazăre, 5 roşii, două cepe, 3 căţei de usturoi, un ardei gras roşu, un ardei iute mic, ulei de floarea-soarelui, pătrunjel verde, pătrunjel uscat, sare, piper, varză murată, chimen

  

1 Cepele şi usturoiul se curăţă şi se toacă mărunt. Roşiile se opăresc câteva secunde, se curăţă de pieliţă şi se taie în cubuleţe.

2 Ardeiul gras şi cel iute se curăţă de seminţe, se spală şi se toacă mărunt.

3 Se încinge puţin ulei într-o cratiţă, se adaugă ceapa, usturoiul, se călesc până când devin aurii şi se adaugă cele două tipuri de ardei.

4 Se călesc timp de două minute, se toarnă roşiile, se condimentează şi se lasă la fiert până când sosul a scăzut puţin. Se adaugă o linguriţă de pătrunjel uscat, se amestecă şi se acoperă cu un capac.

5 Cartofii se curăţă de coajă, se spală şi se pun la fiert. Mazărea se fierbe în apă cu sare.

6 Când cartofii sunt fierţi se scot, se amestecă bine cu mazărea scursă de apă, puţin ulei, sare, piper şi verdeaţă tocată. Se servesc alături de cârnaţii prăjiţi şi sosul de roşii fierbinte.

  

Sfat: Se pot servi alături de o salată din varză murată, chimen, piper şi ulei.

Băutura: Fetească Neagră

  

3) Mâncare cu pui şi ardei:

3 piepturi de pui, doi ardei capia roşii, doi ardei graşi verzi, două cepe, 4 căţei de usturoi, o jumătate de ţelină, 500 g conopidă, 500 g spanac, sare, piper, ulei de măsline, 3 crenguţe busuioc verde, o lămâie, 250 g roşii cherry

  

1 Conopida se spală, se rupe în bucheţele mai mici şi se fierbe în apă cu sare. Ţelina se curăţă de coajă, se spală şi se fierbe.

2 Se scurge de apă, se taie bastonaşe şi se pune într-un castron împreună cu bucheţelele de conopidă scurse de apă. Ardeii se curăţă de seminţe, se spală şi se taie în felii mai groase.

3 Cepele se curăţă de foi, se spală, se taie în jumătăţi, apoi în felii mai groase. Usturoiul se curăţă, se taie în felii subţiri sau se pisează.

4 Se încinge ulei într-o cratiţă, se pun ceapa, ardeii şi ustu­roiul. Se călesc până când devin moi, se adaugă carnea de pui şi se prăjesc.

5 Se condimentează cu sare şi piper, se adaugă bastonaşele de ţelină şi conopida.

6 Se mai prăjesc timp de câteva minute, se opreşte focul şi se adaugă busuiocul tocat mărunt. Se amestecă, se lasă să se îmbine aromele şi se serveşte.

  

Sfat: Se serveşte alături de o sa­lată din spanac crud, roşii cherry, suc de lămâie şi ulei de măsline.

Băutura: Fetească Neagră

 

4) Ruladă de porc cu grepfrut:

un kilogram muşchi de porc, doi ardei capia roşii, o ceapă, 4 căţei de usturoi, 3 fire de mentă, 300 g ciuperci, 60 g unt, 200 g caşcaval, 3 fructe de grepfrut, sare, piper, ulei de floarea-soarelui, 4 roşii, dovlecei

  

1 Ceapa se curăţă de foi, se spală şi se toacă mărunt. Se prăjeşte în unt, se adaugă ciupercile curăţate de pieliţă şi tăiate în felii. Se pun într-o strecurătoare, se presează puţin şi se lasă la răcit.

2 Ardeii capia se curăţă de se­minţe, se spală şi se taie în felii subţiri. Usturoiul se curăţă de foi, se spală şi se taie mărunt.

3 Muşchiul de porc se spală, se şterge şi se taie obţinându-se o foaie potrivit de groasă.

4 Se condimentează, se presară ceapa şi ciupercile, se aşază caşcavalul tăiat în bastonaşe şi menta tocată.

5 Se rulează, se leagă cu aţă de bucătărie, se condimentează şi se aşază într-o tavă. Se adaugă feliile de ardei capia, feliile de grepfrut, usturoiul şi uleiul.

6 Se toarnă un pahar de apă, se introduce tava în cuptor şi se coace timp de 45-60 de minute la foc mediu.

  

Sfat: Pe lângă ardeii capia se mai pot adăuga felii de roşii şi dovlecei.

