x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Vechea poveste a bobului de mazare

Vechea poveste a bobului de mazare

14 Dec 2004   •   00:00


SIMONA CHIRIAC

Mazarea este o planta anuala din familia leguminoaselor, cu radacina pivotanta, lunga pana la 1 metru. Cel mai important este insa fructul, o pastaie, care contine 3-9 seminte. Fiind foarte bogata in proteine, este folosita in alimentatie, dar unele soiuri se cultiva mai ales pentru valoarea lor furajera.

Definitia poate parea un pic cam seaca, dar povestea este cunoscuta de toti copiii. Se spune ca demult traiau intr-o imparatie de la marginea pamantului un imparat si o imparateasa. Ei aveau un singur fecior de care erau tare mandri. Evident ca baiatul crestea intr-o zi cati altii intr-un an si in curand i-a sosit vremea sa se insoare. Dar nu orice fata putea sa-i fie potrivita. Trebuia sa fie o adevarata printesa. Intamplarea face ca la portile palatului sa soseasca o printesa. Parintii sunt pusi in fata unei dileme. Cum sa se convinga daca fata este cu adevarat o printesa? Unii dintre dumneavoastra se gandesc poate la cine stie ce teste complicate. S-a recurs insa la o metoda originala si ingenioasa. Sub nenumaratele saltelute din puf ale patului s-a pus o bob de mazare. Un singur bob de mazare. Sa nu va inchipuiti ca era unul magic. Era cat se poate de banala. A doua zi, fata este intrebata cum a dormit. Raspunsul a dovedit pe deplin faptul ca era o printesa adevarata. Saraca fata a avut un somn agitat si era plina de vanatai. Ceva o deranjase. Nu va mai spun cum se termina povestea. Sfarsitul este unul previzibil.

Sfatul meu este sa folositi boabele de mazare pentru mancare, caci mai rar soseste la usa dumneavoastra o printesa. Pastrati insa cateva boabe pentru orice eventualitate.

MAZARE CU VERDEATA

  • INGREDIENTE:
  • 1 1/2 kg mazare, 3 cepe, o cutie cu rosii in bulion, ulei, patrunjel verde, marar, o lingurita faina, o lingura de zahar, sare.

  • PREPARARE:
  • Mazarea se fierbe in apa clocotita cu sare. Ceapa se taie marunt si se inabusa in ulei pana se topeste. Se adauga mazarea, rosiile in bulion, sarea si o parte din verdeata tocata marunt. Cand clocoteste se pune faina diluata in apa rece. Se mai lasa inca 10-15 minute si apoi se ia de pe foc. Se serveste cu marar tocat si presarat deasupra.

    .

    MAZARE CU CAROTE
  • INGREDIENTE:
  • un kg de mazare, 1/2 kg morcovi tineri, doua cepe, patrunjel, hasmatuchi, o lingurita zahar, sare, ulei.

  • PREPARARE:
  • Morcovii se taie rondele mai groase, impreuna cu ceapa tocata si se pun la fiert in 4-5 linguri de apa. Cand morcovii sunt pe jumatate fierti, se adauga boabele de mazare, patrunjelul si hasmatuchi, sare si zahar. Se acopera cu o ceasca cu apa. Cand legumele sunt complet fierte, se scoate buchetul de verdeata. In functie de preferinte, se poate adauga si unt.

    AGRISA
    Fructul agrisului, in forma de boaba verzuie, rosie sau galbena, cu gust dulce-acrisor si cu multe seminte.

    ANSOA
    1. Peste mic care traieste in special in Marea Mediterana si in Oceanul Atlantic.
    2. Pasta preparata din carnea acestui peste, care se serveste ca aperitiv.

    DAFIN
    1. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente, lucioase si aromatice si cu fructe ovale; laur.
    2. Foi de dafin - frunzele uscate ale dafinului, folosite drept condiment.

    MUSTAR
    1. Samanta mustarului, intrebuintata la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice.
    2. Condiment sub forma de pasta moale, de culoare galben-verzuie, obtinut prin prelucrarea semintelor de mustar cu adaos de zahar, sare, acid acetic, cimbru etc.

    SCORTISOARA
    Scoarta aromatica, de culoare roscat-cenusie, a scortisorului, folosita drept condiment si in medicina.

    VANILIE
    1. Planta exotica din familia orhideelor, cu frunze carnoase si fructe aromatice, in forma de pastaie, folosite drept condiment.
    2. Fructul acestei plante folosit drept condiment placut aromat, datorita continutului de vanilina.
    ×
    Subiecte în articol: mazare