x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Ediția de luni seară ”Chefi la cuțite”, record absolut de audiență. Lupta culinară pentru cea mai râvnită amuletă, câștigată de chef Bontea

Ediția de luni seară ”Chefi la cuțite”, record absolut de audiență. Lupta culinară pentru cea mai râvnită amuletă, câștigată de chef Bontea

13 Noi 2018   •   14:04
Ediția de luni seară ”Chefi la cuțite”, record absolut de audiență. Lupta culinară pentru cea mai râvnită amuletă,  câștigată de chef Bontea

Cea de-a cincea ediție din sezonul 6 a clasat „Chefi la cuțite ca lider de piață la nivelul publicului comercial din mediu urban, cât și la orașe, și a adus un nou record de audiență. Luni seară chefii nu au avut rivali, emisiunea înregistrând cel mai mare rating de la lansarea acestui sezon, dar și cel mai mare rating înregistrat toamna aceasta la Antena 1. Aproape 2.000.000 de telespectatori la nivel național urmăreau spectacolul culinar, în minutul de maximă audiență de la 20.46.

În intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea, 20.00-23.10, show-ul a condus detașat topul audiențelor. Așa se face că la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Antena 1 a fost lider cu o medie de 9,7 puncte de rating și 26,9 % cota de piață, fiind urmată de Pro Tv cu 6,9 puncte de rating și 19,2 % cota de piață. La orașe emisiunea a fost lider cu o medie de 9 puncte de rating și 19,5 % cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 6,3 puncte de rating și 13,7 procente din cota de piață.

Antena 1 a fost lider de audiență şi în Prime Time, atât la nivelul publicul comercial din mediul urban, cât și la orașe. Astfel, în intervalul 19.00-23.00, Antena 1 a înregistrat la nivelul publicului comercial din mediul urban cuprins între 18-49 de ani o audiență medie de 8.8 puncte de rating și 24,4% cotă de piață, în timp ce Pro Tv se situa pe poziția secundă cu 7.8 puncte de rating și 21,7% cotă de piață. La orașe, postul de televiziune a fost lider cu o medie de 8.3 puncte de rating și 17,9 % cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 7.5 puncte de rating și 16,2 procente din cota de piață.

Luni seară, chef Bontea a câștigat cea mai importantă amuletă pusă în joc până în acest moment. După ce chefii s-au întrecut în clătite, Anne Ampawan, invitata specială a serii, a jurizat atent rețetele celor trei maeștri bucătari ”Chefi la cuțite” și a decis că farfuria cu crêpes Suzette merită pe deplin avantajul suprem. Astfel, Sorin Bontea și-a adjudecat bonusul de a schimba un om din trupa sa de bucătari cu un alt ucenic dintr-o trupă adversă, iar acest avantaj va putea fi folosit doar după formarea echipelor finale: ”Să vedeți ce o să se întâmple din cauza acestei amulete!, a declarat Cătălin Scărlătescu. Așadar, timpul oricărei confruntări pe echipe din sezonul 6, structura trupelor de bucătari se poate schimba în funcție de strategia lui Sorin Bontea.

Spectacolul jurizărilor pe nevăzute a continuat luni seară cu preparate delicioase și apariții inedite în platoul celui mai iubit show culinar. Dacă o manichiuristă din București le-a propus chefilor o rețetă de mămăligă dulce, fără succes însă, un constructor din Alba Iulia i-a luat prin surprindere pe cei trei jurați printr-un preparat pe care nu l-au mai avut până acum pe masa jurizării: stomac de miel umplut.

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu nu au fost surprinși doar de alegerile gastronomice ale bucătarilor, ci și de cele mai impresionante experiențe de viață. Andrei Cupşa, un concurent în vârstă de 23 de ani cu sindromul Down, şi-a demonstrat talentul în fața celor trei chefi și a arătat că ambiția nu cunoaște limite, iar Ioana Maria Dina, o elevă de 13 ani ce aspiră la titlul de patiser și la un loc în echipa lui chef Dumitrescu, le-a îndulcit chefilor seara cu o porție de tiramisu ce a trimis-o în etapa următoare: „Cred că am șanse să fiu primul copil care intră în echipe, a spus cea mică. O altă surpriză pentru jurați a fost Ana Crudu, sora Danielei Crudu, ce s-a înscris în show-ul culinar pentru a demonstra că gătitul este una dintre marile ei pasiuni. Farfuria sa de mușchiuleț de porc în crustă de fistic cu piure de mere a încântat papilele gustative ale celor mai exigenți jurați, iar cu trei cuțite obținute pe merit, Ana își propune să arate că are sarea și piperul necesare pentru a ajunge cât mai departe în această competiție ”la cuțite”.

O nouă ediție a marcat noi provocări și pentru cei trei chefi, care au fost într-un stres continuu din cauza unor ”semne” ciudate ce își tot făceau apariția pe masa jurizării. Pe rând, o mână sângeroasă, o tarantulă uriașă, o fantomă și o pană de curent, au sporit misterul serii, iar cei trei jurați au trăit clipe de groază. Surprizele și jurizările pe nevăzute continuă și în seara aceasta, iar Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu vor intra într-o nouă luptă a amuletelor, de la 20:00, pe Antena 1, în cea de-a șasea ediție a celui mai iubit show culinar.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All Urban si National

Perioada 12 noiembrie 2018

 

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite