x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Viaţa unui bucătar pe platoul de filmare

Viaţa unui bucătar pe platoul de filmare

de Daniela Cârlea Şontică    |    15 Oct 2009   •   00:00
Viaţa unui bucătar pe platoul de filmare
Sursa foto: Copyright: Editura Curtea Veche/

Când platoul de filmare este chiar casa ta, poţi spune că ţi-ai pus viaţa pe tavă. Când bucătarul Jamie Oliver a devenit gazdă, la el acasă, a emisiunii "The Naked Chef", el a pus pe toate tăvile din bucătărie câte puţin din felul lui de a fi, asezonând totul cu mare artă. Arta de a găti.



NATURAL ÎN BUCĂTĂRIE
Jamie a ajuns să gătească la televizor după ce echipa de filmare a BBC a făcut un documentar la cafeneaua River Cafe din Londra, unde el era ajutor de bucătar. Jucăuş şi natural, foarte preocupat de munca sa, Jamie nu s-a sinchisit prea tare că îl filmau. Ştia că nu el era subiectul filmării, aşa că nu a crezut vreun moment că va apărea ceva cu el pe post. Îşi vedea de treabă şi atât. Imediat după emisiunea despre cafenea, la River Cafe au început să curgă telefoanele care îl căutau pe Jamie.

A crezut că sunt nişte glume, dar s-a convins că era ceva serios când Optomen Television şi BBC i-au vorbit de contract. Avea doar 21 de ani, iar aventura lui în televiziune abia începea. De atunci continuă să aibă succes planetar. Secretul lui Jamie? Nu doar găteşte în direct. El merge în piaţă, merge la magazin şi cumpără ingredientele cele mai bune, cele mai naturale, el scoate din frigider ceva şi se apucă să toace sau să cureţe acolo în direct, spunând tot felul de glume sau explicând lejer cum se face.

El afişează o latură umană de a cărei existenţă mulţi oameni de televiziune sau din alte sfere au aflat doar din cărţi. "Secretul emisiunii constă în faptul că este autentică. Nu mă fâţâi prin casă îmbrăcat în bucătar. Ideea este destul de simplă. Sunt eu acasă la mine, cu prietenii şi familia mea, distrându-ne şi gătind. Jamie cel de la televizor este cel din viaţa reală", se confesează Jamie.

FĂRĂ VEDETISME
Faptul că a gătit pentru preşedintele Obama şi că regina Marii Britanii l-a premiat nu au schimbat nimic în atitudinea sa de băiat bun, inteligent şi sensibil care nu se jenează cu meseria de bucătar. Modestia şi farmecul personal au făcut din el un personaj atât de popular, încât nici un bărbat de pe planetă - după ce vede o emisiune cu Jamie - nu se mai ruşinează să gătească.

Când i s-a propus titlul emisiunii "The Naked Chef", i s-a părut de-a dreptul pornografic şi îşi făcea gânduri despre ce va spune mama lui. Dar ulterior a văzut că a fi dezbrăcat de hainele de bucătar în bucătărie este un lucru foarte bun.

În 2001, avea a treia serie cu Naked Chef la BBC şi a fost preluată de 64 de ţări. În 2002 s-a despărţit de BBC şi a lansat o nouă emisiune, "Jamie's Kitchen" (Bucătăria lui Jamie), la Channel 4. De atunci, Jamie Oliver se tot reinventează mereu, iradiind acel farmec care face din el cel mai cunoscut bucătar din lume.


Gustoasa Italie
Jamie Oliver nu putea să nu guste Italia. Pentru un tip care găteşte de la vârsta de 8 ani entuziasmul în faţa bucătăriei italiene pare de necrezut. Mai ales că este englez şi cu asta credem că spunem totul. Jamie este însă excepţia care întăreşte regula. Când merge în Italia, el se simte italian. Face totul cu atâta pasiune că nu se putea să nu-i placă italienii şi mâncărurile lor. Călătorind în Italia, a scris o carte numită "Jamie's Italy", tradusă şi la noi de editura Curtea Veche, cu titlul "Cu Jamie în Italia".

Cartea lui Jamie este de-a dreptul savuroasă, nu pentru că vorbeşte despre mâncăruri, nu pentru că dezvăluie peste 120 de reţete "nou-nouţe", ci pentru că îmbină excelent povestea preparatelor cu cea a localnicilor, notând cu real talent şi umor impresiile sale de călătorie. Bucătarul cel mai în vogă a mers din Sicilia până în Toscana şi ne spune poveştile pescarilor, brutarilor, ale oamenilor simpli.

Jamie este cu totul uimit cum în Italia până şi copiii ştiu să facă paste, cum modul de a asocia alimentele este atât de sănătos în această ţară şi cum fiecare regiune, ba chiar fiecare sătuc are propria reţetă a unor preparate pe care noi le considerăm arhicunoscute, dar care au un mic "ceva" numai al lor. Nu mergeţi în Italia bătută de turişti, ci căutaţi partea nevizitată, micile localităţi unde s-a păstrat totul nealterat de generaţii întregi, ne spune Jamie în cartea sa. Şi îl credem.


Cărţile lui Jamie
Jamie Oliver a publicat 12 cărţi. În ordinea apariţiei lor, acestea sunt: "The Naked Chef" (1999), "Return of the Naked Chef" (2000), "Happy Days with the Naked Chef" (2001), "Jamie's Kitchen" (2002), "Jamie's Dinner" (2004), "Jamie's Italy" (2005), "Cook with Jamie" (2006), "Jamie's Little Book of Bog Treats" (2007), "Jamie at Home" (2007), "Comic Realief", (2009), "Jamie's Ministry of Food" (2009), "Jamie's America" (2009).

"Bucătarul se dezbracă... de secrete" ("The Naked Chef"), prima carte a lui Jamie Oliver, o puteţi achiziţiona cu Jurnalul Naţional, începând de mâine, 16 octombrie.

×