x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Diana Munteanu Niculescu s-a alăturat echipei Observator

Diana Munteanu Niculescu s-a alăturat echipei Observator

31 Iul 2014   •   15:02
Diana Munteanu Niculescu s-a alăturat echipei Observator

Diana Munteanu Niculescu s-a alăturat echipei Observator în calitate de Senior Reporter unde va realiza o serie de interviuri speciale cu personalităţi din lumea mondenă şi nu numai. “Sunt încântată să fac parte din echipa Observator și să fac ceea ce ştiu cel mai bine, ceea ce-mi place cel mai mult, să iau la întrebări celebrităţile din toate domeniile. Sunt de şapte ani alături de colegii din trustul Intact și mă mândresc foarte mult cu prieteniile pe care le-am legat aici”, încheie vedeta.

Diana Munteanu Niculescu a realizat peste 300 de ediţii ale emisiunii “Conferinţa de presă” difuzată de Antena 2 şi timp de 13 sezoane a moderat cu eleganţă şi profesionalism întâlnirea dintre ziarişti şi vedete, fiecare aflându-se de cealaltă parte a baricadei.

Telespectatorii Antenei 1 pot urmări interviurile Dianei în cadrul Observatorului de la ora 19.00 (atât în timpul săptămânii cât şi în weekend) şi pe larg în Observatorul Matinal.

×