Băutura: Băbească Neagră

 


Preaprate din peşte

1)Ciorbă de peşte:

un kilogram peşte, două cepe, un ardei gras verde, doi morcovi, o ră­dăcină de pătrunjel, un sfert de ţelină, 4 cartofi, 250 g fasole verde, usturoi, 4 roşii, mărar, pătrunjel, 250 ml borş, sare, piper, ardei iute, smântână

  

1 Cepele şi patru căţei de usturoi se curăţă de foi, se spală şi se taie mărunt. Cartofii se curăţă de coajă, se spală, se taie în cuburi şi se pun într-o oală cu apă rece.

2 Morcovii, ţelina şi rădăcina de pătrunjel se curăţă de coajă, se spală şi se taie în cubuleţe sau se dau pe răzătoarea mare.

3 Se pune la fiert o oală cu trei litri de apă, se adaugă ceapa, patru căţei de usturoi, zarzavatul tocat şi puţină sare.

4 Se lasă la clocotit, iar când zarzavatul este aproape fiert se pun cartofii, fasolea verde şi se mai lasă la fiert timp de 15 minute.

5 Se adaugă borşul, roşiile curăţate de coajă şi date pe răzătoare şi ardeiul verde tăiat în cuburi. Se mai fierbe zece minute, se adaugă peştele şi se mai lasă pe foc încă 15 minute la foc mic.

6 Se presară piper, verdeaţă tocată şi se opreşte focul.

  

Sfat: Se serveşte cu ardei iute şi smântână.

Băutura: Vin alb de buturugă

  

2) Doradă cu broccoli:

4 dorade mai mari, un kilogram broccoli, 500 ml vin alb demisec, două cepe, 4 căţei de usturoi, 3 cm rădăcină de ghimbir, două frunze de dafin, două lămâi, o linguriţă de seminţe de coriandru, mărar, ulei, sare, piper

  

1 Peştii se curăţă, se eviscerează, se spală şi se lasă  la scurs pe un prosop absorbant. Cepele se curăţă de foi, se spală şi se taie peştişori. Usturoiul se curăţă de foi, se taie în felii şi se pune lângă ceapă.

2 Peştii se condimentează, se umplu cu legumele tăiate, seminţele de coriandru şi ghimbi­rul dat pe răzătoare.

3 Se pun într-o tavă, se ung cu ulei şi se aşază feliile de lămâie, frun­­­­zele de dafin, vinul alb şi puţin ulei.

4 Se adaugă un pahar cu apă, sare, piper şi se introduce tava în cuptor.

5 Se ţine circa 25-30 de minute, se scoate şi se ţine la cald. Broccoli se spală, se rupe în bucheţele şi se fierbe în apă cu sare.

6 Se scurge de apă, se ames­tecă bine cu ulei, sare, piper şi se serveşte alături de peştele fierbinte.

  

Sfat: Se poate servi cu mujdei de usturoi sau sos vinegretă cu mărar.

Băutura: Pinot Gris

  

3) File de peşte cu praz:

4 fileuri de peşte, un fir de praz, doi ardei capia verzi, două cepe, un ardei iute mic, 100 g boabe de porumb, doi ardei capia roşii, 500 g roşii, 250 ml vin alb, mentă, ulei de măsline, scorţişoară, sare, piper, ghimbir, nucşoară, o lămâie

  

1 Cepele se curăţă de foi, se spală şi se toacă mărunt.

2 Ardeii capia se curăţă de seminţe, se spală şi se taie în felii subţiri. Ardeiul iute se curăţă de seminţe şi se toacă cubuleţe.

3 Se încinge ulei într-o cratiţă, se adaugă ceapa, ardeii tăiaţi şi se călesc timp de cinci minute. Se adaugă roşiile curăţate de pieliţă şi tăiate cubuleţe, sarea şi piperul.

4 Când legumele sunt fierte se adaugă boabele de porumb, patru fire de mentă tocată şi se amestecă. Se opreşte focul şi se acoperă cu un capac.

5 Fileurile de peşte se spală, se condimentează, se aşază într-o tavă cu puţin ulei, apă, vinul alb de­misec şi rondele de praz. Se adau­gă felii de lămâie, două be­ţi­şoare de scorţişoară şi mentă tocată.

6 Se introduce tava în cuptor şi se lasă timp de 25-30 de mi­nute. Se serveşte fierbinte, alături de sosul de roşii cu porumb şi mentă.

