Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In Cetatea Sighişoarei, dintre atătea case vechi, văruite in culori pastelate, cea a lui Teo Coroian se distinge in primul rănd prin celebra pivniţă veche de 500 de ani, in care te aşteaptă butoiaşe pline cu ţuică numai bună de degustat, pregătită după o reţetă proprie, moştenire de familie.
In Cetatea Sighişoarei, dintre atătea case vechi, văruite in culori pastelate, cea a lui Teo Coroian se distinge in primul rănd prin celebra pivniţă veche de 500 de ani, in care te aşteaptă butoiaşe pline cu ţuică numai bună de degustat, pregătită după o reţetă proprie, moştenire de familie.
"Mai demult, aici, in Cetate, nu locuiau decăt saşi. Primul care a cumpărat o casă, prin anii â30, a fost un bulgar, dar saşii l-au marginalizat. Eu am cumpărat casa in 1996. A trebuit să drenez intreaga casă. Am făcut restaurare autentică, căci este trecută cu litera A, pe lista monumentelor. Acum căteva sute de ani, cănd s-a făcut cetatea, cine se căsătorea avea obligaţia să aducă piatră cu patru care trase de patru boi. După ce aduceai piatra, ţi se punea pecetea mare de ceară şi erai căsătorit. Saşii şi-au făcut cetatea aici că aveau apă, dar, din cauza pănzei freatice, casele trebuie mereu drenate."
Inceputurile
"Ştafeta am preluat-o in 1983, de la socrul meu. In familia soţiei mele se distila mult, fără nici un interes comercial. Pur şi simplu, aşa este firea ardeleanului: să aibă in casă totul făcut de măna lui, cu o valoare mai mare decăt ce e luat de la «cooperativă»". Soţia e unguroaică, din Săngeorgiu de Pădure. "Cănd am mers prima dată la culesul strugurilor, la socri, am primit şi eu 50 litri de vin şi 20 litri de pălincă. Nu ştiam ce să fac cu băutura. Am dat la un coleg, la doi. Apoi am fost intrebat dacă nu am de vănzare. Incet-incet am făcut o pasiune pentru asta. Am inceput să caut sticle deosebite, etichete, mi-am inregistrat brandul. Am participat la expoziţii şi festivaluri, iar ţuica mea a inceput să fie apreciată, căutată."
Care este principala calitate a distilatelor produse de Teo Coroian? "In livada pe care am moştenit-o totul se lucrează ecologic. Nu se stropeşte cu chimicale, ci cu urzică, cu tutun, cu unghii de animale. Aşa cum făceau cei bătrăniâ¦"
Povestea butoaielor
"Am să vă arăt in pivniţă un butoi care a fost ascuns in cel de-al doilea război mondial in pămănt. Se vede că i s-a rupt doaga de deasupra, cănd a fost scos cu lanţul afară. Mi s-a spus: «Băiete, butoiul ăsta a fost ascuns, de frica ruşilor, un metru in pămănt. A fost un vin de nota zece in el!». Acum ţin in butoiul ăsta cel mai preţios distilat al meu. Afară aţi văzut că sunt căteva butoaie cu fundul tăiat. Acum le folosesc pentru designul exterior al casei, să se ştie că aici este o pivniţă, insă acestea sunt nişte butoaie săseşti in care ţin minte că eu am inceput să pun primele mele vinuriâ¦"
Fiecare obiect din casa şi din pivniţa lui Teo Coroian este incărcat de atare amintiri. Şi fiecăruia ii poate fi asociată o poveste.
"Bătrănii aveau o vorbă: «Măi, băiete, acolo in butoi, se roade ţuica. Şase-şapte luni, mă, se roade, ca să-ţi placă ţie!»" Cănd vine vorba despre ţuică, toate trebuie lăsate să se facă la timpul lor, e de părere Teo Coroian, "chiar dacă pierderea cantitativă este destul de mare - cam 28% dintr-un baric - , insă creşterea calitativă e substanţială. Ţuica are o perioadă minimă de imbătrănire de trei ani, dar noi aici avem şi ţuică bătrănă de 21 de ani, cu multe medalii in spate". Pe mulţi ii incăntă diploma, medalia. Oamenii se comportă diferit la acelaşi produs, in funcţie de premiul pe care il are sau nu-l are. Iar producătorul are adesea de ales intre a vinde mult şi prost sau puţin şi bun. Se vorbeşte acum tot mai des despre "cultura consumului". "Da, e important să alegi calitatea!"
Orient Express
O să vă pară neverosimil, dar⦠Orient Express-ul are staţie sus la Sighişoara, in Cetate! Mai precis, in⦠pivniţa lui Teo. "Anul acesta, Orient Express-ul vine de trei ori in Sighişoara", ne spune Teo "Coroian. E o agenţie de turism din Londra care ii duce pe turişti la Istanbul. Trenul ajunge in gară la Sighişoara la ora 8:30. La ora 11:00 a şi plecat. După ce coboară din tren, turiştii vin cu taximetrele. Maşini elegante. Lume bună, somităţi. Ar fi trebuit să-i vedeţi pe cei care au venit cu Orient Express-ul care a trecut ieri! Cu cătă poftă măncau păinea de casă cu cartofi, untura cu boia şi ceapă⦠Nici nu-şi dădeau seama ce mănăncă! La Teo, fiecare client, după ce degustă băuturile, primeşte cadou pipa de degustare. Căt de apreciată e ţuica lui Teo? După ce a gustat, o englezoaică mi-a spus: «Parcă ar fi cherosen alimentar, simt că-mi vine să zbor de aici pănă la Londra!»"
Distilatele lui Teo
"Pruna de 50 de grade este ţinută in căteva soiuri de lemn. Sunt şi butoaie cu doage de mai multe esenţe. Eu pun stejar, cireş, dud, salcăm, paltin.
Alteori, mut ţuica dintr-un butoi de o esenţă intr-unul de altă esenţă, după ce fac filtrările necesare.
Filtrarea scoate reziduurile şi atenuează din uleiurile lemnului. Cu căt e baricul mai nou, cu atăt uleiul pe care il elimină e mai mult. Insă uleiurile astea sunt şi ele necesare, şlefuiesc ţuica, ii taie din asperitate, o catifelează.
Ţuica inseamnă prună. Dar nici prunele nu trebuie amestecate unele cu altele. Ţuica de Prună Bistriţeană este⦠adevărată.
E foarte parfumată. Cea de Prună Stanley este mai dulceagă.
Ţuica de Prună Centenar are alt gust. Fructele sunt mai mature, dau cantitate de zeamă mai mare. Bistriţenele le pun in cele mai vechi butoaie pe care le am. Le ţin in dud sau in prun. Am incercat să formez culoarea pentru fiecare soi. Cănd ai un butoi de 50-60 de ani
in casă, e aur curat. Mi-a spus un dogar odată că, intr-o viaţă, n-a făcut decăt trei butoaie de prun. Nu orice prun e bun pentru doage! Rachiul de mere il ţin in butoi de măr. Fiecare lăngă mămica lui să stea, de la sănul ei să-şi ia hrana, aşa trebuieâ¦"
