x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Revelioanele de odinioara

Revelioanele de odinioara

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    28 Dec 2005   •   00:00
Revelioanele de odinioara
TIMPUL SARBATORILOR
In casa amintirilor, cu academicianul Constantin Balaceanu-Stolnici

"Imi pare rau daca te dezamagesc, dar eu n-am fost niciodata un amator de revelioane", imi spune domnul academician Constantin Balaceanu-Stolnici, iar zambetul aristocrat ii intareste afirmatia. "Ca tanar, chiar din facultate, in noaptea de Anul Nou preluam garda la spital in locul colegilor mei si, bineinteles, spre bucuria lor, care voiau sa petreaca. Apoi si in perioada adulta, din anii ’49-’50, preferam sa raman la spital si sa-i las pe ceilalti sa se distreze. A fost o alegere personala. Dar si din familie am mostenit o anume sobrietate. In plus, in anii aceia, tatal meu, mama mea, bunicii mei erau deja in varsta si nu le mai placea sa piarda noptile. Noi eram o familie care, din cat imi aduc eu aminte - nu uita ca memoria mea merge cam pana prin anul 1927 - nu prea organizam revelioane."

MARILE CASE. "La Bucuresti, in familiile importante se faceau mese. Cantacuzinii faceau, si Ghiculestii faceau, Lahovarii faceau si ei, mai ales ca erau multi. Marile restaurante organizau, de asemenea, sarbatoriri ale momentului; Capsa, cu a sa cofetarie de lux, spre exemplu, la care mergea protipendada romaneasca. Si, incontestabil, toata mahalaua facea revelioanele cu lautari si pocnitori. Astea erau in cu totul alt registru, iar Caragiale si G. M. Zamfirescu le-au descris ca nimeni altii. «Traditia» asta a pocnitorilor este foarte veche. Exista de cand eram eu copil, imi aduc aminte bine de asta, si inca mai de demult. Chiar in 1847, cand a fost acel mare incendiu care a distrus Bucurestiul, vinovata a fost o pocnitoare din aceasta. Unul dintre copiii din casa Dudescu a lansat-o. Din cauza vantului a luat foc si incendiul s-a raspandit cu repeziciune."

Se asaza pe canapeaua generoasa. Generatii de boieri ne privesc, in caftan sau frac, de la inaltimea tablourilor de familie.

"Dar, dincolo de catastrofe din acestea, se intamplau foarte multe lucruri frumoase. De exemplu, a doua zi, incepand chiar dis-de-dimineata, strazile erau pline de copii cu sorcova. Asta imi aduc foarte bine aminte. Apoi mai era si plugusorul, dar aici existau mari deosebiri intre ce stiam din casa copilariei mele de la Stolnici si ce vedeam in capitala. In Bucuresti, plugusorul era mult "kitchizat", transformat intr-o manifestare organizata, aranjata. La tara, pe langa aceasta manifestare traditionala, pastrata in formele ei pure, mai existau si acei «Irozi», obicei foarte vechi, ce reproducea, printr-un scenariu elaborat, cu tineri reprezentandu-i pe cei trei magi, ceea ce s-a intamplat dupa nasterea lui Iisus Hristos."

DIFERENTE. "La tara nu se faceau revelioane. Taranii nu prea chefuiau noaptea. Sa nu uitam ca abia tarziu s-a introdus curentul electric, iar dupa lasatul serii se statea la lumina lumanarilor, a facliilor, a lampilor cu petrol care devenisera obisnuite. O sarbatoare nu putea avea amploarea celor ce aveau loc intr-un spatiu in care exista lumina electrica. Taranul se ducea a doua zi de dimineata la biserica. La ora pranzului, incepea hora - hora mare de iarna - , iar totul se termina seara, cand barbatii mergeau la carciuma. Acolo era cheful. Fara femei.

