Designerul Adrian Oianu: « “Tricoul românesc” poartă pe piept o fereastră a trecutului care ne leagă cu străbunii, cu pământul!»

În urmă cu doi ani, Adrian Oianu aducea în atenţie un nou stil vestimentar: un concept ce face legătura între trecut şi prezent, ce readuce în atenţie motivul tradiţional românesc. Designerul ne-a vorbit despre “fereastra” care leagă lumea arhaică de cea contemporană.

Jurnalul Naţional : De unde a pornit conceptul “Tricoul românesc” ?

Adrian Oianu: Eu tot cumpăram de pe la Muzeul Ţăranului Român, de pe la Muzeul Satului cămăşi cu broderie, cămăşi tradiţionale, ii, care îmi plăceau. Mă tot uitam la ele cum zac în locurile astea şi nu mai sunt apreciate la adevărata lor valoare. Lumea nu mai îmbrăca aşa ceva… Şi asta se întâmplă cam de 10 ani, de când m-am întors în România! Încet, încet am fost preocupat cum să valorific această muncă, acest bagaj extraordinar de broderie, de cusătură făcută manual, veche, care nu-şi mai găsea neapărat rostul… Eu tot am făcut colecţii în mătase pe tema portului tradiţional românesc. Pe rochiile mele era o cămaşă tradiţională, o ie stilizată. În acest context, am realizat că o rochie de mătase nu poţi să o porţi tot timpul şi oriunde, ci ai nevoie de un moment special în care să te îmbraci aşa. M-am gândit atunci cum fac un produs de toată ziua, care să poată fi însă purtat şi seara, cumva, la o plimbare prin Centrul vechi, dar să poţi merge cu el şi la servici, să ieşi şi în week-end… Aveam mare experienţă pe jerseu, pe tricotul ăsta pe care lucrez. Îl am din America unde i-am descoperit toate capacităţile şi purtabilitatea şi, preocupat de acest lucru, mă întrebam cum pot să fac eu o cămaşă albă, românească, care să fie purtată astăzi... Mă gândeam cum pot să reinterpretez această frumuseţe. Brusc, am avut un fel de viziune. A apărut în faţa mea această rochie din jerseu, care avea o formă apropiată, de tricot, şi venea din bluza noastră tradiţională, care arată ca un tricou- ca un t-shirt. Cămaşa tradiţională, tăiată drept, e un t-shirt, numai că are mânecile şi poalele mai lungi. Atunci mi-am zis să încerc să lucrez. M-am dus la magazinele de material, căutând un anumit tip de jerseu, tricot: un pic mai gros şi alb, care să-mi dea o senzaţie foarte proaspătă. Eu salvam tot timpul broderiile din iile distruse. Am luat una din broderiile recuperate şi mi-am zis: dacă tot arată ia ca un t-shirt, ia să pun eu, în loc de print în faţă, o aplicaţie şi să salvez această broderie. Am pus aplicaţia pe t-shirt şi am început să le întreb pe fete în birou ce părere au. Mi-au spus e oribil, că nu se poate aşa ceva! Fetele nu mai văzuseră aşa ceva: o rochie din jerseu, tăiată pe drept, cu cusăturile pe afară, interpretată dintr-o cămaşă tradiţională, ce avea, în loc de imprimeu, o bucată de ţesătură vintage, aşa au zis că e o bazaconie! Dar eu, având experienţa americană, nu m-am dat înapoi, am făcut o serie. Am început să le punem pe internet şi, de acolo, e istorie!

Jurnalul Naţional: “Tricoul românesc” presupune mai mult decât o simplă colecţie vestimentară…

