x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Artista in machiaj

Artista in machiaj

03 Iun 2005   •   00:00

Prezenta ei aproape nelipsita, in lumea spectacolului, a televiziunii, a revistelor de fashion, reprezinta de fapt recunoasterea avizata a unor calitati deosebite.



  • de OTILIA VINTILA

  • CONFIRMARE. Impreuna cu Daniela Nane (preferata sa), la ridicarea premiului pentru excelenta in machiaj din cadrul Galei Pantene Beauty Awards 2004
    Inteligenta, increderea si bucuria de-a face ceea ce-i place caracterizeaza maniera si stilul sau.

    Jurnalul National: Esti unul dintre oamenii "din spatele imaginii". Totusi ai reusit sa iesi in fata si iata-te in "Top 100 femei de succes".
    Mirela Vescan: Am norocul sa fac ceea ce-mi place, accept ca trebuie sa invat intruna si chiar fac acest lucru si lucrez intr-o echipa care este alaturi de mine on-line.

    Care crezi tu ca ar trebui sa fie elementele pe care ar trebui sa se mizeze in construirea unei imagini coerente si de succes?
    Sa primeze calitatea si nu cantitatea; din pacate, nu totul este ce pare a fi, desi de multe ori tot ce pare a fi... chiar este...

    Esti o persoana care denota echilibru. Din experienta, care sunt pasii in construirea unui echilibru propriu?
    Un mod de viata sanatos in primul rand. Am foarte putin timp liber ca sa nu profit de el. Nu-mi place sa pierd nopti, fac sport in limita normalului si fug (la propriu) de orice lucru sau actiune care nu-mi place. Consider de exemplu ca un om adult isi poate asuma daca sa raspunda sau nu la telefon.

    Unele femei atrag priviri fara sa aibe un decolteu prea adanc, picioarele lungi sau un machiaj reusit. Zic eu ca este vorba de atitudine. Ce parere ai ?
    Imi place cand descopar frumusetea mai ales acolo unde altii se asteptau mai putin. Cred ca farmecul valoareaza 80% din puterea de acaparare a unei femei. Poti fi mai putin inzestrata fizic, dar sa ai cultura, umor, sarm, originalitate si siguranta de sine. Restul de 20% trebuie sa spun ca apartine aspectului fizic nu atat in date fizice superioare cat mare grija la amanunte: cosmetica pusa la punct, flexibilitate in atingerea tendintelor in vestimentare.

    Preferinte

    Este vreo personalitate a carei atitudine in mod special o admiri? De ce?
    O admir pe Daniela Nane pentru ca este un om sensibil si un artist total. Toata lumea isi poate da seama ca are talent actoricesc si frumusete insa eu o cunosc si altfel in timpul nostru liber; putini stiu ca Daniela scrie foarte bine si este pasionata de stiintele sociale. Imi place foarte mult si Aurora Liiceanu care spune ca "un om prost este acela care ma plictiseste"...

    Care sunt sursele de inspiratie in alegerea lucrurilor care iti plac ?
    Internetul si revistele lunare din toata lumea sunt sursa principala de documentare. Cu inspiratia este altceva, eu sunt geaman si ma plictisesc destul de repede de ceva anume. Daca am un proiect dificil, fac astfel incat ma izolez, ma plimb si nu ma mai gandesc deloc la acel proiect. Cand revin, totul este bine.

    Care sunt cuvintele care-ti descriu cel mai bine stilul personal?
    Prietenii si colegii mei cred ca ar povesti mai multe; "mirelism" se cheama, in limbajul lor, orice spun, fac sau am eu. si cred ca este destul de personal.

    O latura a ta de care esti tare mandra?
    Ma mir si eu de mine uneori cata rabdare am; cred ca este cea mai mare calitate a mea si ceva destul de rar. Uneori chiar ma amuz acolo unde altii se nevrozeaza.

    REALIZARI DEOSEBITE
    OBISNUIT. "In exercitiul functiunii"
  • fetita, o domnisoara de-acuma de 14 ani;
  • diplomele internationale pentru cosmetica-estetica, machiaj cosmetic, machiaj profesional, manichiura;
  • studenta in anul IV la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice David Ogilvy (aproape o realizare);
  • premiul pentru cel mai bun make-up artist in moda si modeling (1999, 2000, 2002);
  • premiul pentru excelenta in machiaj la Pantene Beauty Awards (2003, 2004);
  • make-up artist Rimmel London;
  • numeroase colaborari cu majoritatea revistelor glossy pentru femei (Unica, Bolero, The One, Cosmopolitan, Avantaje, Beau Monde...)
  • o-ntreaga pleiada de vedete i-au stat cuminti pe scaun la machiaj (Mihaela Radulescu, Daniela Nane, Monica Barladeanu, Geanina Corondan, Ileana Lazariuc, Lili Sandu etc.)
  • machiaje spectaculoase si pretioase pentru prezentari de moda (Catalin Botezatu, Wilhelmina Arz, Tina R, Escada, Mihai Albu etc.)
  • ×
    Subiecte în articol: high-life machiaj