x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Festivalul culturii indiene la Muzeul Satului

Festivalul culturii indiene la Muzeul Satului

de Carmen Anghel    |    22 Mai 2014   •   16:06
Festivalul culturii indiene la Muzeul Satului

Centrul Cultural “Rabindranath Tagore” şi Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti ne invită, de astăzi, la cea de-a VI-a ediţie a festivalului “Namaste India”, un eveniment organizat în exclusivitate de românii pasionaţi de cultura Indiei.

Ofertele sunt numeroase: expoziţii de pictură şi fotografie, impresiile călătorilor români, dansuri tradiţionale interpretatee de românce. Muzica va fi şi ea prezentă prin sunete meditative de sitar şi flaut, precum şi prin cântece devoţionale Bhajan şi Qawwali. Sari-ul, veşmântul care sărbătoreşte corpul femeii, va putea fi admirat în cadrul unei expoziţii speciale. Totul va fi completat de un târg cu artizanat şi specialităţi culinare indiene.

×