  

Sfat: Peştele se mai poate condimenta cu ghimbir ras sau pudră de nucşoară.

Băutura: Fetească Albă

 

4) Midii cu pesto şi cartofi:

500 g cartofi, 450 g midii decorticate, 500 g broccoli, 4 căţei de usturoi, 100 g unt, 300 ml vin alb demisec, o lămâie, 200 g caşcaval, sare, piper, o frunză de dafin, 5 boabe de piper, oţet balsamic, mărar, sos pesto, roşii cherry

  

1 Într-o oală se pun la fiert un litru de apă, vinul alb, boabele de piper, frunza de dafin şi o linguriţă de oţet balsamic.

2 Se adaugă midiile spălate şi scurse de apă, se lasă la fiert timp de 10-15 minute, se scot şi se pun într-o strecurătoare. Cartofii se curăţă de coajă, se spală şi se taie în jumătăţi.

3 Se fierb în apă cu sare, se scot şi se aşază într-un castron să se răcorească. Broccoli se spală, se rup în bucheţele, se fierb în apă cu sare, se scurg şi se pun alături de cartofi.

4 Se unge o tavă cu unt, se pun cartofii, bucheţelele de broccoli, midiile şi feliile de usturoi.

5 Se presară caşcaval, se pun din loc în loc cubuleţe de unt şi restul de ingrediente. Se presară caşcaval ras şi mărar tocat, se pune iar unt şi se introduce tava în cuptor.

6 Se lasă în cuptor 15-20 de mi­nute. Se scoate preparatul, ser­vindu-se stropit cu suc de lămâie.

  

Sfat: Se mai poate adăuga sos pesto şi roşii cherry tăiate în jumătăţi.

Băutura: Riesling

  

 

Preparate din legume:

1)Tort Angelica cu dovlecei:

450 g făină, 20 g drojdie, o linguriţă de zahăr tos, 220 ml apă, 3 ouă, o linguriţă de sare, 100 ml ulei de măsline, 30 g boabe de porumb, doi dovlecei, o lingu­ră de sos pesto, 4 căţei de usturoi, piper, ulei pentru tavă, varză de Bruxelles

  

1 Într-un castron se amestecă drojdia cu zahărul tos, puţină apă caldă, sarea şi două linguri de făină. Se lasă la crescut timp de 15 minute, se pune într-un vas împreună cu restul de făină, apă caldă, uleiul de măsline şi puţin piper.

2 Se adaugă două ouă şi un albuş, se frământă şi se lasă la dospit minimum 30 de minute.

3 Dovleceii se spală, se dau pe răzătoarea cu ochiuri mari, se pun într-o strecurătoare şi se presează ca să elimine sucul. Se amestecă bine cu sosul pesto, piperul şi usturoiul pisat.

4 Se întinde aluatul într-o foaie potrivit de groasă, se unge cu această compoziţie, se presară boabele de porumb şi se rulează.

5 Se taie rulada în două pe lungime, se împleteşte şi se aşază într-o tavă unsă cu ulei.

6 Se unge cu gălbenuş, se coace la foc mediu 35-40 de minute, apoi se scoate şi se serveşte.

  

Sfat: La umplutură se mai poate adăuga şi varză de Bruxelles.

Băutura: Pinot Gris

  

2) Ciuperci umplute cu brânză:

un kg ciuperci, 300 g brânză de vaci, 100 g brânză telemea, doi ardei capia roşii, 200 g roşii cherry, o legătură ceapă verde, doi căţei de usturoi, o lingură de sos pesto, 3 ouă, sare, piper, ulei de măsline, salată verde, suc de lămâie

  

1 Ciupercile se curăţă de pieliţă, se spală, se pun într-o strecurătoare, apoi se ung cu ulei de măsline.

2 Ceapa verde se spală, se toacă mărunt şi se pune într-un vas mai mare împreună cu usturoiul curăţat de foi şi pisat.

3 Se adaugă brânza de vaci, ardeii capia curăţaţi de seminţe şi tăiaţi în felii subţiri, sarea, piperul şi sosul pesto.

4 Se toarnă ouăle bătute cu o furculiţă, roşiile cherry tăiate în jumătăţi şi brânza telemea tăiată în cubuleţe.

5 Se amestecă toate ingredientele, având grijă să nu se sfărâme cubuleţele de brânză, se umplu ciupercile cu acest amestec şi se aşază într-o tavă unsă cu puţin ulei.

