x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Cuplurile din cel de-al patrulea sezon ”Insula Iubirii” întâlnesc ispitele: ”Mi-au transpirat palmele!”

Cuplurile din cel de-al patrulea sezon ”Insula Iubirii” întâlnesc ispitele: ”Mi-au transpirat palmele!”

04 Sep 2018   •   18:28
Cuplurile din cel de-al patrulea sezon ”Insula Iubirii”  întâlnesc ispitele: ”Mi-au transpirat palmele!”

Prima noapte pe ”Insula Iubirii” a fost complet diferită față ceea ce se așteptau pentru cele patru cupluri curajoase din cel de-al patrulea sezon, iar a doua zi, emoțiile au crescut când au avut și prima întâlnire cu ispitele, după cum telespectatorii pot vedea în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1.

Cuplurile vor sta pentru prima dată față în față cu ispitele alături de care își vor petrece următoarea perioadă în Thailanda, pe ”Insula Iubirii”, iar reacțiile au fost cât de poate de diferite! Dacă una dintre fete a început să plângă în hohote la vederea lor, alți concurenți au încercat să pară indiferenți sau au recunoscut cinstit că deja nu mai sunt siguri de ceea ce se va întâmpla.   

”Mi-au transpirat palmele!” sau ”Sinceră să fiu, nu am încredere în mine...” au fost unele dintre reacțiile mai puțin studiate și oneste ale unor concurente. Cine sunt acestea și cum s-au comportat băieții la vederea ispitelor, telespectatorii vor afla în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, într-un nou episod ”Insula Iubirii”.

×