x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Diana Dumitrescu: ”Singurătatea cred că e una dintre cele mai mari temeri ale mele”

Diana Dumitrescu: ”Singurătatea cred că e una dintre cele mai mari temeri ale mele”

18 Iun 2015   •   10:10
 Diana Dumitrescu: ”Singurătatea cred că e una dintre cele mai mari temeri ale mele”
Sursa foto: Diana DUMITRESCU / FOTO - Adrian Manolache

Sâmbătă, 20 iunie, ora 13.00, Diana Dumitrescu vine la Antena Stars pentru o discuție deschisă, onestă, ”Dincolo de aparențe”, despre iubire, căsnicie, suferință, divorț, dar și familie.

”Singurătatea cred că este una dintre cele mai mari temeri ale mele, pe care încerc să o înfrunt”, recunoaște Diana Dumitrescu. Actrița admite sincer că sunt momente în care simte apăsarea singurătății, dar că este o fire puternică, optimistă. ”Nu am plâns atât de mult de singurătate, ci am trăit-o”, mai spune ea, dar ”trecutul e trecut, eu tânjesc după viitor.”

Crescută într-o familie cu principii, cu părinți care au încercat să le dea copiilor o educație sănătoasă, Diana Dumitrescu îi mărturisește Florentinei Fântânaru la ”Dincolo de aparențe” că unul dintre cele mai grele momente din viața sa despre care a trebuit să îi vorbească mamei a fost divorțul. Tocmai pentru că știa ce principii au părinții ei, tocmai pentru că ani la rând mama îi spusese că într-o căsnicie trebuie să muncești mult, momentul în care a anunțat-o a fost unul foarte dificil.

”Îmi era foarte teamă să nu o dezamăgesc. Am simțit un cumul de sentimente de vinovăție, pentru că ar fi putut spune că renunț prea ușor. Dar eu am luptat cât am crezut de cuviință, până am înțeles că nu mai am ce face. Da, a fost momentul de maximă deznădejde”, recunoaște Diana, ”dar am învățat singură să nu mă pierd în asta.” Iar reacția mamei atunci când a aflat că fiica ei va divorța a fost cel mai frumos lucru pentru Diana: mama sa a asigurat-o că o iubește și că va fi alături de ea indiferent de deciziile pe care le va lua.

Invitata de la ”Dincolo de aparențe” nu neagă faptul că mariajul cu un producător de televiziune i-a adus avantaje, dar subliniază că cea mai mare bucurie este că primul rol principal l-a obținut singură, după multă muncă și cu mult timp înainte de a fi măcar iubita acestuia. Cât despre divorț, nu îl vede ca pe un eșec, ci ca pe o iubire consumată.

La ce visează Diana Dumitrescu acum, de ce mărturisește că se simte la o răscruce, dacă își dorește copii și care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le are din copilărie, toate sunt lucruri care vor găsi răspuns la ”Dincolo de aparențe”, sâmbătă, 20 iunie, de la ora 13.00, pe Antena Stars.



×