x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Târgul pentru sănătatea ta!

Târgul pentru sănătatea ta!

16 Mar 2011   •   18:32
Târgul pentru sănătatea ta!

156592-bucate21-30-17.jpgProducători consacraţi din judeţele Iaşi, Maramureş, Neamţ, Suceava, Braşov, Sălaj, Giurgiu etc., precum şi din Ungaria şi Italia le-au dat întâlnire ieşenilor în zilele de 4 şi 5 martie la Târgul Ecoagris-Târgul pentru sănătatea ta, organizat de  Bioma Agro Ecology Co. în Parcul Bisericii „Toma Cozma”, din Iaşi. Amatorii de produse tradiţionale şi ecologice din Iaşi şi-au putut achiziţiona alimente pentru Postul Sfintelor Paşte, dar şi preparate din peşte, brânzeturi, prăjituri de casă, uleiuri naturale, tincturi etc. Printre vizitatorii care s-au aflat în Parcul Bisericii „Toma Cozma” s-a numărat şi un grup de elveţieni, care a fost încântat de produsele aflate pe tarabele producătorilor. Următoarea ediţie a târgului va avea loc în zilele de 15, 16 şi 17 martie şi va fi dedicată Sfintelor Paşte.

În ţară
10-23 martie. Campanie de promovare. Bucureşti. În Real Hypermarket se desfăşoară o amplă campanie de promovare a produselor italiene. Vor fi promovate peste 200 de produse noi.
17-20 martie. Holiday Market. Bucureşti. La Palatul Parlamentului se organizează Târ­gul Internaţional de Turism. Este o manifestare indepen­dentă, organizată de ANAT.

În lume
15-18 martie. Ingrediente din Rusia. Moscova, Rusia. Este cea de-a 14-a ediţie a expoziţiei internaţionale de ingrediente şi aditivi alimentari.

16-19 martie. Degustare de cafea. New Orleans, Luisiana. Asociaţia Naţională a Cafelei se reuneşte pentru a găsi noi soluţii de relansare a cafelei pe piaţa mondială.

18-19 martie. Festivalul Vi­nu­lui. Tallahassee, Florida. Pe lângă vinuri de excepţie, la festival vor fi prezente pro­duse alimentare italiene fine. (C.D.)

×
Subiecte în articol: culinar