x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Ştiri

Ştiri

11 Dec 2008   •   00:00

TÂRG: În fiecare sâmbătă şi duminică, în perioada 6-21 decembrie, ediţia de iarnă a Târgului Ţăranului Român vă aşteaptă într-o nouă locaţie: la Piaţa de Flori George Coşbuc, în zona Uranus, pe Calea Rahovei.

Aici puteţi găsi bucatele româneşti de Sărbători pregătite în casă şi prezentate în târg de producători din Transilvania, Bucovina, Maramureş, Oltenia, Moldova şi Dobrogea. Cârnaţi cu usturoi, cu busuioc, afumături, tobă, caltaboş, pastrame, jamboane, slană şi şorici, cozonaci, pâine de casă, horincă şi multe dulciuri sunt doar câteva dintre produsele de Crăciun pe care le puteţi degusta şi cumpăra. Aceste preparate vor face deliciul meselor de Sărbătoare ale românilor, care le vor pune alături o ţuică bătrână şi un vin tânăr.

PIAŢA DE CRĂCIUN
După modelul pieţelor care s-au născut în Austria şi Germania, bucureştenii au organizat o piaţă cu atmosfera unui autentic târg tradiţional german. Evenimentul s-a desfăşurat în apropierea Orăşelului Copiilor în zilele de 6 şi 7 decembrie. Cei prezenţi au fost întâmpinaţi cu brad împodobit, vin fiert, ceai fierbinte, prăjiturele proaspete făcute în casă, tombolă şi alte surprize. Produsele expuse au fost făcute de voluntari, iar banii obţinuţi din vânzarea lor au susţinut proiecte sociale. (C.D.)

×
Subiecte în articol: gastronomie