x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Un lunch de neuitat alături de prieteni!

Un lunch de neuitat alături de prieteni!

de Veronica Bectas    |    18 Mar 2010   •   00:00
Un lunch de neuitat alături de prieteni!
Sursa foto: Andreea Aron/Jurnalul Naţional

Cu ceva timp în urmă, am participat la invitaţia făcută de E.S. Ayşe Sinirlioglu, doamna ambasador al Turciei, la un "prânz gastronomic", alături de nume cunoscute din domeniul artei culinare. Am avut alături pe Carmen Drăgan, Alina Anghel, Andreea Aron, Tudor Cireş, deci, aproape toţi membrii redacţiei noastre, condusă de Simona Lazăr.

Încă de la intrare, primirea caldă şi prietenoasă a gazdelor ne-a făcut să ne relaxăm. Doamna ambasador ne-a primit personal şi, ca de obicei, ne-a indus acea stare de căldură, de bucurie a revederii prietenilor pe care o revarsă asupra invitaţilor săi. E.S. Ayşe Sinirlioglu a luat cuvântul pentru a lămuri pe toată lumea de ce şi pentru ce are loc acest eveniment, amintind că "un produs al moştenirii istorice comune aparţinând Turciei şi României îl reprezintă cultura gastronomică".

Curând am fost poftiţi să degustăm din cele 40 de preparate, prezentate pe diferite platouri, care "aşteptau nerăbdătoare" să le dăm "calificativul". Colega Andreea Aron se străduia de zor să le surprindă pe peliculă, încă "neviolate" de vreo lingură sau furculiţă hrăpăreaţă.

Pentru mine s-a ivit o mare problemă şi, fie vorba între noi, cred că şi ceilalţi au simţit acelaşi lucru: cum să faci să mănânci din toate? Greu, foarte greu... M-am aliat cu colegele şi am început să împărţim zonele de atac, astfel încât să acoperim fiecare un teritoriu vast, despre care aveam să discutăm la sfârşit. Şi... am atacat! Apoi am comentat, am apreciat, dar am şi plecat mulţumind gazdelor de ospitalitate.

După cum aţi văzut, unii au scris în publicaţii, alţii pe bloguri, fiecare cum a ştiut mai bine, despre eveniment. Au fost lăudate unele preparate, în special cele însoţite de poveşti şi, mai ales, deserturile.
Buneeee! Dar mie-mi plac cele pe care le poate prepara orice gospodină! Şi, cu această ocazie, am să vă ofer unele reţete uşor de gătit şi, mai ales, foarte gustoase. Începem cu o minunată salată de grâu.


Bobiţe roşii
Despre rodie? Adică despre acel fruct considerat de unele popoare ca fiind fructul fertilităţii? Despre fructul pe care şi-l asumă spaniolii, grecii, turcii şi armenii? Putem spune... că este un arbust cu flori înmiresmate şi cu fructe fără asemănare. Fructele de rodie au acele bobiţe roşii cu un suc dulce-acrişor ce conţine nenumărate vitamine. Este folosit în industria farmaceutică, în cosmetică şi în gastronomie. Bobiţele miraculoase se folosesc la prepararea salatelor, a garniturilor diferitelor preparate de carne şi a deserturilor. În ce priveşte gama deserturilor, aceasta este vastă, bobiţele de rodie fiind atât bază pentru sosuri şi sucuri, cât şi component al umpluturilor în cazul fructelor şi salatelor de fructe. Deliciul suprem îl fac însă îngheţatele. Acestea sunt preparate din sucul fructului. Uneori sunt folosite ca garnitură, alături de un topping, conferind o savoare deosebită îngheţatei.

 

Kişir - Salată de grâu
Ingrediente: 2 pahare de grâu bulgur, 3 pahare de apă fiartă, o rodie (bobiţele bine curăţate), 3 legături de ceapă verde, tăiată mărunt, 3 legături de mărar tocat, 3 legături de pătrunjel tocat, o linguriţă de chimion, piper negru, un ardei iute uscat şi pisat, 3 linguri de oţet de rodie, o ceşcuţă de ulei de măsline.
Preparare: Se pune apa fiartă peste grâul pisat şi se amestecă. Apoi se lasă să tragă toată apa, după care se adaugă restul ingredientelor şi se aşază în platou pe frunze de salată.
Despre această salată, colega noastră Alina Anghel spune că e delicioasă şi că toate ingredientele se găsesc în magazinele noastre, dar laudă în special salata de pui cerchez.

 

Cerkez tavugu - Salată de pui cerchez
Ingrediente: 1 pui, 3 căţei de usturoi, 250 g nucă, o felie de pâine veche, o ceşcuţă de ulei de măsline, un vârf de cuţit cu piper (sau boia iute).
Preparare: Se alege un pui mediu, se spală şi se fierbe până se înmoaie carnea. Se scoate şi se lasă să se răcească. Miezul de pâine veche, trei sferturi din nucă şi usturoiul se mixează cu două pahare din zeama rece în care a fiert puiul. Se toarnă compoziţia într-un castron şi se adaugă carnea puiului răcit tăiată bucăţele potrivite. Dacă amestecul este prea gros, se adaugă o jumătate de pahar din supa de pui. Se montează în tava de servit şi se presară restul de nucă mărunţită (nu pisată). Se încinge uşor uleiul de măsline, se adaugă boiaua iute şi se toarnă uniform peste compoziţia din tavă. Ornaţi după imaginaţie! Cum eu tocmai vorbisem despre bob, iacă minune!, mi s-a îndeplinit dorinţa şi am înfipt lingura într-o mâncare de fasole bob.

 

Barbunya - Mâncare de fasole bob
Ingrediente: un pahar fasole bob, 2 linguri de ulei de măsline, o ceapă, un morcov, un cartof, o jumătate de legătură de pătrunjel, o linguriţă de zahăr, o lămâie.
Preparare: fasolea se lasă în apă cu o seară înainte. Ceapa tocată mărunt se căleşte în ulei de măsline, apoi se adaugă morcovul şi cartoful tăiate cubuleţe, fasolea, zahărul, două căni cu apă şi se lasă la fiert 35 de minute. Dacă scade mult şi nu s-a înmuiat bobul, se mai adaugă apă clocotită, în timpul fierberii. Când e gata, se ia de pe foc şi se adaugă sare. La servire se toarnă deasupra zeamă de lămâie (după gust) şi se ornează cu pătrunjel tocat. Buuuun, delicios! În timp ce mă delectam cu bobul, am constatat privirea pierdută de încântare a Andreei Aron, care se înfrupta dintr-o porţie de iaurt cu cartofi şi morcovi.


Tarator - Aperitiv de iaurt cu cartofi şi morcov
Ingrediente: 500 g cartofi, o legătură de mărar, 100+50 g unt, o jumătate de linguriţă de piper, o jumătate de lămâie, 1 kg morcovi, o ceapă, 500 g iaurt, 5 căţei de usturoi.
Preparare: Se fierb cartofii în coajă, se curăţă şi se adaugă untul, mărarul, piperul, zeama de lămâie şi se pisează. Morcovii şi ceapa se dau prin răzătoare, apoi se călesc la foc mic, împreună cu 50 g unt. Iaurtul se combină cu mărar, usturoi, sare şi puţin ulei de măsline. Pe un platou se pune un strat de piure de cartofi, deasupra un alt strat de morcovi şi iaurtul. Se ornează cu mărar.

×
Subiecte în articol: gastronomie diplomaţie