x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber De la bolizi de lux la camioanele sau tuktuk-urile din “Asia Express”

De la bolizi de lux la camioanele sau tuktuk-urile din “Asia Express”

08 Feb 2018   •   22:50
De la bolizi de lux la camioanele sau tuktuk-urile din “Asia Express”
Sursa foto: DIANA OROS

Asia Express”, show ce debutează luni, 12 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, a pus la grea încercare vedetele ce s-au încumetat să plece în această aventură. Cu doar 1 Euro pe zi, aceștia au avut de parcurs un traseu de peste 5000 de km, singura variantă posibilă fiind autostopul. În aceste condiții și mijloacele de transport pe care le-au folosit au fost dintre cele mai diverse. De la bolizii de lux cu care erau obișnuiți acasă, vedetele din Asia Express s-au trezit în camioane, tuktuk-uri, remorci sau chiar în portbagajul unor mașini. Adrenalina cursei i-a făcut să nu renunțe la nicio posibilitate de a parcurge un kilometru în plus, așa că tot ce înseamnă deplasarea dintr-un punct în altul a fost un adevărat spectacol. Lora a ajuns la un moment dat în portbagajul unei mașini, Vica Blochina și Daniela Crudu au mers inclusiv cu niște mijloace de transport specifice locului, dar și în remorca unei mașini pline cu capre, Liviu și Andrei s-au trezit într-o mașină de cărat marfă, Ana Baniciu și Raluk au călătorit și ele în portbagaj și prin tuktuk-uri, frații Moroșanu, Dorian și mama, precum și soții Drăgulescu au aflat ce înseamnă transportul în comun în orașele din Asia.

               Asia Express este călătoria și experiența vieții pentru toate perechile care îi acceptă provocarea. Fără scenarii, fără situații premeditate, fără locuri special amenajate, formatul oferă aventură pură. 14 vedete au avut de parcurs un traseu de aproape 5000 de km, în zone dificile din Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda, având la dispoziție un singur euro pe zi. Cum s-au descurcat în aceste condiții, telespectatorii vor putea urmări începând de luni, 12 februarie, ora 20.00, la Antena1.

 

 

×
Subiecte în articol: Asia Express