x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Atenţie la Timp!

Atenţie la Timp!

de Oana Vasiloiu    |    07 Mar 2010   •   00:00
Atenţie la Timp!
Sursa foto: Cornel Lazia/

Fotografie de calitate, spectacol, rochii de designer, cărţi bune, descoperiri şi revelaţii – toate într-o săptămână în care aş fi vrut ca zilele să aibă cel puţin 48 de ore şi să profit şi de orele din noapte, în care oricum n-am dormit decât puţin. Poate că este o chestiune de vârstă.



După ce am vizitat recent expoziţia de fotografie a lui Crisbăşan, puternică, avangardistă şi foarte vizuală, a urmat expoziţia lui Cornel Lazia. Zilele trecute la Art Mark a avut loc "Back Staged" - o colecţie superbă de fotografii de fashion semnate de sensibilul şi poeticul, deja consacrat, Cornel Lazia. Deşi îl cunoşteam puţin, nu l-am văzut niciodată atât de emoţionat şi de puţin vorbăreţ. Era şi normal, pentru că fotografiile vorbeau pentru el.

Tot zilele trecute am parcurs un drum infernal de lung şi anevoios prin centru ca să pot ajunge să văd, în sfârşit, spectacolul "Cafeneaua". La un moment dat am vrut să renunţ, aveam senzaţia că nu mai răzbat într-un trafic "bară la bară" şi în condiţiile în care piesa începea la 7:30, iar eu eram încă pe drum la ora aceea. Nu am renunţat, pentru că îmi doream enorm să îl văd pe Mălăele.

Am parcat maşina la 8:45 fără speranţa că voi mai intra în sală. Stupoare, oamenii de la intrare m-au întâmpinat zâmbind, iar sala întreagă plină până la penultimul loc stătea parcă fără suflare, aşteptând să se ocupe şi ultimul scaun. Probabil că mulţi aţi văzut acest spectacol tragic-comic despre viaţă, ratare şi speranţe deşarte. Mălăele este un actor impecabil, făcut pentru scenă, Dana Dogaru şi Emilia Popescu l-au acompaniat frumos.

PURTAŢI HAINE DE DESIGNER!
Pentru că îmi doream de mult, în sfârşit, mi-am împlinit visul de a intra în showroom-ul designerului Adrian Oianu. Aşa cum bănuiam, spaţiul minimalist, amenajat în stilul său personal, extrem de cald şi primitor, m-a fascinat de când am intrat. Îmi alesesem dinainte câteva rochii şi ţinute din prezentări, dar am avut surpriza să găsesc câteva piese pe care nu le ştiam.

Am avut cea mai plăcută senzaţie când am îmbrăcat hainele pe care le alesesem şi care îmi veneau perfect, de parcă ar fi fost croite pe mine. Şi am avut cea mai mare revelaţie când Adrian mi-a spus că două dintre cele alese erau şi preferatele lui! No comment. Vă dau un sfat: nu mai cheltuiţi mult pe haine şi accesorii din marile magazine, care ori nu vă vin pe dimensiuni, ori sunt greşit croite, pentru că sunt de serie, ori sunt din materiale sintetice şi ţesături prelucrate chimic, ori le cumpără încă sute sau mii de persoane! Stabiliţi-vă un stil, câteva piese de bază. Nu trebuie să vă luaţi multe, o haină de designer face cât zece din mall-uri, economic vorbind.

CĂRŢI BUNE
Stăteam de vorbă cu cel mai bun prieten al meu despre minţi care fascinează, despre oameni repere şi despre "mentori". Unul dintre ei, pentru mine, a fost şi rămâne Octavian Paler, ale cărui existenţă şi personalitate sunt de neînlocuit, un om care, prin discursurile şi scrierile sale, este irepetabil pentru mine.

Contemporan cu noi, Dan Puric este un reper de gândire şi de cultură care poate fascina o generaţie care vrea şi mai poate să schimbe ceva în ţara asta şi în viaţa asta. Spre ruşinea mea, nu am apucat decât să-l ascult pe domnul Dan Puric, cu sufletul la gură, în conferinţele sale de la Sala Palatului. Mi-am făcut rost de cărţile lui, "Cine suntem" şi "Despre omul frumos"... Sigur, veţi găsi motive de a nu vă mai fi ruşine că sunteţi români (paradoxal pentru mine, dar am spus asta)! Pe curând!

×
Subiecte în articol: jurnal de stil