Vremea ficiorilor de turca

Erau vremuri cand cerurile se deschideau, cele vechi si cele noi, cand vantul de pe munte ne cuprindea pe toti laolalta. Era pe cand fata cea mica a babei coborase in putul adanc in care isi scapase ghemul de lana si, scuturand cojoacele Dochiei, aduse zapada in lume. Atunci, cele de deasupra si cele de dedesubt se intalneau aici, printre noi, iar cei de dinaintea noastra isi intindeau degetele de iarba ascunse sub omat si ne mangaiau pe talpi.

Berbecul intreg, cu blana neatinsa, invelit in lut, trosneste in groapa cu jaratic, pregatit pentru protap. Cu un tarus, bucatarul aduna mai bine spuza peste animalul sacrificat. Cetasii, stransi dupa prietenie si insotiti prin invoiala, stau adunati de-jur-imprejurul gropii inrosite de lumina. Ei nu vor tine post.

Pamantul ars cade, luand cu sine pielea arsa si dezvelind carnea rosie, aproape coapta. Proptita in coarne de lemn, vergeaua de fier tine deasupra flacarii iuti berbecul din care fiecare isi taie dupa trebuinta. In cani de lut vinul isi afla sorocul.

Adunati cu patru saptamani inainte, in ulita, se socotira cum sa faca ceata. Isi cautara gazda. Baura aldamasul si facura tocmeala: o zi de coasa la vara, lemne de fag pentru foc si vin. La adapostul noptii ficiorii fac turca. Cu cioc de lemn si blanuri de iepure, in varf coarne de tap salbatic impodobite cu bracina si clopotele, un ficior o imbraca sa se poata coase panzele colorate in jurul sau. Materialul l-au adus ei si e facut din carpele si bracinele pe care le-au cerut de la fete. Tot acum, inainte de Craciun, se aduna ca sa invete colinde. Apoi fura lemne din padure, ca asa-i lasatu’, si le duc la gazda. Nu le face nimeni nimic. Asa e obiceiul.

PRIMARUL FICIORILOR. Cu caii inhamati de cu seara la sanie sau car, merg prin sat sa ia de la fiecare ficior cate doua vedre si jumatate de vin. Acum, cu toate gata, veni sorocul sa-si puna dintre ei un Primar, un Casar, un Crasmar si un Bucatar. Primarul ficiorilor e cel care va conduce ceata. Casarul e cu banii. El incaseaza si tot el plateste. Dar la urma da socoteala. Crasmarul are pivnita in primire si numai el are voie sa umble. Da fiecaruia cat vin i se cuvine. Bucatarul raspunde de colaci si carne. El gateste gazdoaia si-i serveste pe cetasi la masa. Va manca intotdeauna ultimul, dupa ce toti s-au indestulat.

In ajun, alearga cu totii la primarul comunei. Dansul le tine vorbire cuminte si-i povatuieste de buna si cinstita purtare. Apoi merg de colinda. Mai intai la popa si la invatator. Popii nu-i prea place. Zice ca turca e forma dracului, ca are coarne. Nu-i pica bine ca cetasii n-au postit si lemnul pentru capra e de furat. Asa ca ficiorii nu mai joaca, si canta "Trei pastori se intalnira".

COLINDETII. Pe drum se despart. Colindetii, ficiorii cei mici, colinda pe la oameni, in vreme ce jucatorii se duc la fruntasii satului si la fetele de maritat. Cu ei merge si turca. La fete sare de-a dreptul in mijlocul casei si joaca fara sa mai colinde, doar-doar i-o pica vreuna de drag.

"Cum iti cheama copilul?", mai striga peste gard cate unul la vreo casa. Femeia iese repede pe fereastra si-i spune aluia mic pe nume. Ca daca e fata, se colinda intr-un fel, daca e ficior, in alt fel.

Dupa colindat e vremea de mers la biserica si merg apoi pe la casele lor. Unii raman la gazda si, de vor, beau vin fiert sau rachiu, dupa pofta. Ies in sat, joaca fetele care i-au primit la colindat si mai beau cateva vedre de vin. Incearca sa convinga si fetele. Dar ele cred ca daca se dau la vin, nu se mai pot marita in anul ce vine.

Si iara, dupa Craciun, sara merg la gazda sa petreaca si sa bea, pana-n Boboteaza. Atunci popa ii boteaza pe toti laolalta. Se prind fartati si taie o cruce dintr-un colac. Il inmoaie in vinul celor care vor sa se faca frati si ia fiecare o imbucatura. Atunci, ficiorul care are mireasa o ia cu el acasa si nu mai vine la ceata.

Si vine vremea cand vadra de vin sta mai mult goala, iar Crasmarul isi face din ce in ce mai rar cale spre borta pastratoare de licoare. Atunci, dupa ce tot a fost sa fie cheltuit, care mai de care aduce de pe unde stie clopote, plite stricate si alte mai cate fiare si fac joc la fiecare colt de ulita si mare harmalaie, iar pe unde sunt fete joaca iar pe la porti. Dar acum nu mai intra in casa si nu li se mai da nimic.

Intorsi la gazda beau ultima vadra de vin. Apoi strica turca si se imprastie. Ca s-o gatat ceata.

"Departe, soscocioratu vantu muntelui", spune batranul din fata mea. Izbucneste vantul in munti. Strunga de stanca aspra se inchide incet peste motaitul focului. Batranul se ridica anevoie si pleaca. Si parca nici n-a fost.

Se apropie zorile. Pe talpi simt mangaieri de iarba si omat.

"Adunati cu patru saptamani inainte, in ulita, se socotira cum sa faca ceata. Isi cautara gazda. Baura aldamasul si facura tocmeala: o zi de coasa la vara, lemne de fag pentru foc si vin. La adapostul noptii ficiorii fac turca"