x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion 7 tipuri de botine, la modă în 2017-2018

7 tipuri de botine, la modă în 2017-2018

29 Sep 2017   •   15:30
7 tipuri de botine, la modă în 2017-2018

Botinele cu toc au fost dintotdeauna o veritabilă stratagemă vestimentară, iar direcţiile ultimelor sezoane date pe catwalk au demonstrat capacitatea excepţională a acestui accesoriu de a de a imprima o tuşă de individualitate chiar şi outfiturilor cotidiene. Botinele se pretează perfect la reinterpretări stilistice care vizează cu succes, consecutiv sau simultan, materialul de fabricaţie, forma tocului şi a vârfului, cromatica, detaliile ornamentale şi de croi. Astfel, în tendinţele fashion ale ultimelor sezoane au disparut aproape complete majoritatea modelelor de ghete dama si s-au impus cu precădere anumite modele de botine dama care au invadat apoi imediat moda străzii şi au determinat o reconsiderare masivă a ofertelor de shopping. În categoria botinelor în trend şi-au câştigat un binemeritat loc în preferinţele fashionistelor botinele cu toc, din catifea, botinele cu toc gros, botinele cu şireturi şi toc, botinele decupaje şi toc, botinele cu toc şi franjuri, botinele peep toe şi open toe cu toc, şi botinele cu ţinte şi toc, respectiv botinele în tonuri metalizate şi neon. Pentru a le integra inspirat în cele mai reuşite ţinute, îți punem la dispoziţie multiple idei de asortare, pentru fiecare categorie în tendinţe.

1. Botinele cu toc, din catifea

Botinele de catifea sunt accesoriul momentului. Prezenţa tocului le face surprinzător de versatile, aşa că pot fi integrate cu succes în orice stil vestimentar. Fusta mini le e parteneră ideală. Dacă favorita ta e din denim, cu atât mai bine: cheamă în sprijin o cămaşă albă şi aşează-le alături o pereche de botine cu toc stiletto , dacă vrei ca şi experţii şi novicii în materie de modă să te admire fără rezerve.

Ai observat desigur că botinele de catifea au aerul lor extravagant, pe care e avantajos să nu-l combaţi. O fustă midi, la care sezonier poţi adăuga un palton de piele lung îţi va pune excelent în valoare perechea preferată de botine cu toc kitten.

Fireşte că botinele de catifea pot fi purtate şi cu blugi, dar asocierea le-ar putea diminua din aerul luxuriant. Însă o pereche de pantaloni de piele va fi cu siguranţă o alegere mai inspirată. Nu trece cu vederea din trioul acestui outfit o jachetă bomber sau un palton de caşmir şi te vei asigura negreşit că ţi-ai reînnoit viza de rezidenţă în perimetrul vizibil marcat al eleganţei.

Dacă iubeşti catifeaua şi ai vrea să te înveleşti în ea din cap până în picioare, nu ai de ce să-ţi reprimi hobby-ul. O rochie de seară, din catifea, lungă şi amplă va fi oricând onorată să te îmbrace, în compania unor botine de acelaşi fel, cu toc. În ecuaţie vor intra instantaneu două reguli de stil pentru lozul câştigător: armonia coloristică şi obligatoriu accesorii fine, subtile.

Botinele cu toc, din catifea, în nuanţe burgundy, roşu sau vişiniu sunt în trend. Ataşează-le o rochie slip dress metalizată şi, la următorul party, poţi fi sigură că ai reprodus fidel look-ul unei aristocrate.

2. Botinele cu şireturi şi toc

Botinele cu şireturi şi toc reprezintă modul ideal în care poţi combina confortul cu stilul. După ele tânjesc picioarele fiecărei femei care vrea să se afirme prin eleganţă, dar şi să se pună înţelept la adăpost de temperaturile aprige.

În varianta cu toc, botinele accesorizate cu şireturi sunt foarte permisive şi se împacă de minune atât cu ţinutele casual, cât şi cu cele glam sau office. Blugii şi botinele cu şiret sunt cea mai obişnuită combinaţie, dar alături de un sacou din ţesătură tweed îţi pot schimba radical look-ul. Păstrează sacoul în binom, dar alege unul în dungi, inspirat de kimonoul oriental şi vei şti sigur că ai făcut cea mai frumoasă tranziţie spre sezonul rece.

