Târgul de la Bran, târgul priceperii

Unul dintre cele mai cunoscute târguri de toamnă este cel de la Bran. Cu ajutorul şi sub supravegherea atentă a  personalului Primăriei Bran şi al ANTREC Braşov, încă de vineri 1 octombrie, pe platoul "Inima Reginei" din centrul localităţii, oierii aveau să participe atât la sărbătoarea pastorală Răvăşitul oilor, cât şi la Festivalul brânzei şi pastramei.

Au muncit cu spor şi, a doua zi, răsăriseră, ca ciupercile, mulţime de corturi sub care se ascundeau mese pline cu tot felul de minunăţii de-ale gurii căscate şi pofticioase. Au început să dea târcoale, timizi, curioşi, apoi de-a dreptul îndrăzneţi, o parte dintre cei cazaţi în mulţimea de pensiuni din zonă, precum şi din locuri mai îndepărtate. Veniţi cu maşini proprii din Braşov, Sibiu, Piteşti, Câmpulung, Galaţi, Buzău, Ploieşti, Bucureşti, sau înghesuiţi în autobuzul local, curioşii-pofticioşi, dar şi cei cu interese, proprietari de pensiuni care doreau relaţii comerciale cu producătorii, au umplut platoul târgului încă de la prânz.

Vineri seară, am fost invitaţi să participăm la o degustare de vinuri, la pensiunea Lucian Ungheanu. Vinuri din Vrancea, aduse sub denumirea de Vinul Turistului, de Vasile Bostiog, sub oblăduirea ANTREC. Un vin băubil, plăcut, alb şi roşu, prezentat în backing box-uri şi sticle, ce va fi vândut numai pensiunilor turistice, după cum zice maestrul Bostiog.


LUPTĂ INEGALĂ
Am ajuns şi noi la târg şi, de cum am trecut podul peste pârâiaş, ne-am trezit faţă în faţă cu "duşmanul"! Trebuia să atacăm pe mai multe flancuri, pentru că erau mulţi "inamici" de dovedit. Nu mai vorbesc de faptul că lupta era destul de grea mai ales în privinţa mirosurilor. Te ademeneau, te pătrundeau, te răscoleau, doar-doar te-or doborî din prima lovitură. Năuciţi şi parcă vrăjiţi intram la grămadă între corturile inamice şi ne făceam loc printre cum­părătorii-luptători nehotărâţi. Treceam de la un cort la altul şi nu ne mai săturam de admirat, de amuşinat şi de comparat. Înşiruite ca pe aţă, mesele pline cu pastramă, cârnaţi, carne proaspătă de oaie, muşchi afumat, de porc, slănină din cea care se topeşte în gură şi-ţi umple sufletul de parfum de afumătură, dar şi borcane cu tarhon în oţet cu sare, castraveciori în oţet sau în saramură, gogonele, ardei iuţi şi ciuperci murate. Dacă te întreba cineva ce ai văzut, răspunsul era simplu: carne, pastramă, cârnaţi, slănină, carne, pastramă, cârnaţi, slanină şi tot aşa. În spatele unor mese, sau mai într-o parte, era musai un ticălos de grătar pe care sfârâiau pastrame, colăcei de cârnaţi, carne proaspătă de oaie şi gogolaie de "bulze", după cum spun ciobanii.


"BULZE" AM ZIS?
Da, treceam, fără să ne dăm seama, în tabăra vecină, unde, de pe mese ne ademeneau ghiulele-burduşele, roţi, ca de moară, de caşcaval şi de caş, cărămizi de brânză untoasă şi discuri de caşcaval afumat. Păi cu un astfel de arsenal, puteai să câştigi lupta? Când ţi se punea imediat sub nas o aşchie de caş, sau de caşcaval cu iz timid de afumătură şi te îmbia să-l guşti, mai puteai să-i învingi? Nici dacă erai din fier nu puteai rezista! Ce să mai vorbim de "bulzele" dolofane care se lăfăiau pe grătare încinse! Un bulz şi o feliuţă de pastramă te satură pentru o zi întreagă. Iar dacă ai curaj şi razi o duşcă de palincă din prune brănene, cât să faci loc şi unui colăcel de cârnăciori însoţit de un castravecior murat s-a dus lupta! Ai căzut prizonier imediat! Până în seară am tot încercat să rezistăm, ba cu un pahar cu must de mere, ba cu o gogoaşă uriaşă cu brânză rasă.

Când deja picioarele ne dădeau semne de oboseală, am întâlnit un stand unde se prezenta ultima modă la cai. Da! Un curelar uriaş îşi prezenta cu mândrie hamurile, căpestrele, chingile, deci tot harnaşamentul pentru cai şi mai multe obiecte de înfrumuseţare cum ar fi clopoţei, pampoane, panglici. În centrul târgului, am avut parte de o inedită paradă a modei cabaline la care, manechinul vedetă a fost Gică, un armăsar semigreu uriaş, dotat cu o şa nouă şi pampoane roşii la căpăstru, însoţit de prietenul lui Pepsi, un ponei mititel, ce purta cu mândrie o şa pe măsură. Amândoi au binevoit a plimba copii, amatori de echitaţie timidă, prin mijlocul târgului, spre deliciul şi mândria părinţilor care se omorau cu fotografiatul odraslelor călăreţe.


ULTIMA ZI, BĂTĂLIA FINALĂ
Atacatorii de duminică erau mult mai zeloşi în luptă şi mai dornici de a face capturi cât mai mari şi mai multe. Vizavi de spaţiul de luptă, în ţarcuri au apărut animale de vânzare şi de schimb, după obicei, cai, oi, berbeci, porci, vaci, boi, tauri şi căţei de stână. Au apărut redute ale meşterilor populari, cu obiecte de artizanat şi obiecte de uz pastoral. În luptă, tabăra asediată a aruncat dansatori, cântăreţi de muzică populară şi s-au dedat la petreceri până târziu în seară, când ambele tabere au constatat cu mândrie că n-a pierdut nici un luptător şi nici onoarea nu le-a fost ştirbită. Unii au vândut, alţii au cumpărat, toţi au fost mulţumiţi!