x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Scăriţa de horincă.

Scăriţa de horincă.

de Tudor Cires    |    01 Iun 2011   •   21:00
Scăriţa de horincă.

Nimeni nu stie de cand dateaza obiceiul Udatoriului la Sur­desti. Prin 1979 s-a primit ordin de la 'ju­deteana de partid' ca oamenii sa-si aduca aminte de traditia aceasta care-l cinsteste pe cel mai harnic om din sat. Simpla propaganda menita sa scoata lumea din casa la arat s-a dovedit de suc­ces si daca graul n-a crescut mai sus de genunchi, oricum horinca a-n­ce­put a se face mai multa si mai buna. Mi-au spus aceasta scur­ta poveste Gheor­­ghe Mihut, localnic din Surdesti, si sotia sa, Marta-Mar­tuca, neintrecu­ta intr-ale bucatariei.

Uda­toriul ince­tase a se mai tine in sat dupa 1938. Oa­menii erau necajiti, iz­­buc­nise raz­boiul, politicienii sco­sesera tara la me­zat. Pe urma, cand au venit comunis­tii, lucrurile s-au complicat iarasi fie din cauza Rezistentei din munti, fie din pricina raporturilor confesionale, ti­nand cont ca populatia era greco-ca­tolica, iar intrunirile sub semnul crucii nu erau incurajate. Gheorghe Mihut avea atunci 11 ani si muncea la pa­du­re cu tatal sau. Asa a invatat sa iu­beasca lemnul. Cand a facut 16 ani si-a cumparat cal si s-a angajat la gater. 'Pe urma', ne spune el, 'am dat calul si m-a dus taica-meu sa facem case. Atunci casele se faceau numai din lemn si din vaiog. Asa ca m-a invatat sa fac case, suri, tot felul... La 21 de ani m-am angajat la mina la Cavnic, la flotatie. In ’70 m-am casatorit si in ’97 m-am pensionat'.

Destin de morosan
Parca ar fi prea simpla si sche­matica viata lui mos Mihut daca eroul meu n-ar avea si o mare pasiune: ciopleste scarite miniaturale din lemn, pe care le monteaza cu minutie in sticle pline cu horinca. 'Cum­peri kilu’ de bautura si inaun­tru vezi copia scarii pe care noi, barbatii, ne urcam in pod dupa sticla' – ne spune, sagalnic, mosul, si-n ochii sai parca sticlesc margele transparente de horinca.
Dar si daca ar face numai scarite, Gheorghe Mihut tot nu s-ar simti in largul sau. Asa ca si-a construit o sera in care cultiva rosii, castraveti, ceapa si usturoi. 'Martuta mea', zice, 'are de ce sa se mandreasca cu mine. Dar si eu cu mancarurile ei.'

Sotii Mihut au crescut doua fete. Una e acum la Baia Sprie, iar alta e maritata cu un popa, tocmai in Palma de Mallorca, unde, de altfel, traiesc vreo 2.000 de romani. 'Au si bise­rica?' – intreb. 'La ei', raspunde mosul, 'nu se mai tine cont de confesiuni. Fiecare se roaga la biserica cea mai apropiata!'. Ma gandesc la rigoarea canonica a satenilor din Sur­desti pe care i-am urmarit in cele ca­teva zile cat am stat in satul maramuresean. Cata diferenta...

E ceasul serii. Sarbatoarea satului s-a-ncheiat de mult si-acum se mai aud doar greierii. Gheorghe Mihut se ridica de pe butucul din curte pe care-am stat de vorba, imi in­tinde mana si incheie un gand parca nespus: 'Cand secretarul de partid ne-a rugat sa reluam Udatoriul ar fi stiut el, oare, ca peste 40 de ani n-o sa mai fie nici comunisti, nici «ceapeu» si ca Udatoriul o sa adune la Surdesti mai multa lume decat au adunat ai lui cand au trebuit s-anunte ca a murit Stalin?...'.

×
Subiecte în articol: culinar