Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mă fascinează tot ceea ce este rar, puţin cunoscut şi mai ales tot ceea ce îmi răvăşeşte simţurile intens. De la parfumerie de nişă până la gastronomie (cele mai exotice şi necunoscute mâncăruri şi condimente), unii spun că am devenit obsedată, dar mă bucur că ei mă văd aşa, prefer sa fiu „obsedată"!
De la faptul că pentru mine vacanţa perfectă este undeva pe o plajă relativ mică din Dahab, unde beduinii băştinaşi se plimbă cu cămilele printre cafenelele cu turişti sau într-un palat transformat în hotel, undeva în Marrakesh, până la faptul că n-aş mânca în mai mult de două restaurante din Bucureşti (preferatul meu fiind Escargot) şi nu mi-aş cumpăra mâncarea decât dintr-un singur loc care se cheamă Băcănia Veche. Şi ar mai fi şi altele, dar astăzi vreau să scriu despre bucuria de a fi fost prezentă la o iniţiere despre un „diamant" rar, care se găseşte şi în România. Un împătimit al delicateselor rare, Mihai Ovidiu Enea, este unul dintre puţinii oameni pe care i-am întâlnit şi care şi-a dus fascinaţia până la capăt, înfiinţând împreună cu câţiva colegi o asociaţie românească de lucruri rare - cum le spun eu - Asociaţia profesională a trufarilor din România.
DIAMANTELE
Aflasem sâmbăta trecută că Mihai urma să ţină o demonstraţie, un fel de workshop despre pasiunea sa, dar nu mi-am imaginat că voi avea privilegiul (pentru că am întârziat puţin) să aflu şi mai multe decât ceilalţi, profitând puţin, recunosc, de Mihai. L-am ţinut peste program şi l-am rugat să-mi răspundă la toate întrebările (multe şi ciudate, poate) şi a fost mai mult decât bucurie, un extaz să văd şi să aflu tot ce îmi doream despre trufe. „Diamantele pădurilor", cele mai scumpe şi rare delicatese naturale, consumate cu atâta rafinament şi nobleţe încă din Antichitate, aceste ciuperci subterane au viaţa lor secretă, pe care oamenii nu o vor descoperi, probabil, niciodată. Plutarh considera trufele „fructele fulgerului", iar Delmas nu ştia cum să le denumească: „recompense demonice" (datorită efectelor afrodiziace puternice) sau „daruri dumnezeieşti".
Când am intrat în Băcănie am fost hipnotizată pe loc de mirosul extrem de puternic. Era parcă un amestec de pământ adânc şi ud, de pădure, de toamnă, frunze, coajă şi muşchi de copac umede ca după ploaie şi un amestec puternic de toate astea la un loc îmi dădea senzaţia de beatitudine. Nici nu ştiu să o exprim, pentru mine a fost o experienţă divină. Sau demonică, nu ştiu. Mâncasem undeva, demult, în treacăt, la Paris şi aproape că n-am reuşit să savurez acea salată pe care nici n-am apucat s-o termin şi era ca şi cum aş fi făcut un lucru pe jumătate. Ştiam câte ceva despre trufe, dar nu ştiam că cineva se ocupă şi la noi de recoltarea, protejarea şi prepararea lor (şi, mai nou, de iniţiere - prin „trufiturism"), în Braşov, în special.
Ştiam că cele mai scumpe sunt cele din Europa, mai ales cele din Franţa, Italia şi Croaţia - cele care nu sunt aduse din Europa sunt considerate inferioare, dar se găsesc şi la noi, în Harghita, Mureş, Covasna, Cluj, Mehedinţi. Un kilogram de trufe albe costă între 1.000 şi 3.000 de euro, iar trufele de vară şi de iarnă, între 150 şi 300 de euro.
Trufa este un produs biologic pur, în primul rând pentru că solul din pădurile de foioase în care se dezvoltă este lipsit de orice fel de contaminanţi şi apoi pentru că recoltarea în sine este un proces ecologic. Există câini special antrenaţi (din rasa Lagotto Romagnolo) dresaţi pentru a descoperi ciupercile şi se mai pot folosi porcii (femelele), care sunt atraşi imediat de feromonii extrem de puternici pe care trufele îi emană chiar de la 30-40 cm sub pământ. Trebuie să recunosc, mirosul este năucitor. Mihai mă învăţa să tai o felie şi apoi să o ţin câteva secunde în palmă, să o miros şi apoi să o gust.
Apoi mi-a întins o bruschetta cu o pastă de trufe şi ulei de măsline făcută de el. Îmi spune să nu încerc să fac şi eu acasă, pentru că nu o să-mi iasă. Zâmbesc! Da, sunt convinsă. Este unică, experienţa degustării nu poate fi descrisă şi mai cred că trufele nu sunt pentru oricine, nu toţi suntem făcuţi să ne placă trufele. Cineva de lângă mine spunea că mirosul este extrem de puternic şi că nu poate să-l suporte. Sigur că, din cauza asta, nu putea nici măcar să se apropie şi să guste. Păcat! La mine, atracţia era magnetică, eram exact pe dos, devenisem dependentă, din când în când ridicam capacul vasului în care se aflau, ca să le miros. Fără să exagerez, este un miros care îţi rămâne impregnat în tine, este îmbătător.
Pe lângă calităţile nutriţionale ridicate, trufa are şi proprietăţi de detoxificare şi neutralizare a radicalilor liberi. Este un miracol nedescoperit încă pe deplin de ştiinţa modernă. De acum puteţi degusta şi cumpăra trufe în cantităţi mici şi comandate pentru acasă, din Băcănie. Preţul lor este relativ mic: 75 RON/100 g. Tot acolo veţi putea afla şi cum să le preparaţi. Pe curând!
