x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Unde dai şi unde… gutuie

Unde dai şi unde… gutuie

de Veronica Bectas    |    23 Oct 2010   •   00:00
Unde dai şi unde… gutuie

M-am supărat pe vremea de afară. Mai ales pentru că-mi forţează mâna şi mă obligă să pun gogonelele când n-am chef. Dacă nu le-aş pune acum, nu s-ar mai acri la timp din cauza frigului. Aşa că, am fost la cumpărături ca să-mi pun la punct cămara. Ce mă tenta cel mai mult erau nişte ardei umpluţi cu varză. Am văzut în plină vară, la un magazin, ardei mititei, gălbiori, umpluţi cu nişte firişoare subţiri de varză albă pătată, ici-acolo, cu firişoare, la fel de subţiri, de morcov. Arătau foarte bine şi aveau un gust minunat. Erau în saramură! Nu mi-a ieşit din minte gustul şi nici aspectul lor. M-am hotărât să fac şi eu aşa o minunăţie. Mă rog, să încerc măcar să arate atât de bine, că dacă vine vorba de gust, sigur reuşesc. Important este să găsesc ce-mi trebuie.

Ajunsă la piaţă, după ce mi-am îndesat în plasă umbrela, care mă incomodează mereu, am început să-mi plimb privirile peste tarabe, luând-o sistematic de la un colţ al pieţii, urmând să mă întorc de unde am pornit, după ce reperam locurile cu marfa cea mai bună şi mai ieftină.

Mai întâi am căutat ardeii. Am găsit în trei locuri, din cei mititei, care-mi trebuiau. Varză era în mai multe locuri, morcovi la fel. Când am cumpărat ardeii, am ales din cei mai mici, cu coaja groasă. La început, vânzătoarea mă privea mirată. Deodată, în mintea ei s-a declanşat un clic şi mi-a zis:
-Păi, ce faceţi? Îi alegeţi doar p-ăia mici?
-Da. Ai cumpărători pentru ei? Sau te ia groaza că n-o să ai cu cine te certa dacă nu-ţi ia şi câţiva mici la cei mai mari? O întreb eu. Nu-ţi cer să schimbi preţul pentru că-s mici, aşa că nu înţeleg, ce te deranjează? Ai zis că pot să-i aleg. Dacă nu vreau din cei mai mărişori, că tot nu sunt prea frumoşi, ce treabă ai dacă-i iau pe cei mici?

-Bine, ia!, îmi zice cu o mutră ce spunea că fac eu ceva care-mi aducea un câştig ce-i scăpa ei. Am ales ardei din cei care pot fi aranjaţi bine în borcan, dar şi câţiva cu vârful ascuţit, că prea erau groşi şi gălbiori. I-am dat 3,00 lei pe cele două kilograme de ardei şi i-am zis că, dacă nu pierd prea mult timp prin piaţă, trec şi-i spun ce fac cu ardeii.

Am cumpărat două verze potrivite, o jumătate de kilogram de morcovi şi două legături de beţe de mărar uscat, să fie şi pentru gogonele. Am cumpărat o legătură de hrean şi am vrut şi o gutuie mare.

Am găsit gutui frumoase la o femeie care vindea şi prune afumate. Hm! Îmi trebuie o gutuie şi atât!
Dar, eu cred că există un... ceva care zgândăre pe cei care fac cumpărături. Care nu-i lasă în pace şi-i îndeamnă să cumpere unele lucruri pentru care nu au planificare (în cazul în care au!).

Mă, rog! Avea femeia asta nişte gutui frumoaseeee... şi parfumateeee... de-ţi lăsa gura apă! În minte mi se învălmăşea gustul desertului din gutui, pe care-l prepara bunica şi cântecul Galbenă gutuie, interpretat de Tatiana Stepa. Acel "ceva" m-a îndemnat bine. Am plecat acasă cu patru kilograme de bulgări de aur, aleşi după plac, cu o pace ciudată în suflet şi un dor nebun după fotoliul primitor şi ceaşca de cafea.