Dacă te-ai trezit cu gândul să alături botinelor tale cu şireturi şi toc o fustă creion şi o cămaşă simplă, e sigur că te îndrepţi spre birou. Nu-ţi mai rămâne decât să atârni sofisticat pe umeri un palton şi să adaugi mănuşile de catifea, şi toată lumea va şti că, în poziţia executivă pe care o ocupi, inspiri putere şi devotament. Iar, dacă ţi-ai propus să amuţeşti de admiraţie trecătorii, punându-ţi în valoare botinele de un alb impecabil, ieşi în oraş într-un ansamblu all white. O eşarfă policromă e singurul condiment vestimentar de care mai ai nevoie pentru o apariţie desprinsă de pe paginile unei reviste de modă.

Botinele cu şiret, decupaje şi toc şi-au făcut şi ele simţită prezenţa încă din sezonul trecut. Poţi obţine o ţinută fabuloasă fără efort, în sezoanele reci, dacă le aşezi lângă o fustă midi şi o haină de blană.

3. Botinele cu toc şi decupaje

Botinele cu decupaje, fără şiret sunt pur şi simplu stylish. Dacă e vorba de un decupaj care porneşte de la nivelul gleznei până spre vârf, el avantajează extrem de tare siluetele mignone, datorită efectului de alungire a piciorului. Cel mai nimerit se însoţesc cu rochii şi fuste mini. Tot aici se încadrează şi modelele clasice, care depăşesc uşor nivelul gleznei şi au în partea de deasupra un decupaj în formă de U. Ele se poartă cu succes cu fuste conice sau cloş, cu rochii, de preferinţă scurte şi cu pantaloni conici.

4. Botinele cu toc gros

Toamna și iarna se numără botinele şi, de câteva sezoane, cele cu toc gros, ies tot pe primul loc. Ele rămân una dintre cele mai inteligente opţiuni de shopping, pentru că sunt comode şi practice, dar bifează puncte câştigătoare şi la capitolul stil. Cea mai la îndemână combinaţie a lor rămâne cea cu jeansii, de preferinţă skinny şi un cardigan lung, în carouri sau un pulover tricotat, pentru infuzii de stil care echilibrează ţinuta.

Pantalonii culottes respiră la unison cu toamna. Adaugă-le botine cu toc gros şi câştigi centimetri fără să te dezici de confort. Pentru partea de sus a ţinutei, un pulover pufos şi o geacă de piele cu guler amplu vor face minuni.

Botinele cu toc gros atrag magnetic fustele şi rochiile, fiindcă acestea sunt piese vestimentare pur feminine, care le contracarează aerul robust, prin delicateţe. O rochie în carouri şi o geacă de piele alături de o pereche de botine cu toc gros înseamnă asocierea ideală pentru o ţinută de stradă. Dacă totuşi preferi să-ţi porţi botinele cu toc gros alături de fuste, rămâi pe mâna midi-ului voluminos. Un pulover sau un cardigan confortabil e tot ce mai trebuie să adaugi pentru a da la iveală semnificaţii ascunse ale stilului.

Botinele cu toc gros transparent sunt strategia vestimentară de maxim succes a ultimelor sezoane. Cu siguranţă ai în garderobă o fustă A line şi un pulover simplu: atunci nu există nici un motiv pentru care să nu le faci un loc şi lor acolo. Accesorizează-le cu un colier statement şi te vei bucura de o ţinută wow. Dacă tocul e umplut cu glitter, iar botinele sunt din piele lăcuită, prevăzute cu fermoar în partea posterioară, înseamnă te cheamă o ţinută de gală.

Frecvent, tocul rectangular, dublat sau nu de o platformă considerabilă poate fi într-o nuanţă distinctă de cea a întregului. Noua interpretare le califică pentru un stil casual extravagant, dar şi pentru o ţinută de ocazie. Combinaţiile eclectice de volumetrii vor fi întotdeauna excelent puse în valoare de designul unor astfel de botine dama. O fustă mulată din tricot, un pulover supradimensionat, structurat cu o curea de dimensiuni mici reprezintă o alăturare mai puţin obişnuită, dar perfectă pentru a-ţi condimenta outfitul, în prezenţa unui atare model de accesoriu, în care culoarea tocului devine sursă directă de savoare vestimentară.

