x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Rugăciunea păinii

Rugăciunea păinii

01 Aug 2007   •   00:00

Maria General Dobrescu (semnatara volumelor "Bucătăria modernă" şi "Dulciuri", tipărite sub egida Editurii Librăriei Socec & Co.) fusese, in perioada interbelică, instructoare şcolară a invăţămăntului gospodăresc.

Maria General Dobrescu (semnatara volumelor "Bucătăria modernă" şi "Dulciuri", tipărite sub egida Editurii Librăriei Socec & Co.) fusese, in perioada interbelică, instructoare şcolară a invăţămăntului gospodăresc. Absolventă a mai multor şcoli de menaj prestigioase, din Elveţia şi Belgia, prietenă bună cu Iosif Strassman, bucătar al Curţii Regale a Romăniei, ea accentuează in cărţile sale mai degrabă o latură elevată a gastronomiei, pe care insă o expune cititoarelor intr-un limbaj simplu şi uşor de urmărit (reminescenţa pedagogică este vizibilă in stilul ei - dacă putem vorbi de "stil" in redactarea unei reţete culinare). Scopul declarat al cărţilor sale este "practicitatea", cu alte cuvinte cartea trebuie să se dovedească intăi de toate utilă. Tecla Ciura, autoarea volumului "Gospodăria ţărănească", apărut la Oradea, in 1928, consideră in schimb că rolul cărţii sale este educaţia, formarea gospodinelor. Se ştie că era inrudită cu preotul Alexandru Ciura (1876-1936), prozator şi publicist, strălucit dascăl al Blajului şi animator al Astrei, unul dintre cronicarii Marii Uniri de la Alba Iulia şi cel dintăi director al primului liceu romănesc din Cluj Napoca. Educată in spiritul unei familii pentru care păstrarea fiinţei naţionale era un deziderat important, Tecla Ciura işi construise cartea ca pe un indemn pentru gospodinele ardelene de a respecta intru totul cutumele, tradiţiile "poporane" romăneşti. Este o lucrare complexă, unde pănă şi reţeta unui preparat aparent simplu - cum este păinea - se transformă intr-un "cod de reguli" ce include o serie de gesturi obligatorii in desfăşurarea procesului de pregătire a păinii: "La cap invălită cu o maramă subţire sub care ne supunem bine tot părul..." Limba in care e scrisă cartea abundă in regionalismele care, poate, azi fac dificilă lectura textului. Dar, aşa cum scria şi Maria General Dobrescu, "povestea gastronomiei e bunul-simţ".

Rugăciunea păinii

Nu-mi număra, Doamne, durerile!/ tot ce se numără moare//din săngeria mirare/ indoită cu apă neincepută/ tămăduitoare/ dă-mi căte trei picături/după fiece zi fără soare// altoieşte-mi intrebările cu prejudecăţi/şi ridică imprejurul inimii mele/ziduri cenuşii de cetăţi// fă din tăcerile mele oşti inzăuate/ şi găteşte-mi spaimele cu ii inflorate// seamănă-mă seceră-mă, Doamne/ mă fărămă intre două pietre de moară/ frămăntă-mă, dospeşte-mă şi mă coace / imparte-mă pe la conace/ dă-mă de suflet la vecine// nu-mi număra durerile, Doamne!/ numără-mă pe mine!

×
Subiecte în articol: reteta de suflet