Adrian Oianu: Colecţia “Tricoul românesc” a pornit extraordinar de repede şi extraordinar de bine. Acest concept are o latură din zona sustenabilităţii, nu mai consumă toate resursele pe care le-aş fi întrebuinţat în mod normal pentru produsul respectiv. Eu asta am făcut. Am reciclat toate bucăţelele de broderie provenite din aceste ii. Am vorbit cu specialişti, m-am informat, am învăţat din asta foarte mult, fiindcă lucrez cu etnografi şi muzeografi cu care mă sfătuiesc. Alegem ce este valoros şi ce nu este valoros, ce este stricat, dincolo de posibilitatea de reparaţie, şi ce nu este stricat şi poate fi reparat. Încet, paralel cu proiectul “Tricoul românesc” s-a construit şi Muzeul cămăşii româneşti. Am făcut un depozit de cămăşi valoroase, care se va transforma într-un muzeu al cămăşii româneşti, cum spuneam, care va spune foarte multe despre broderie, despre cusătură, despre elementele din broderie, despre semne. “Tricoul românesc” a evoluat şi el, în paralel, transformându-se în rochii mai lungi sau mai scurte, care au o anumită utilitate. Prima, şi cea mai importantă utilitate, este aceea că, fiind jerseu, este foarte uşor de purtat, e foarte confortabil, şi a doua e că poartă pe piept o fereastră a trecutului, a tradiţiei şi a culturii populare, care ne aduce aminte de bunica, de străbunica, ne leagă cu pământul, ne aminteşte de copilărie. Asta face diferenţa iar eu sunt foarte mulţumit! Nu mă interesează să fac haine trendy, să fac haine cool, mă interesează să fac haine atemporale, haine care se încarcă cu emoţie, legate de toţi oamenii dragi care mai sunt sau nu mai sunt în viaţă. Hainele au această memorie şi mă refer la cele care au o seminificaţie. De aceea nu poţi să faci obiecte de design fără semnificaţie fiindcă devin doar simple obiecte de consum. Sigur, avem nevoie şi de acestea, dar eu, ca designer, nu vreau să fac asta, vreau să fac obiecte cu semnificaţie, care, încet, încet, aduc alinare omului. Când scoţi rochia din dulap, îţi aduci aminte că ai purtat-o nu ştiu când, în nu ştiu ce context! Astea sunt lucuri minunate!

În plus, la “Tricoul românesc” am marjat foarte mult pe păstrarea memoriei, pe readucerea în viaţa cotidiană a unei bucăţele din trecutul familiei, prin haină, prin veşmânt. Spun asta pentru eu am lipsit din ţară aproape 10 ani, dar aproape şapte ani nu am venit deloc în Romnia. Am o mamă care a rămas singură, fiindcă tatăl meu a murit de 25 de ani, şi care mi-a dus dorul. Mi-a spus la un moment dat, la telefon: «Mamă, mai vii până mor?» Pentru mine a fost atunci o schimbare radicală. Am realizat că au trecut mai bine de 6 ani şi jumătate şi am revenit acasă. Când am ajuns, am găsit în casa mamei un scaun îmbrăcat, de dor, cu hainele mele. Voia să mă aibă acolo. Scaunul era pus în sufragerie, în camera în care ea stătea cel mai mult… Mi-am dat seama atunci ce semnificaţie pot avea veşmintele. Erau nişte haine pe care eu le purtasem mult, tânăr fiind, şi locuind cu ea. Chestiunea asta mi-a rămas în minte. Mi-a dat şi mai mult motivaţia să construiesc un obiect de îmbrăcăminte care să păstreze această memorie, pentru că mi-am dat seama ce rol important joacă.

Structura pieselor iniţiale a fost o cămaşă tradiţională pe care am făcut mici schimbări. Am stilizat cămaşa, aducând-o spre t-shirt: de-aia i-am spus “Tricoul românesc”. Am vrut să aduc zona asta de purtare contemporană a tricoului şi să integrez în el cămaşa noastră, plină de amintiri, care ne face să ne fie dor, să ne aducem aminte cu nostalgie şi cu plăcere de familie, de bunici, de pământ. Asta e o chestiune care îmi dă un sentiment de utilitate. Simt că meseria mea depăşeşte nivelul de a face nişte haine. Suntem într-o zonă în care pot să fac mai mult decât atât, iar asta mi-a adus mari satisfacţii în anii ăştia doi de când am lansat colecţia “Tricoul românesc”. Probabil că sunt anii cei mai împliniţi pe care i-am avut până acum!

Jurnalul Naţional: Reginele Elisabeta şi Maria au purtat costumul tradiţional cu drag. V-au inspirat în creaţie?

Adrian Oianu: Tot timpul, când ne uităm în urmă la moştenirea pe care ne-au lăsat aceşti oameni ai Casei Regale ne dăm seama cât de bine au ştiut să pună în valoare ce avem noi mai curat şi autentic şi, bineînţeles, mai valoros. A fost o chestiune extraordinară, cu atât mai mult cu cât cuvântul folclor a fost inventat de un englez.

Jurnalul Naţional : Da! William Thoms: Folk-lore - înţelepciunea (ştiinţa) poporului…

Adrian Oianu: Prin regina Elisabeta, apoi prin regina Maria şi prin principesa Ileana, acest concept a fost preluat şi exploatat la maxim în favoarea acestui popor. Bineînţeles că, pentru mine, regina Maria a fost o sursă de inspiraţie! Acum 7 ani, când am făcut prima prezentare, am spus că aceasta se numeşte “I live againe”, care este chiar titlul cărţii pe care a lăsat-o prinţesa Ileana – care a trecut la viaţa monahală, devenind maica Alexandra, şi şi-a încheiat viaţa frumos… Privesc în urmă şi, cu fiecare imagine, cu fiecare poveste, cu fiecare carte, învăţ! Şi învăţ despre felul în care poţi să-ţi serveşti propriul popor.

