x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Rulouri cu banane şi scorţişoară

Rulouri cu banane şi scorţişoară

05 Ian 2011   •   20:20
Rulouri cu banane şi scorţişoară
145140-bucate13-20-page-2-image-0002.jpgIngrediente: un pachet foi de plăcintă, o lingură cu scorţişoară, 4 banane, 100 g zahăr,
 60 g unt, o rodie, două pliculeţe zahăr vanilinat, 3 g nucşoară, 2 g scorţişoară, 2 g cardamon, zahăr pudră, sos de lămâie, sos de mentă, frişcă.

Mod de preparare
1 Scorţişoara se pune într-un bol împreună cu nucşoara, cardamonul, cuişoarele şi zahărul tos. Se adaugă un pliculeţ de zahăr vanilinat şi se amestecă totul până se omogenizează.

2 Se întind foile de plăcintă pe un tocător, se ung cu unt topit şi se presară amestecul de condimente.

3 Se suprapun foile câte patru sau cinci, se pune câte o banană la mijloc întreagă sau tăiată în jumătăţi şi sâmburi de rodie după gust.  Se rulează cu gri­j­ă ca să nu iasă sâmburii şi se aşază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.

4 Se ung cu unt, se introduc în cuptorul încins şi se coc la foc foc mediu 15-20 de minute sau până când ruladele capătă o culoare aurie.

5 Se acoperă cu un şervet umed, se lasă zece minute, apoi se ta­i­e bucăţi potrivit de groase. Se pre­sară cu zahăr pudră amestecat cu zahărul vanilinat rămas şi se servesc.

Sfat: Se pot servi ca atare, cu sos de lămâie, sos de mentă sau frişcă.
Băutura: Suc de fructe

×
Subiecte în articol: caiet de retete preparate dulci