x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Un pahar cu mituri

Un pahar cu mituri

de Cristina Andreea Catana    |    10 Oct 2005   •   00:00
Un pahar cu mituri

Nici o alta bautura nu este inconjurata de atatea mituri si legende cum este tequila. Pana si modul de servire o diferentiaza fata de celelalte.

Tequila este un distilat alcoolic obtinut din suc de agave albastre, care cresc in regiunea Tequila din Mexic. Productia a inceput in urma cu mai bine de 200 de ani, chiar daca arheologii au gasit dovezi care demonstreaza ca agavele au fost plantate in acel spatiu de 9.000 de ani. Primii care le-au folosit au fost conchistadorii, care au transformat un preparat specific mexican, "pulque", in "vin tequila".

La 400 de ani dupa cucerirea spaniola, tequila a devenit simbolul Mexicului. Jalisco, localitatea considerata cel mai important centru de productie al tariei din agava, a ajuns unul dintre cele mai vizitate locuri.

LEGENDE. Vorbind despre miturile legate de tequila nu se poate sa uitam de viermele care inoata prin sticlele de alcool. Mexicanii nu fac acest lucru. Este o gaselnita de marketing a companiilor americane, care au vrut ca prin acest "adaos" sa sporeasca atractivitatea tequilei, respectiv vanzarile. A doua "barfa" care a circulat pe seama tequilei este ca ar fi facuta din cactus. De data aceasta, vorbele au si o doza de adevar. Pentru ca agavele au un aspect tepos, la fel ca si cactusii, au fost incadrate in aceasi categorie. Carcotasii spun ca nu exista diferente intre diferitele marci de tequila, doar sticla fiind cea care difera. Producatorii vin cu argumente care sa infirme parerile: exista diferente legate de procesele de fabricare ce duc in final la alte gusturi si alte arome.

SERVIRE. Pentru ca este o bautura speciala, tequila are si un mod de servire deosebit fata de celelalte. Trebuie data pe gat incet. Turnati putina tequila intr-un pahar care poarta denumirea de "caballito". Pe mana sa presarati putina sare. Apoi lingeti sarea de pe mana, stoarceti cateva picaturi de lamaie verde in pahar sau consumati-o inainte de a da toata tequila peste cap dintr-o inghititura. Atunci cand veti bea pentru prima oara veti simti ca luati foc. Taria alcoolica este nepotrivita pentru un incepator. Sticla de tequila trebuie tinuta la temperatura camerei inainte de a fi servita.

×
Subiecte în articol: gastronomie tequila