Jurnalul Naţional : Ce îl inspiră pe designerul Adrian Oianu?

Adrian Oianu: Tot timpul am în faţă o imagine: o fată frumoasă, care se întâmplă să fie una din cunoştinţele mele, din rude, din prieteni, care mă inspiră. Tot timpul fac câte o haină, câte un obiect şi mă gândesc: « Ce bine i-ar sta nu ştiu cui!», pentru că designul nu lucrează într-o lume abstractă, ci face haine pentru a fi purtate. Eu nu le zic creaţii. E aşa de uşor să pierdem măsura, să ne transformăm în creatori! Designul e un domeniu nou, în care noi n-am avut tradiţie, iar comunismul ne-a “tăiat”exact perioada în care s-a dezvoltat designul foarte mult, după al doilea război mondial! Şcoala de design vine dinspre Universitatea Naţională de Arte care are o Secţie de Design. Foarte mulţi însă merg în zona creaţiei, a muncii de autor, de artist. Dar în design există două elemente: şi creativitate (şi nu poate să depăşească 50 la sută din procentele care se includ într-o piesă de design) dar şi utilitate, care trebuie să fie tot 50 la sută. Designul valoros este exact pe “firul” pe care trebuie să mergi, pe 50% utilitate şi 50% creativitate. Dacă se duce mai mult spre utilitate, se transformă în produs de larg consum, dacă se duce mai mult spre creativitate, se transformă într-un obiect de artă sau apropiat de artă, spre o instalaţie, spre arte vizuale, un obiect bun de pus în muzeu sau într-o expoziţie , în nici un caz, spre design. Designul trebuie să se lupte să stea pe firul ăsta subţire, de la graniţa utilităţii şi a creativităţii. Lupta noastră este cum ne apropiem mai mult de acest echilibru. Utilitatea job-ului nostru vine exact de aici, punându-ne o serie de întrebări: Oamenii se bucură prin ceea ce facem noi? Le aducem puţină bucurie? Au zile în care zâmbesc o secundă şi din cauza produsului nostru?

Jurnalul Naţional: Cum a fost primit acest stil peste hotare?

Adrian Oianu: Avem o întreagă lume, de câteva milioane de români dezrădăcinaţi, plecaţi în căutarea unor condiţii economice mai bune, dar care trăiesc ca şi cum ar fi plecaţi în exil. Să nu uităm însă că, noi, românii, suntem cel mai vechi popor european care încă trăieşte pe pământul originii lui. Îţi dai seama ce conexiune are un român cu locul de unde provine: există o legătură spirituală extraordinar de puternică! Dacă trăim în oraşe, n-o mai simţim la fel de mult. Dacă ne rupem de acest spaţiu, arderea internă începe să crească. Ne-am dori să avem o părticică din spaţiul ăsta! Aici, “Tricoul românesc” a servit această nevoie, fantastic! Avem foarte multe purtătoare de “Tricou românesc” prin toate colţurile lumii. Majoritatea sunt românce care au vrut o “bucăţică” din ţara lor, s-o aibă aproape acolo, ca pe o fereastră către străbuni, către familie, către rădăcini, de să poată să se reconecteze cu identitatea! Îmbrăcăm “Tricoul românesc” şi când ieşim pe stradă şi ne întreabă cineva: «O, ce frumos este! Ce este aceasta?» Şi tu îi spui:« Acest lucru este din ţara mea!...» este extraordinar! Asta a făcut piesa noastră, iar eu mi-am dorit din start acest lucru! “Tricoul românesc” a produs o resursă care mi-a permis să construiesc o altă valoasă resursă de costum românesc: piese de muzeu. Acesta este darul pe care mi l-a dat. Dincolo de business, sunt cele 300 de piese care mi-au rămas şi vor constitui un muzeu.

