x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Savoarea bucătăriei monahale

Savoarea bucătăriei monahale

de Simona Lazar    |    03 Sep 2008   •   00:00

Strecurată printre florile de muşcată, lumina lină a amiezii pătrunde dincolo de verandă, în cancelaria Mănăstirii Dintr-un Lemn. Maica stareţă, Stavrofora Emanuela Oprea, ne desluşeşte cu blîndeţe cîte ceva din tipicul mesei monahiilor ce se nevoiesc la Mănăstirea Dintr-un Lemn.



Strecurată printre florile de muşcată, lumina lină a amiezii pătrunde dincolo de verandă, în cancelaria Mănăstirii Dintr-un Lemn. Maica stareţă, Stavrofora Emanuela Oprea, ne desluşeşte cu blîndeţe cîte ceva din tipicul mesei monahiilor ce se nevoiesc la Mănăstirea Dintr-un Lemn.

“Dichisul” îl fac bucatele, că-s pregătite numai din ingrediente  proaspete. Legumele sînt din grădina mănăstirii. Smîntîna abia-i luată de pe laptele prins, brînzica o pregătesc maicile, mămăliga-i ca un boţ de aur fierbinte… “În zilele în care nu se ţine post, masa începe cu brînză, smîntînă şi mămăligă caldă. Este aperitivul de elită pentru prînzurile mănăstireşti”, îmi spune maica stareţă. Mai multe aş vrea să aflu despre reţetele notate într-un caiet aflat în grija celor două cămărese, Maica Onufria şi Maica Paisia.

“Împrumut” culinar

Cît am ţinut în mînă, cît am răsfoit caietul de reţete al Mănăstirii Dintr-un Lemn, mi-am spus că pentru un jurnalist (şi-un gurmand) pornit în căutarea bucatelor autentice acesta e un privilegiu rar. Notez, ca să dau la rîndu-mi mai departe, reţeta aluatului pentru “Prăjitura cu mere sau brînză” (pe care măicuţele au “împrumutat-o” de la “sora Maicii Iordana”): “10 linguri de ulei, 10 linguri de făină, să fie o compoziţie ca de unt topit. Aluatul: 10 linguri de ulei, 10 linguri de apă fierbinte, 20 linguri de făină. Se amestecă, se întinde foaia, se toarnă compoziţia de ulei cu făină. Se rulează şi se împarte în patru bucăţi. Se pune la frigider. Apoi se întind cîte două bucăţi pentru o foaie de prăjitură. Înăuntru se pun mere sau brînză”.

Deşi laconică, reţeta e “pe înţeles”. Şi-apoi – pregătind-o de atîtea ori, fie pentru sărbători, fie pentru prînzurile duminicii – pentru măicuţe însemnările din caiet sînt doar simple repere.

Melcişori cu nucă

Ingrediente: pentru aluat: 600 g făină, 3 gălbenuşuri, puţină sare, 200 g lapte călduţ, 3 linguri de zahăr, o felie cît degetul mic de drojdie, o cană de smîntînă (200 g); pentru cremă: două pachete de margarină sau de unt, 400 g zahăr, nucă; pentru sirop: o cană de lapte, două plicuri de zahăr vanilinat.

Preparare: Se amestecă toate ingredientele pentru aluat. După ce se frămîntă, aluatul se lasă o oră la dospit, apoi se unge cu crema care a fost pregătită dinainte, frecîndu-se bine toate ingredientele. Se rulează foaia şi se taie felii cam de un deget grosime, se pun în tavă şi se mai lasă o jumătate de oră la dospit, după care se pun la cuptor. Cînd este cam pe un sfert copt, se pune cu o lingură mare, pe fiecare melcişor în parte un sirop pregătit dintr-o cană de lapte şi două vanilii (două plicuri de zahăr vanilinat).

Prăjitură Regina Maria

Ingrediente: pentru blatul cu cacao: 6 ouă, 12 linguri de apă, un vîrf de cuţit de sare, o linguriţă de bicarbonat, puţin oţet pentru stins, 12 linguri de zahăr, 12 linguri de făină, două linguri de cacao; pentru blatul de spumă cu nuci: 4 albuşuri, 250 g zahăr, 250 g miez de nucă, două linguri de făină, un vîrf de cuţit de bicarbonat; pentru cremă: 4 gălbenuşuri, 150 g zahăr, 100 g făină, 100 ml lapte, 2-3 linguri de cacao, puţină ciocolată, o jumătate de pachet de unt.

Preparare: Se bat albuşurile cu toată cantitatea de apă şi sarea, iar după ce stă pe tel se adaugă zahărul şi se pune o linguriţă de bicarbonat stins în oţet. Se adaugă gălbenuşurile şi făina amestecată cu cacao. Se toarnă în tavă şi se dă la cuptor. Se face o foaie din 4 albuşuri bătute spumă cu 250 g zahăr, în care se adaugă 250 g nucă prăjită tăiată, două linguri de făină şi puţin bicarbonat. Se întinde compoziţia în tava tapetată cu hîrtie şi se pune la cuptor la foc mic. Pentru cremă, cele patru gălbenuşuri se freacă cu 100-150 g zahăr, 100 g făină, 100 ml lapte, 2-3 linguri de cacao. Se freacă bine şi se dă la foc (cu puţină ciocolată), pînă se îngroaşă. Separat se ia o jumătate de pachet de unt şi zahăr după gust şi se freacă spumă, apoi se adaugă în crema neagră, după ce aceasta se răceşte (untul trebuie adăugat treptat, cîte puţin). Se pune blatul, crema şi apoi foaia de spumă cu nuci.

Gogoşari umpluţi cu vinete

Ingrediente: gogoşari, vinete, bulion, sare, zahăr.

Preparare: Se curăţă vinetele de coajă şi se taie cubuleţe, se prăjesc în ulei încins, după care se scot, se sărează şi se pun în strecurătoare. După ce s-au scurs, se umplu cu vinete gogoşarii curăţaţi de sîmburi. Se aşază într-o cratiţă, se adaugă bulion, pînă nu-i acoperă. În bulion se pune sare şi zahăr după gust şi se lasă să fiarbă 15 minute. Cît sînt calde, se aşază în borcane, se leagă şi se pun în haine pînă se răcesc.

Prăjitură de post

Ingrediente: două căni de zahăr, două căni de apă călduţă, două linguri de cacao, 400 g făină (ca la chec), două linguri de ulei, un praf de copt sau o lingură de amoniac stins în oţet, o cană de nucă zdrobită.

Preparare: Toate ingredientele se amestecă într-o cratiţă, apoi se pune compoziţia în tava unsă şi tapetată. Se amestecă puţin zahărul cu apa, apoi se adaugă cacaua, uleiul. Se amestecă foarte bine, după care se adaugă făina şi amoniacul. Înainte de a se pune în tavă se adaugă nuca.

Zacuscă mănăstirească

Ingrediente: 12 vinete mari, 30 ardei sau gogoşari, o cană de zahăr, o cană de oţet, două căni de ulei, sare; facultativ: cîţiva căţei de usturoi.

Preparare: Se coc legumele, se curăţă, se rup fîşii şi se pun într-un vas. Se sărează după gust şi se adaugă o cană de zahăr, una de oţet şi două căni de ulei (sau mai puţin ulei). Se poate adaugă şi usturoi. Se aşază în borcane şi se fierbe “la baie marină” 30 de minute.

×