La Bucuresti, in schimb, Revelionul devenise deja o traditie. Dar nu numai aici. Si in statiunile de munte protipendada obisnuia sa petreaca, mai ales la Sinaia. Desi vilele nu se prea deschideau iarna. Erau mai mult locuri in care familiile isi petreceau perioada verii. In plus, sporturile de iarna nu capatasera o atat de mare amploare. Eu, unul, faceam patinaj la Stolnici si multi dintre ai nostri schiau. Partii existau si la Predeal si la Busteni. De Sinaia nici nu mai incape vorba. Dar nu erau asa in voga cum sunt astazi. De altfel, nici funiculare nu existau, asa ca era un efort foarte mare. Oricum, cei cu bani preferau statiunile straine din Germania, Franta si Austria, in special din Tirol. Profitau si de faptul ca la Craciun se dadeau pe atunci doua saptamani de concediu."

ELITELE. Imi amintesc ca domnul academician Balaceanu-Stolnici este vicepresedintele Jokey Club-ului autohton si bat usor si la aceasta poarta. Mi se deschide. "Presedinte este regele", vine, mandru, raspunsul.

"Da, si in cluburi se organizau revelioane. La Clubul Tinerimii, care era destul de raspandit, erau organizate de Capsa. Apoi mai era Automobil Club. Dar cel mai select era Jokey Club, unde insa nu se organizau revelioane! Chiar si atunci cand imparteau sediul cu Clubul Tinerimii, printr-un fel de gentleman’s agreement, nu erau petreceri de Anul Nou. Nu stiu sa se fi facut atunci, dar acum cu siguranta nu se organizeaza. Nu trebuie uitat ca atunci oamenii bogati sarbatoreau revelioanele in casele lor. Case mari. Organizau baluri si concurau care dadea cea mai aleasa masa. Au ramas celebre mesele de la casa Sutu. Bunica mea imi povestea adesea si le gasim descrise foarte frumos in cronicile mondene ale lui Misu Vacarescu. Citim acolo nu numai despre meniurile fantastice, dar si despre moda, despre bogatia de culori. Avea un talent extraordinar in special in descrierea culorilor: cronicile lui sunt un regal al limbii franceze. Aceea a fost adevarata «Belle epoque»!

Ca sa trag linie, pot sa-ti spun ca nici acum, de foarte multe ori, nu facem revelioane. Dormim noaptea, iar a doua zi ne intalnim. Pentru ca o noapte pierduta se cunoaste. Asa ca..."

"Comportamentul civilizat, tinuta, sunt menite sa te ajute sa deranjezi cat mai putin pe cel de alaturi. Pana si la masa coatele le tii in asa fel incat sa nu-l lovesti pe cel de langa tine. Asimilate, toate acestea devin o a doua natura, nu o povara" - Constantin Balaceanu-Stolnici, academician

ELEGANTA SI STIL LA JOKEY CLUB
Petrecere mondena in perioada interbelica
"Pentru mine, Jokey Club-ul este o oaza de eleganta si de rafinament intelectual", imi spune domnul academician Constantin Balaceanu-Stolnici. "Ca vicepresedinte, alaturi de regretatul Alexandru Paleologu, am incercat sa pastram frumoasele traditii ale acestui club. Sigur, acum nu avem un hipodrom adecvat pentru a cultiva si aceasta latura specifica a clubului nostru. Perseveram, desi azi e vorba de o alta matrice culturala. Pana la urma, imi amintesc de Radu Beldiman care primea de fiecare data la intrare o cravata. Altfel, nu putea intra. Totusi, sa nu uitam ca acum membrii traditionali ai clubului nostru sunt oameni saraci care au pierdut totul, o data cu tavalugul comunist. Dar nu sunt absurd. Consider ca daca vii cu buricul gol la un concert nu inseamna ca nu ai respect pentru actul cultural, ci ca vii dintr-o lume in care aceasta matrice culturala nu mai este atat de riguroasa ca in vremea corsetelor, a rochiilor «malacof», a palariilor sau a cravatei cu nodul perfect. Este o trecere asemanatoare cu cea de la caftanul turcesc la hainele europenesti, cum se spunea atunci. Unii s-au adaptat imediat, altii, ca boierul Petrescu, au ramas imbracati in caftan pana in vremea lui Carol I.
×