x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Emotii la "Plasa de Stele". Lui Cosmin Selesi i se face rau! Ce a patit actorul?

Emotii la "Plasa de Stele". Lui Cosmin Selesi i se face rau! Ce a patit actorul?

04 Sep 2016   •   17:35
Emotii la "Plasa de Stele". Lui Cosmin Selesi i se face rau! Ce a patit actorul?

Duminică, 4 septembrie, de la ora 20.00, în ultima ediție a emisiunii “Plasa de stele – Răzbunarea vedetelor”, Cosmin Seleși va avea parte de una dintre cele mai tari experiențe din viața sa. Provocat de Margherita din Clejani, Seleși va trebui să urce într-un avion, pentru o demonstrație de acrobație în aer.

 

A fost cea mai tare senzație din viața mea. Dar nu mă voi mai urca niciodată în așa ceva. După ce avionul a aterizat, nu m-am rdicat de pe scaun o jumătate de oră, pentru că nu m-am putut mișca. Două-trei ore după aceea mi-a fost foarte rău”, povestește prezentatorul show-ului “Te cunosc de undeva!”.

De ce alte experiențe în premieră va avea el parte, telespectatorii Antrenei 1 vor vedea duminică, 4 septembrie, de la ora 20.00, în ultima ediție a emisiunii “Plasa de stele – Răzbunarea vedetelor”, prezentate de Dan Negru.

×