Vestala de istorie

Aşteptam cu nerăbdare orele de istorie. Nimeni nu chiulea. Erau momentele noastre de vrajă. Părea ciudat ca, într-o clasă cu 25 de fete şi cinci băieţi, o profesoară să fie atât de iubită. Pusese stăpânire pe sufletele noastre de liceene şi le umplea de minuni necunoscute. Ca bureţii uscaţi sorbeam roua vorbelor ei şi ochii ni se umezeau când o vedeam. Îi spuneam cu voce scăzută doamna Sârbu, doamna Doina sau Vesta, nu tovarăşa Sârbu.

Avea un farmec deosebit această femeie şi în felul cum se îmbrăca. Purta bluze cu mâneci lungi sau scurte doar până la cot, fustele ei erau drepte, cu lungimea imediat sub genunchi, pantofi cu toculeţ mic. Dacă mă gândesc bine, nu am văzut-o niciodată cu rochiţă. Îşi tapa părul castaniu şi-l prindea cât mai sus, lăsând să i se vadă zulufi la ceafă.

Acest tip de pieptănătură îi scotea mult în relief perfecţiunea ovalului feţei şi profilul perfect de camee. Iar ochii umbriţi de gene lungi erau căprui şi mari, limpezi şi lucitori ca ai copiilor mici, ocrotiţi de sprâncene groase cât un creion.

Dar ora trebuia să înceapă. Eram toţi în bănci şi, ca de obicei, o aşteptam cu nerăbdare. Uşa era deschisă şi ea îşi făcu apariţia. Era înaltă, suplă, cu forme perfecte. Ne-am ridicat în picioare şi am zis "Bună ziua!" din tot sufletul. Din cinci paşi a ajuns la catedră. S-a aşezat. Ne-a poftit să şedem. Ca de obicei, a aruncat o privire prin clasă şi nu a mai făcut prezenţa. Ştia că nu lipseşte nimeni. S-a ridicat şi a început ora.

EGIPTUL ANTIC
- Nu vă mai întreb dacă aţi citit cărţile despre care am vorbit. Putem să începem?, ne întreabă ea şireată, cu vocea aceea calmă, care te făcea să fii foarte liniştit şi cu urechea ciulită ca să-i sorbi cuvintele. Nu se auzea nici un "Da", ci doar câte un oftat, un semn de aprobare din cap şi o nerăbdare ce tensiona atmosfera.

- Bine!, zicea ea şi începea să meargă cu paşi neauziţi, de felină, printre rândurile de bănci, răspândind un uşor parfum amărui, cu iz de iarbă mare, învăluindu-ne într-o vrajă. Începea povestea, căci nu era lecţie, iar noi, pe rând, după cum punea mâna pe umărul unuia sau altuia, continuam, legând date seci din carte, cu evenimente triste şi vesele, chiar mici cancanuri, petrecute în anii aceia de demult.

Rând pe rând, fiecare ajungea să participe la lecţie, fără a fi scos la tablă, şi toţi dovedeam că am învăţat, chiar mai mult. Doamna Sârbu trecea printre rânduri ca o vestală printre cei care-i sorbeau cuvintele şi tremurau aşteptând să primească învăţăturile pentru a fi primiţi în rândurile preoţimii. Acum eram la momentul în care zeiţa Vesta îşi presta ritualul de iniţiere în misterele lui Isis, pentru că lecţia era despre Egiptul antic.

Noi, mistii, răspundeam vrăjiţi întrebărilor ascunse în tonuri molcome, punându-ne note fără să vrem. După cum răspundeam intervenea şi făcea legătura cu ce învăţaserăm, aducându-ne aminte, aşa, ca din întâmplare, ani, evenimente, consolidându-ne cunoştinţele.

IMPERIUL ROMAN
Ora trecea de jumătate şi Vestala se îndrepta către catedră, ca să fie văzută de toată clasa. Treizeci de perechi de ochi erau aţintiţi către ea. Urechile erau ciulite.

