x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Tratament culinar

Tratament culinar

de Veronica Bectas    |    22 Iun 2008   •   00:00
Tratament culinar

Cînd o prietenă cum e Draga are probleme, nu mai poţi sta la tocmeală. Aşa am făcut şi eu. Cum s-o las cu sufletul încărcat şi mai ales cu o foame ciudată!?

Cînd o prietenă cum e Draga are probleme, nu mai poţi sta la tocmeală. Aşa am făcut şi eu. Cum s-o las cu sufletul încărcat şi mai ales cu o foame ciudată!?

 
Draga e răguşită rău! Încă nu şi-a revenit după vi­zita la sora ei în State. Am stabilit un program din cîteva şedinţe culinare, ca să aflu de unde i se trage. Am chema­t-o la ceva bun şi i-am oferit un sandviş în timp ce ea depăna programul unei zile obişnuite de acolo.

Se scula de dimineaţă şi se ducea glonţ la bucătărie ca să prepare mîncare pentru cei care plecau la muncă sau la şcoală. La ora 7:00, cînd începeau să bîţîie la rînd pe la uşa băii, “dainerul” era gata. Se buluceau în bucătărie, mîncau rapid şi fugeau, copiii mai mici la “bas” (maşina şcolii), soţul şi bă­iatul cel mare la garaj, de unde-şi luau maşinile şi plecau la serviciu. Apărea şi sora ei pe jumătate adormită, se instala la masă şi înfuleca. Masa a fost strînsă. Nu, mulţumesc, nu...

Conform programului, au plecat la cumpărături la un mare magazin, unde Adina, sora ei,  avea “discaunt”. După trei ore veneau cu portbagajul plin şi bancheta din spate la fel. Trei ore de chin, în­cer­cînd să aleagă cele mai bune produse. Problemă era cu pîinea de multe soiuri, dar fără gust! Cel mai tare o enerva bagheta. Atîrna moa­le ca un moţ de curcan supărat şi se lipea cînd o tăiai de rămînea dungă!

 
Între timp, Draga a terminat şi o bucată de tartă. A trecut la faza cu cărnurile. Au cumpărat carne pentru grătar. De porc! Dar nu ca a noastră. A vrut să ştie din care parte a porcului este, pentru că ea do­rea garf. Fatal! Era carne şi atît! Nu se ştia din ce parte e şi nici nu in­teresa pe cineva. Pentru Draga a fost un şoc. Au cumpărat roşii tari ca piatra, dar erau foarte roşii, căp­şune la fel şi acreee, ardei graşi uriaşi, cartofi, morcovi rotunzi ca nişte bile şi alţii mititei cît un de­get, trei cutii mari cu îngheţată şi alte alea de trebuinţă pentru Dra­ga, cea care gătea, că... de, venise în vizită şi trebuia să se facă utilă.

I-am mai pus de un ceai şi a continuat. Cît au lipsit ele a fost “femeia” care a făcut curat. Ajunse acasă, Adina s-a culcat puţin, iar Draga s-a apucat să facă o ciorbiţă de zarzavat. A început prin a rade morcovii, pe cei pe care-i putea prinde, iar pe ceilalţi i-a lă­sat întregi, apoi a luptat cu roşiile, cu dovleceii şi ardeii. Singura care nu i-a creat probleme a fost ceapa! Se toacă la fel de bine. A făcut ciorbiţa şi a acrit-o cu zeamă de lămîie. I-a pus doar pătrunjel, pentru că acolo nu există leuştean. Cînd s-a sculat Adina au luat “melul”, masa de prînz. Au mîncat ciorbiţă şi la felul doi o mîncare chinezească “la cartoane”, adică în ambalajele acelea din carton. Draga a încălzit-o puţin. La desert, Adina şi-a luat în braţe o cutie uriaşă cu îngheţată şi a început să mănînce în faţa televizorului. Draga şi-a făcut o cafea şi a luat o porţie din îngheţată.

 
La televizor, de toate şi mai ales publicitate. Pe Draga o interesau demonstraţiile cu  aparate electrocasnice. Pe Adina nu. Aşa că s-a dus în dormitorul pe care-l împărţea cu fata, care nu se sfia să-şi arate nemulţumirea. La televizorul de acolo erau setate canale cu muzică şi filme cu ciudaţi. “Afternun-ul” a trecut şi au sosit şco­larii trîntind uşa la intrare. Dis­cuţii privind programul de a doua zi. Draga i-a poftit la masă, iar ei

n-au poftit, pentru că erau sătui de la şcoală. Au apărut şi ceilalţi. După saluturile formale au dis­părut pînă la “dinăr”.

Aici, Draga era epuizată şi am lăsat povestea pentru şedinţa de a doua zi. Şi pun de-o ciorbiţă.

×
Subiecte în articol: bucataria de week-end dragă