Jurnalul Naţional: Motive solare, cârligul ciobanului, coarnele berbecului, vârtelniţa, sunt doar câteva exemple care ne arată viziunea asupra lumii a oamenilor simpli, de odinioară, legătura între sacru şi profan, prin ochii lor. Sunt lucruri de o migală extraordinară…

Adrian Oianu: Eu, ca un om care lucrez în domeniul ăsta, şi dintotdeauna am fost atras de lucrul manual, de broderie şi de textură, ştiu atâtea despre broderie şi de textură. Poporul român a dat o creativitate care, de foarte multe ori, frizează genialitatea. Am în colecţie piese de o frumuseţe, de o armonie şi de un bun simţ, de un bun-gust extraordinare, la cel mai înalt nivel, la o calitate de muncă în care vezi broderia franţuzească, vezi broderia englezească, broderia belgiană… Ne putem compara foarte liniştit cu orice ţară care are o tradiţie în broderie! Românul a stat, în sate, lângă sobă, iarna, şi pe prispă, vara, şi a scos minuni! Am avut ocazia să îmi treacă prin mâini lucruri de o frumuseţe rară şi îmi vine tot timpul în gând, parafrazând o vorbă celebră, a lui Lucian Blaga («Veşnicia s-a născut la sat» n.n) bunul gust s-a născut la sat! Am atâtea piese de o frumuseţe rară, de un bun gust, de un rafinament, de un simţ al proporţiilor, extraordinare, şi nu mai vorbim de creativitate şi imaginaţie! Româncele au luat semnele şi au construit o simfonie cu ele! Au pus un cântec pe ii, combinându-le cu alte forme, ascunzând în spatele unor motive geometrice aparent cu o calitate decorativă, semnificaţii profunde. Pe mine, rombul mă fascinează, are un anumit magnetism, mi se pare o formă perfectă!

Jurnalul Naţional: Cultura tradiţională vă inspiră şi în alte proiecte…

Adrian Oianu: Eu cu gândul ăsta am venit în România: să trăiesc lucrând şi încercând să constuiresc un stil în designul contemporan care să aibă rădăcinile aici. Există elemente de stil care sunt specifice anumitor popoare, anumitor culturi, iar eu, privind spre cultura noastră tradiţională, am zis: «Şi noi merităm să avem elemente de stil care vin de aici, care să se transforme într-un limbaj creativ în design şi care să fie posibil de exploatat azi dar şi în viitor cu gândul că, încet, încet, să construim o şcoală! Acum am început să facem şi bijuterie – accesorii- fiindcă eu nu fac bijuterie, fac accesorii, eu fac design, accesorii care sunt inele, cercei, inspirate tot din izvorul ăsta nesecat al culturii tradiţionale româneşti. Încercăm să aducem tradiţia acestui popor, prin piese contemporane, în case, în viaţa noastră. O fi rău că începem să ne purtăm identitatra un pic?! Toate colecţiile mele au mers în direcţia asta. În urmă cu şase ani, când spuneam că mă inspir din cămaşa românească, nici nu mă auzeau. M-au auzit în momentul în care a început să prindă contur un proiect realizat cu Ambasada Franţei, care ne-a promovat foarte mult, prin Philippe, care a făcut o colecţie inspirată din portul tradiţional românesc. Lumea a primit-o foarte bine şi am prins şi eu avânt şi am început să mă deschid. Aproape că e un trend acum, fiindcă să nu uităm, la 10 ani, cilcic, inspiraţia din etnic, din tradiţiile popoarelor, se întoarce în design. Tricourile noastre sunt peste tot, s-au transformat într-o piesă pe care toată lumea o identifică foarte uşor. Şi în Noua Zeelandă am trimis. Sunt români sau prieteni ai românilor care poartă o piesă din colecţia “Tricoul românesc”. Cineva, din Europa, ne-a cumpărat câteva piese pe care le-a dăruit lui Ronnie, chitaristul trupei The Rolling Stones. Tricourile noastre sunt peste tot, şi asta ne-a adus mari satisfacţii şi mari bucurii, a contribuit la generarea acestei mişcări, să ne întoarcem la tradiţie, să purtăm ii. Mă bucur că am putut să punem şi noi umărul la mişcarea asta. Ăsta e un alt semn al renaşterii acestui popor.Tineretul, privind cu alţi ochi, e capabil să vadă mult mai deschis tot acest femomen al reîntoarcerii la identitate, la tradiţie şi intergrarea ei în viaţa contemporană. Aş mai sublinia însă şi un alt aspect. L-am întâlnit recent pe academicianul Răzvan Theodorescu, preocupat de acelaşi lucru de care sunt şi eu preocupat… Să nu uităm că în comunism a fost construit un tabu: din cauza istoriei noastre, nu neapărat fericite, cuvântul naţionalism a căpătat conotaţii extremiste. Astăzi nu mai poţi vorbi deschis despre românism sau despre naţionalism fără să ţi se spună că te duci în extreme! Domnul profesor a adus în discuţie un cuvânt care mi-a plăcut foarte mult: românitate. E noul meu cuvât preferat! Aşadar, trebuie să ne încărcăm cu românitate ! Să ne căutăm rădăcinile!