x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Sărbătoare ca la Mândra, în Cetatea Făgăraşului

Sărbătoare ca la Mândra, în Cetatea Făgăraşului

de Veronica Bectas    |    23 Aug 2011   •   21:00
Sărbătoare ca la Mândra, în Cetatea Făgăraşului

Prinsa intre doua evenimente capabile sa aseze traditia pe fagasurile ei, Cetatea Fagarasului a impacat trecutul cu prezentul si gustul pentru desavarsire cu desavarsirea gustului.

Culori, mancaruri, arome, zambete, bucurii, dansuri. Cetatea cea mandra a apartinut bucatelor proaspete si savorilor stiute din vechime, in miez de august, cand aici s-a desfasurat Targul de produse traditionale. Pita de casa, asa cum se face la Sinca Noua, la Sinca Veche (si prin toate satele cele risipite pe cale), ceapa rosie de Fagaras, branza, slanina si rachiu (sa-nmoaie o lecuta cele grasimi), gemuri si siropuri, sco­verzi si placinte pe vatra... Si fiindca primavara si vara n-au stat degeaba, iar femeile cele pricepute ale satului au facut proviziile de cuviinta, n-au lipsit nici ceaiurile din plante de leac si nici condimentele specifice zonei, intre care tarhonul isi afla locul lui de cinste.

Anul acesta, sub egida Slow Food, sarbatoarea a fost marcata de prezenta mandrelor femei, a mandrilor feciori si a mandrulenelor lor de fete, venite de la o aruncatura de bat de cetate, din satul... Mandra. A fost ceasul sezatorilor si al lazilor de zestre, extraordinar de frumos lucrate de 'drumene'.
Si ca sa se vada ca in satul lor traditia nu are varsta si ca e o mandrie sa muncesti, fetitele din atelierul de creatie de suveniruri Mandra Chic s-au intrecut si ele intr-o demonstratie de lucrat brose care pun in valoare temele regionale. Sa mai spunem ca Muzeul de Panze si Povesti din Mandra a fost si el o atractie a acestor zile, cu o expozitie inedita de tesaturi prinse in rame vechi si cu impresii foto din 'turul lumii', cel al suveicii calatoare a Mamei Ruta din Mandra.

Ecourile primei sarbatori s-au intins catre mijlocul saptamanii urmatoare, pentru ca in zilele ce au urmat fagarasenii sa se adune din nou sub steagul sarbatorii, la Zilele Cetatii Fagarasului.
A fost nunta cu alai,'Nunta de la Bucium', cu minune de nuntasi, care mai de care mai frumos si mai invatat la cantec si la joc. Ansamblurile folclorice ale Tarii Fagarasului si interpretii populari ai zonei au facut din nou sa rasune vaile.

Si pentru ca totul se intampla sub umbra zidurilor unei cetati medievale, truverii din secole vechi (XIII-XVIII) si-au aflat si ei locul, cu muzica lor, rememorand trecutul cetatii, in vreme ce cavalerii s-au intrecut in turniruri si bucatarii... in gatit mancaruri ca-n Evul de Mijloc, spre deliciul onoratului public.

Retete de vara
Pornind pe urmele socacitelor din Mandra, aflam si noi ce mai puneau femeile, odinioara, pe masa, in crugul verii. Tanti Cornelia Cocan ne lamureste: 'Noi cand faceam ciorba vara taiam un pui. O faceam cu slanina, ca nu era ulei. Puneam slanina, sa fri­gea, taiam ceapa si caleam un pic, puneam o tara de boia, puneam carnea acolo sa se rumeneasca oleaca, o copleseam cu apa si o lasam sa fiarba. Cand era gata, puneam otet, puneam tarcan (tarhon – n.n.) si puneam o tara de usturoi si apoi o dregeam cu ou si cu smantana. Puteti sa faceti... E o ciorba buna, asa, ca o ciorba de burta, dar fara burta. Puiul asta de casa e o delicateta, sa tot manci! Mai faceam un fel de ciorba de cartofi, vara, dreasa cu smantana, dar fara rantas. Ciorba de salata o faceam in toata ziua. Cand ne duceam in camp, vara, puneam o tara de mamaliga rece si ciorba dintr-asta si tare bun mai era! Nu am facut ciorba de salata cu ulei niciodata, dar cu un pic de slanina. Pui slanina, se prajeste, daca e salata mai batrana, o freci cu sare intre maini, o calesti, o coplesesti cu apa si pui otet, usturoi, marar, leustean. La urma o dregi cu smantana'. (S. Lazar)

×
Subiecte în articol: culinar