x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Casa Dior a evocat protestele studenţeşti de la Paris din 1968 în noua sa colecţie vestimentară

Casa Dior a evocat protestele studenţeşti de la Paris din 1968 în noua sa colecţie vestimentară

28 Feb 2018   •   21:40
Casa Dior a evocat protestele studenţeşti de la Paris din 1968 în noua sa colecţie vestimentară

Casa Christian Dior a adus un omagiu protestelor organizate de studenţi la Paris în anii 1960, marţi, într-o prezentare de modă asemănată de experţi cu o veritabilă explozie de culoare, în cadrul căreia manechinele au purtat pe podium berete şi articole vestimentare caracterizate prin petice în nuanţe vibrante şi au defilat într-un decor special, marcat de sloganuri scrise pe ziduri şi afişe rupte, informează Reuters. 

Show-ul Dior, ce a avut loc în prima zi cu program complet la Săptămâna Modei de la Paris, a fost conceput de designerul principal al casei franceze, Maria Grazia Chiuri, care a reîntinerit stilul acestui brand începând din 2016 şi a inclus în colecţiile sale tributuri aduse feminismului şi schimbărilor sociale. 

Protestele studenţeşti organizate la Paris în 1968, care au determinat o schimbare de percepţie în societatea franceză încă rigidă în acea perioadă, au reprezentat sursa de inspiraţie pentru colecţia Dior prezentată marţi, care a reamintit "simţul urgenţei şi creativitatea" acelui an, au transmis reprezentanţii casei franceze. 

Articole vestimentare cu broderii bogate, decorate cu flori, au fost combinate cu cizme de motociclişti pe podiumul de prezentare, în timp ce pulovere împletite au afişat mesaje diverse, inclusiv simbolul universal al păcii. 

Starul show-ul Dior au fost însă peticele, prezente pe podium în versiuni diferite, inclusiv în denim, în culori îndrăzneţe, care au transforme jachetele, rochiile şi chiar cizmele în creaţii vestimentare speciale, care, potrivit Mariei Grazia Chiuri, au avut o rezonanţă personală. 

"Ele fac parte din moştenirea mea. Eu vin din Italia, o parte a familiei mele provine din sudul Italiei, aceste lucruri se află în tradiţia mea. Bunica mea a făcut astfel de haine", a declarat stilista italiană în faţa jurnaliştilor, după prezentarea casei Dior. 

Ea a mai spus că întreaga colecţie Dior a evocat generaţiile tinere, care au reuşit să modifice "punctul nostru de vedere asupra sexualităţii, asupra femeii, asupra bărbaţilor". 

Casa Dior, deţinută de grupul LVMH, se află în mijlocul unei schimbări de management, în contextul în care Pietro Beccari, care a lucrat pentru Fendi, a preluat funcţia de director executiv al firmei franceze. 

El l-a înlocuit în urmă cu câteva săptămâni pe fostul CEO Sidney Toledano şi a spus că este prea devreme pentru a vorbi despre planurile sale pentru brandul Dior, lăudând însă această colecţie, pe care o consideră "puternică". 

Sidney Toledano va ocupa o funcţie cu responsabilităţi mai ample în cadrul grupului LVMH şi va coordona activităţile mai multor branduri. 

Săptămâna Modei de la Paris se va desfăşura până pe 6 martie. Alături de marile case franceze precum Dior, Chanel şi Saint Laurent, la eveniment participă şi branduri emergente din industria modei. 

Tânărul designer francez Marine Serre şi-a făcut debutul cu o prezentare ce a avut loc marţi, în timp ce o veche casă franceză de modă, Poiret, va fi relansată după o pauză de 80 de ani, cu ocazia unei colecţii ce va fi prezentată duminică.AGERPRES

×