x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar REȚETE ROMÂNEȘTI. Friptură de purcel în sos de bere, ca la Azuga

REȚETE ROMÂNEȘTI. Friptură de purcel în sos de bere, ca la Azuga

04 Ian 2017   •   13:45
REȚETE ROMÂNEȘTI. Friptură de purcel în sos de bere, ca la Azuga

Inceputul de an, in satele romanesti, starneste rostogolul delicioaselor amintiri cu o fabuloasa friptura de purcel, tologita in sos de bere si aromata cu frunze de telina. O adevărată „regină” între alte retete romanesti.

Pentru inceput ai nevoie de o bucata mai mare de carne de purcel - spata, de preferinta, dar e bun si un muschiulet ori carnita de la pulpa. Carnea se portioneaza, se sareaza, se pipereaza si - de la mama Anisoara "zicere" - se presara cu pulbere de frunza de telina "uscata la umbra, sa ramana verde si parfumata tot anul". Asa se lasa vreo cateva minute, "la odihna", cat sa patrunda mirodeniile in sucul carnii si viceversa. Timp in care se pune untdelemnul la incins. Se perpelesc apoi bucatile de carne la foc mijlociu, intorcandu-le pe o parte si pe alta, pana prind crusta.
Cand carnea e gata, se adauga o ceapa taiata marunt. De acum incolo, reteta poarta amprenta usor de recunoscut a "mamei Anisoara de la Azuga". Fiindca in tigaie se pun apoi, rand pe rand, dupa ce le-ai taiat in bucati potrivite, toate bunatatile ce urmeaza: doi sau trei castraveti murati, cativa bureti de padure (la vremea asta sunt din belsug manatarci, si hribi, si ghebe, dar si urechiuse ori galbiori, vinecioare ori panisoare), o mana de pastai de fasole. Se presara..............

CItește mai departe și află toate detaliile acestei delicioase RETETE ROMANESTI

×