6 Se introduc în cuptor şi se ţin 15-20 de minute, apoi se scot şi se lasă la răcit timp de cinci minute.

  

Sfat: Se servesc cu salată verde amestecată cu suc de lămâie, ulei de măsline şi sare.

Băutura: Riesling Italian

 

3) Rondele cu parmesan:

350 g făină, praf de copt, sare, piper, o lingură de busuioc uscat, 250 ml iaurt, două ouă, 75 g unt, 175 g parmezan, pudră de curry, doi căţei de usturoi, o legătură ceapă verde, un măr, salată verde, mozzarella

  

1 Iaurtul se pune într-un castron, împreună cu un pliculeţ cu praf de copt. Se amestecă, se adaugă sarea, piperul, un vârf de linguriţă de pudră de curry şi busuiocul uscat.

2 Se adaugă oul bătut, untul moale, parmezanul ras şi salata verde tocată mărunt.

3 Se presară ceapa verde tocată, usturoiul pisat, mărul dat pe răzătoare şi făina cernută, se frământă totul până când rezultă un aluat potrivit de tare, i se dă formă de rulou şi se introduce la rece 30 de minute.

4 Se taie în rondele potrivit de groase, se aşază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, se ung cu ou bătut şi se introduc în cuptor.

5 Se coc 25-30 de minute la foc mediu, având grijă să nu se ardă.

6 Se scot pe un grătar, se lasă la răcit timp de cinci minute, apoi se servesc.

  

Sfat: În loc de parmezan se poate folosi mozzarela dată prin răzătoare sau tăiată în cubuleţe.

Băutura: Alligoté

  

4)Supă de legume cu paste:

1 Morcovii, ţelina şi rădăcina de pătrunjel se curăţă de coajă, se spală şi se taie în cubuleţe sau se dau pe răzătoarea cu ochiuri mari.

2 Ceapa se curăţă de foi, se spală şi se taie în cubuleţe.

3 Se pune apa la fiert, se adaugă legumele tăiate, două linguri de ulei de măsline şi puţină sare.

4 Când sunt pe jumătate fierte se adaugă cartofii curăţaţi de coajă şi tăiaţi în cuburi, dovleceii tăiaţi în felii mai groase, ardeiul curăţat de seminţe, tăiat în cu­buleţe şi mazărea.

5 Se lasă la fiert până când se înmoaie legumele, se adaugă doi căţei de usturoi pisaţi, salata tăiată în fâşii mai groase, un praf de cimbru uscat, puţin piper şi pastele rupte în bucăţele.

6 Se mai fierbe timp de zece minute, cât să se înmoaie pastele, se opreşte focul şi se acoperă pentru cinci minute cu un capac.

  

Sfat: Se serveşte fierbinte sau rece cu smântână şi verdeaţă proaspăt tocată.

Băutura: Ţuică

 

 

Preparate dulci

1)Eclere cu cremă de vanilie:

275 ml apă, 145 g unt, 210 g făină, 8 ouă, 500 ml lapte dulce, 150 g zahăr tos, o păstaie de vanilie, o jumătate de linguriţă de sare, un vârf de linguriţă de pudră de anason, 100 g zahăr pudră, sucul de la o lămâie

  

1 Apa se fierbe cu puţină sare şi 120 g unt. Se adaugă făina, amestecând continuu cu o lingură de lemn ca să nu se formeze cocoloaşe.

2 Se ţine două minute pe foc, se lasă la răcit puţin, se pun pe rând patru ouă, mixând bine după fiecare.

3 Se pune aluatul într-o seringă pentru ornat şi se formează bastonaşe într-o tavă tapată cu hârtie de copt. Se coc 30-40 de minute la foc iute spre mediu, având grijă să nu se deschidă uşa în primele 15 minute.

4 Într-un vas se mixează gălbenuşurile împreună cu zahărul tos şi restul de sare până când îşi dublează volumul. Laptele se fierbe cu păstaia de vanilie, apoi se lasă la răcit.

5 Se toarnă amestecul de ouă cu zahăr şi restul de făină diluată cu lapte. Se pune compoziţia pe foc, se adaugă restul de unt şi se fierbe până când s-a îngroşat.

6 Se taie eclerele, se umplu cu crema de vanilie şi se introduc la rece.

  

Sfat: Se face o glazură din zahărul pudră, sucul de lămâie, pudra de anason şi se decorează eclerele.