- De săptămâna viitoare vom avea trei ore despre Imperiul Roman. Ore grele şi foarte încărcate cu date, dar şi evenimente istorice extrem de importante pentru evoluţia civilizaţiei noastre.




Puţin înainte de sfârşitul orei, fără să ne dăm seama, ea ne spunea:
- Pentru ca să înţelegeţi mai bine, ar trebui să citiţi romanele pe care le găsiţi la bibliotecă, numai cele care au ca temă această perioadă. Nu contează dacă unii citesc acelaşi roman. Dar ar fi bine să cooperaţi şi să citiţi fiecare alt roman, ca să ne putem completa, ca de obicei.

Atenţie, e multă materie, sunt multe date, este subiect de Bacalaureat, dar sunt şi multe romane splendide. Vă rog să începeţi cu Romulus şi Remus, o... poveste despre ei, despre cum se purtau... ce făceau... şi ce au realizat până la urmă. Nu uitaţi de Cezar, pe care l-am cunoscut la egipteni, şi pe care-l vom găsi la el acasă, în familia lui, de Claudius, de Spartacus. Cine ştie cine a fost Spartacus?

30 DE MÂINI S-AU RIDICAT CA FĂCLII ALE ŞTIINŢEI
- Bine. Cunoaşteţi cum erau organizate petrecerile din palatele romanilor? Dar aventurile amoroase ale tinerilor? Ce parfumuri foloseau? Ce insecte purtau ca broşă tinerele romane? Ce îmbrăcăminte aveau şi ce încălţări purtau? Să vă spun ce mâncau romanii bogaţi? Dar cei săraci? Dar sclavii şi gladiatorii?

RĂZBOAIE ŞI PETRECERI
Noi zumzăiam de curiozitate şi abia aşteptam să înceapă a ne povesti.
- Ospeţele romanilor bogaţi erau mai mult decât copioase. Se aduceau la mese o mulţime de preparate, care de care mai ciudate, dar toate aveau la bază legume şi fructe. Fructe nemaivăzute, culese de prin teritoriile cucerite de ei, transportate pe mări în corăbii, pe râuri în bărci, pe spatele cămilelor în deşertul african, apoi, în căruţe rapide până la Roma, sau la palatele din provinciile în care se aflau mesenii. Legumele Orientului erau pe mesele lor.

Peşti necunoscuţi şi animale special îngrăşate erau preparate. Toate erau udate din plin cu vinuri renumite, cele dulci de smochine din Orient, cele tari şi ameţitoare ale geţilor şi bere egipteană. Toate acestea erau consumate aproape la o singură masă. Într-unul dintre romanele despre care v-am vorbit este descris un astfel de ospăţ şi aştept cu nerăbdare cineva să-mi spună cum se comportau mesenii şi cum s-a terminat petrecerea.

Vreau să-mi mai spuneţi care era felul cel mai apreciat, din ce pasăre era preparat şi ce parte a păsării era folosită. Vă rog să-mi spuneţi ce animale se foloseau pentru hrana soldaţilor, în timpul căror campanii militare? Cum erau hrăniţi gladiatorii, dar şi oamenii de rând? Într-un cuvânt, vreau să realizăm un fel de film al perioadei respective.

Aşa ne vrăjea doamna Sârbu şi ne îmbogăţea cunoştinţele şi sufletele fără eforturi şi lecţii seci, făcându-ne să ne dorim a-i călca pe urme. Trei ani de vrajă şi-au pus amprenta pe adolescenţa şi pe cultura noastră. Până într-o zi în care doamna Sârbu n-a mai venit la ore. Am aflat că a plecat într-o excursie în Iugoslavia şi a trecut dincolo! În rămăşiţele vechiului Imperiu Roman.

Ea a reuşit! Noi am rămas să-l ascultăm neconsolaţi pe tovarăşul profesor de latină care, supărat că preda o materie pe care o iubea, a unei lumi pe care nu reuşise să o vadă, ne spunea cu obidă: "Ego in Roma fuit!, doar cu gândul"...