5. Botinele cu toc şi franjuri

Cu aerul lor hippie-chic, botinele cu franjuri se adaptează perfect ţinutelor vestimentare pe care le ai deja. Confecţionate de obicei din piele întoarsă, botinele cu franjuri cuceresc prin nota lor relaxată, dar se pricep excelent să accesorizeze şi ţinute glam. Lângă o cămaşă mulată şi blugi rupţi, îţi vor da un aer citadin. La birou, poţi alege franjuri în tonuri basic, alături de o rochie simplă, care urmăreşte linia corpului, până deasupra genunchilor.

Orice femeie iubeşte dantela, botinele cu franjuri de asemenea. O rochie lungă din dantelă şi o jachetă din denim sau de piele sunt codul cel mai simplu de acces spre graţie şi eleganţă. În nuanţe nude, botinele cu franjuri sunt accesoriul de neînlocuit în combinaţia dintre un element military şi o rochie. Pentru un date romantic sau un prânz în oraş nu trebuie decât să adaugi unor botine cu franjuri un top glam, iar, când vrei să confrunţi cu îndrăzneală toamna rece, într-o ţinută lady like, nu uita că un palton cu imprimeu le poate transforma în cel mai trendy accesoriu al sezonului.

6. Botinele peep toe şi open toe

Botinele cu vârful decupat sau complet deschis sunt aproape o chestiune de logică vestimentară, o modalitate de a face lent tranziţia de la sandale, în timpul verii, la încălţămintea compactă, din perioadele de toamnă-iarnă. Beneficiile de design sunt multiple: se mulează excelent pe forma piciorului, graţie tocului, pun glezna în evidenţă, calapodul lor suplu este extrem de feminin, iar decupajele vârfului le dau o notă de lejeritate deosebit de oportună.

În botinele peep toe sau open toe poţi alege ansambluri vestimentare în tonuri de toamnă, cu o bluză din mătase calină, eventual cu broderie şi o fustă în degrade.

7.Botine în tonuri neon şi metalizate

Moda a decretat: negrul nu mai deţine supremaţia în ducatul botinelor. Nonculoarea acaparantă a fost pusă în umbră de trendul tonurilor intense, metalizate. E timpul ca astfel de botine să fie în sfârşit deplin creditate vestimentar: au făcut furori pe marile podiumuri de modă şi promit să dea viaţă şi ţinutelor tale. Vestea bună e că metamorfoza nu necesită complicaţii. Cea dintâi propunere de ţinută e cât se poate de simplă: pune în joc blugii preferaţi, adaugă o bluză albă care îţi vine cel mai bine şi asigură-te că ai întămpinat răcoarea adecvat cu o geacă. Nişte botine aurii se vor integra perfect în combinaţia cea mai uzuală a zilelor tale.

Dacă adori să porţi fuste şi e firesc aşa, pentru că ele sunt un însemn tradiţional al feminităţii, atunci o pereche de botine vor completa perfect un outfit cu atitudine, compus dintr-o fustă cu motive colorate, un pulover și un palton. Nu trebuie să eviţi textura metalizată a botinelor nici dacă trebuie să mergi la un eveniment dominat de un cod accentuat al eleganţei: o rochie albă de mătase, accesorizată în talie de o curea, îţi va pune în evidenţă silueta, iar botinele în tonuri vii, metalice îţi vor desăvârşi aspectul diafan.

Botinele neon reclamă outfituri all black prin excelenţă. Contrastul lor cu negrul valorifică maximal fiecare piesă a ansamblului vestimentar ales, ca de pildă o pereche de leggings din piele, un blazer cu detalii metalice şi o bluză feminină.

Botinele cu toc nu sunt o achiziţie ci o investiţie. Versatilitatea lor rezidă în multitudinea de outfituri care se pot compune cu o doză minimă de creativitate şi o informare corectă despre tendinţele momentului. Jocul e mereu posibil pentru că botinele cu toc îţi permit să mixezi texturi şi piese vestimentare în maniere convenţionale şi neconvenţionale deopotrivă, pe care le poţi concretiza oricând într-un veritabil experiment fashion personal.

×