Cum am ajus acasă, am ales trei gutui mari pe care le-am pus pe raftul bibliotecii, am chemat-o pe Paula şi am pus de o cafea. De cum a intrat şi mi-a aruncat privirea de veveriţă înţeleaptă, s-a aruncat în fotoliul ei şi n-a scos o vorbă până n-am adus tava cu ceştile şi ibricul fierbinte. Atunci, m-a întrebat încet:
-A ce miroase?
-A toamnă, a aer curat, a cântece, a copilărie, a amintiri... şi... cu aburul ăsta de cafea... a viaţă!
 

●  Ce am cumpărat din piaţă:
 2 kg ardei gras  x 1,50 lei/kg = 3,00 lei
2,300 kg varză albă x 1 leu/kg = 2,30 lei
500 g morcovi x 2,00/ kg = 1,00 lei
2 legături mărar uscat x 1,00 leu/ buc. = 2,00 lei
O legătură rădăcini de hrean x 1,50 lei/leg. = 1,50 lei
4 kg gutui x 3,00 lei/kg = 12,00 lei
Total = 21,80 lei


Reţeta:
Ardei umpluţi cu varză
● Ingrediente:
2 kg ardei gras, 2 verze albe potrivite, 6 morcovi, sare grunjoasă pentru murături, o legătură mărar uscat, o legătură rădăcini de hrean, o gutuie potrivită, un plic boabe de muştar, un plic boabe de piper, oţet.
● Preparare: Scoţi cotoarele de la ardei, îi speli, îi scuturi bine de apă şi seminţe şi-i pui la scurs. Speli şi tai bucăţele gutuia. Curăţă şi taie felioare rotunde doi morcovi. Tai fideluţă varza, o pui într-un lighenaş şi presari sare peste ea. Cureţi şi razi 4 morcovi pe răzătoarea mică, îl pui peste varză şi amesteci bine. Mai laşi 20 minute şi storci în pumn sau e un loc de intalnirei varza, apoi o pui în alt vas. Amesteci bine şi umpli cu grijă ardeii pe care-i montezi imediat într-un borcan de 5 litri (ideal cu capac) pe fundul căruia ai pus câteva beţe şi pălării de mărar uscat, două trei bucăţele de gutuie, câteva boabe de muştar şi piper.  În timp ce montezi ardeii, pune şi boabe de muştar, felioare de morcov şi piper. Pune la fiert 3 litri apă, adaugă 3 linguri sare. Lasă la clocotit 2 minute şi opreşti focul. Pune sub borcan trei-patru lame de cuţit şi apoi înclină-l uşor şi toarnă saramura până aproape de umărul borcanului. Montează în cruce beţe de mărar care să nu lase să se ridice ardeii, presară restul de mirodenii şi pune trei linguri de oţet. Agită uşor borcanul ca să pătrundă saramura, adaugă saramură până în gura borcanului şi pune-i capacul. Lasă pe loc până se răceşte şi apoi dă-l la cămară.

Desert din gutui
● Ingrediente:
3-4 gutui mari, 750 g zahăr, o jumătate de cană ulei, un plic zahăr vanilinat, o lămâie, frişcă, toping de ciocolată.
● Preparare: Speli şi cureţi de puf gutuile, le tai feliuţe groase de un centimetru şi le prăjeşti în ulei, la foc mic, până se înmoaie. Le scoţi şi le laşi la scurs într-o strecurătoare. Separat, într-un vas, pui la arămit cinci linguri de zahăr. Tragi vasul de pe foc şi adaugi două căni cu apă şi restul de zahăr. Laşi la foc moale până se topeşte zahărul ars şi se face un sirop grosuţ, apoi adaugi feliile de gutuie şi zeamă de lămâie după gust. Laşi la foc moale 5 minute şi adaugi zahărul vanilinat. Pune-i un capac şi lasă la răcit. Serveşti felii de gutuie cu puţin sirop, cu frişcă şi toping de ciocolată, după gust.
 
● Ce foloseşti din cămară:
Boabe de piper, de muştar, zahăr, sare grunjoasă, oţet.

● Ce îţi rămâne:
Crengi de mărar, gutui, puţină varză.

×
Subiecte în articol: bucataria de week-end