x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Christie’s - Picasso de 60 de milioane $

Christie’s - Picasso de 60 de milioane $

de Eugenia Mihalcea    |    17 Sep 2006   •   00:00

Piata artei din Statele Unite ale Americii va avea parte, la inceputul lunii noiembrie, de un alt superstar.

VALOARE. Portretul lui Fernandez de Soto ar putea surclasa o alta pictura de Picasso

Piata artei din Statele Unite ale Americii va avea parte, la inceputul lunii noiembrie, de un alt superstar.

O capodopera din perioada albastra a lui Picasso este estimata de Casa de licitatii Christie’s la 40-60 de milioane de dolari. Christie’s New York a anuntat ca va scoate la licitatie, la 8 noiembrie, exceptionalul Portret al lui Angel Fernandez de Soto de Pablo Picasso. Opera de arta realizata de Picasso este comparata de critici cu "Baiatul cu pipa", tablou care a fost vandut la o licitatie organizata de Sotheby’s pentru mai mult de 104 milioane de dolari.

PRIETENIE. Pictura, cunoscuta mai ales sub denumirea de "Bautorul de absint", a fost realizata de Pablo Picasso in 1903, in cea mai buna parte a perioadei sale albastre. De altfel, portretul lui Angel Fernandez de Soto, un foarte bun prieten al pictorului, il surprinde foarte bine pe acesta intr-o cafenea din Paris.

Tabloul a facut parte din colectia personala a lui Andrew Lloyd Webber si a ridicat din nou numeroase intrebari pe piata artei din New York. Chiar merita atatia bani? Intrebarea se pare ca nu isi gaseste raspunsul, cu toate ca multe voci tind sa spuna ca exceptionala calitate a picturii si nu in ultimul rand faptul ca este un Picasso il fac sa fie din start o opera de arta greu de achizitionat.

Nu trebuie sa uitam ca Pablo Picasso este autorul unora dintre cele mai bine vandute tablouri la licitatii. Si totusi, va reusi acest portret atat de profund sa-l surclaseze pe "Baiatul cu pipa"? Destul de dificil, si totusi nimic nu este imposibil cand este vorba despre iubitorii de arta.

×
Subiecte în articol: high-life picasso