Băutura: Suc de fructe

   

2) Prăjitură cu fulgi şi coacăze:

un pachet de foitaj, 500 ml frişcă, un plic budincă de vanilie, 450 ml lapte dulce, 250 g coacăze roşii, zahăr vanilinat, 150 g zahăr tos, 500 ml apă, esenţă de rom, 100 g fulgi de porumb cu ciocolată, pudră de scorţişoară

  

1 Foitajul se dezgheaţă la temperatura camerei, se aşază într-o tavă stropită cu apă rece, se înţeapă cu o furculiţă pe toată suprafaţa, ca să nu mai crească, şi se introduce în cuptor.

2 Se coace la foc mediu spre iute până când devine auriu şi a crescut puţin. Într-un ibric se amestecă apa cu 90 g zahăr tos şi se fierbe.

3 Se lasă la răcit, se adaugă esenţă de rom după gust, două pliculeţe de zahăr vanilinat şi se însiropează blatul de foitaj.

4 Budinca se prepară conform instrucţiunilor de pe plic, se amestecă bine cu 60 g zahăr şi se lasă la răcit.

5 Frişca se mixează, se amestecă bine cu budinca rece, coacăzele spălate şi scurse de apă.

6 Se întinde crema peste foaia de foitaj, se presară fulgii de porumb şi se introduce la rece pentru minimum 30 de minute.

  

Sfat: În siropul pentru blat se poate adăuga şi pudră de scorţişoară.

Băutura: Coniac

   

3) Prăjitură cu gutui:

4 gutui, 350 g miere, 140 g zahăr tos, 270 g făină, praf de copt, 3 ouă, pudră de anason, pudră de ghimbir, o linguriţă de pudră de scorţişoară, 75 g unt, două pliculeţe zahăr vanilinat, sare, o lămâie, frişcă

  

1 Într-o oală se pun la topit mierea şi 40 g zahăr tos, apoi se lasă la răcit. Într-un vas mai mare se mixează ouăle cu zahărul vanilinat şi un praf de sare.

2 Se adaugă un pliculeţ cu praf de copt, un vârf de cuţit cu pudră de ghimbir şi un vârf de cuţit cu pudră de anason, jumătate din pudra de scorţişoară, mierea călduţă şi făina.

3 Se mixează totul, se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt unsă cu unt, se introduce în cuptor şi se coace 45 de minute la foc mediu.

4 Gutuile se spală, se curăţă de coa­jă, se taie în felii sub­ţiri şi se stropesc cu sucul de lămâie.

5 Într-o cratiţă se topeşte zahărul tos rămas, se adaugă untul, restul de scorţişoară şi se lasă să fiarbă puţin.

6 Se adaugă feliile de gutui, se amestecă şi se prăjesc până când s-au înmuiat. Se servesc alături de prăjitura rece, tăiată în felii subţiri.

  

Sfat: Peste prăjitură se poate spriţa frişcă şi se pudrează cu scorţişoară.

Băutura: Suc de fructe

  

4) Tartă cu brânză şi portocale:

un kilogram brânză de vaci, 5 ouă, 120 g zahăr tos, 5 portocale, două plicuri de budincă de vanilie, griş, 50 g stafide, 80 g unt, zahăr vanilinat, praf de copt, mentă, pudră de scorţişoară, gem de portocale, cremă de vanilie

  

1 Brânza de vaci se pune într-un vas şi se mixează împreună cu untul şi o linguriţă de praf de copt până când devine ca o cremă.

2 Se adaugă gălbenuşurile de la patru ouă, zahărul tos, două pliculeţe cu zahăr vanilinat, pulpa tocată de la două portocale şi sucul format, praful de budincă şi două linguri de griş.

3 Se mixează bine ca să se încorporeze toate ingredientele, se adaugă stafidele, menta tocată şi un vârf de cuţit de pudră de scorţişoară.

4 Se adaugă albuşurile mixate până când devin o spumă tare, se amestecă bine cu o lingură, se toarnă compoziţia într-o tavă unsă cu unt, se nivelează şi se unge cu ou bătut.

5 Se decorează cu felii de portocală, se introduce tava în cuptor şi se coace, timp de 26-30 de minute, la foc mediu.

6 Se scoate, se lasă la răcit timp de câteva minute şi se ser­veşte.

  

Sfat: Se poate servi şi rece, cu gem de portocale sau cremă de vanilie.

Băutura: Cadarcă de Miniş

×