x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Vindex

Vindex

07 Sep 2004   •   00:00

Dictionarul explicativ al vinurilor, VINDEX, continua sa va apropie de termenii specializati din viti-vinicultura.

CATALIN PADURARU - Vinexpert

ASAMBLAJ - mult mai cunoscut in romaneste - cupaj: operatiune care consta in infratirea unor vinuri, rezultatul obtinut fiind un vin mai bun decat fiecare din participante in parte.

BASTONARE - operatiune care se executa manual pentru cantitati mici de vin si cu echipamente automatizate in cazul producatorilor mari, avand insa la baza acelasi principiu. Repunerea in suspensie a particulelor care se depun la baza vaselor (butoi, cuva) pentru a se obtine un vin mai complex si mai corpolent.

HIBRID - incrucisare a doua specii de vita. Pe parcursul crizei filoxerice, incrucisarea dintre vita americana si cea europeana a avut ca rezultat hibrizi rezistenti la boala din care se obtin, din pacate, vinuri mediocre.

MICROCLIMAt - aplicat in viticultura, acest fenomen defineste un ansamblu de conditii climatice specifice unei arii destul de restranse, diferit fata de conditiile generale ale regiunii.

ORGANOLEPTIC - mirosul, culoarea, gustul vinului constituie ansamblul perceptiilor senzoriale numite "organoleptice".

RATAFIA - vin aperitiv specific in Champagne si in Bourgogne, rezultat al amestecului de must (doua masuri) cu distilat (o masura).

RECIOTO - categorie de vin rosu italian din struguri lasati la uscat (suspendati) - vinuri desert.

REFERMENTARE - un nou start al fermentatiei alcoolice. Fenomenul se poate produce in cazul vinurilor dulci sau stabilizate necorespunzator.

SABLE - vinuri obtinute din struguri recoltati din plantatii de la malul marii.

SECO (spaniola, portugheza); Secco (italiana) - Sec (romana).

STABILIZARE - vinurile se stabilizeaza pentru a se evita precipitarea, reactiile chimice de degradare sau dezvoltarea microorganismelor, procese ce s-ar dovedi nefaste pe perioada transportului sau, ulterior, in perioada conservarii in sticla.

SULFITARE - operatiune reglementata strict care consta in ajutarea vinului cu anhidrida sulfuroasa pentru asigurarea stabilitatii microbiene si chimice.

TARTRU - cristalizari care se formeaza in cuve, butoaie si sticle. Tartrul este constituit din sarurile generate de acidul tartric - Nu prezinta practic nici un gust.
×
Subiecte în articol: gastronomie