Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Couture" înseamnă a coase, a croi, a crea haine manual, pe corp, pe dimensiuni, cu precizie milimetrică. "Haute" înseamnă extrem de elegant, excelent, impecabil, de cea mai bună calitate, sofisticat, preţios. Croitoria impecabilă, exclusivistă este ridicată la rang de artă, alături de pictură, sculptură, muzică, dar este o lume mică şi foarte secretă. Haute Couture nu poate face oricine şi nu se poate face pentru oricine!
În 1860, Charles Frederick Worth revoluţiona moda la Paris, în cel mai sofisticat mod posibil. Origi-nar englez, dar trăind şi simţind franţuzeşte, Worth introduce, pe rând, conceptul de design, de "couture", de sezoane, de colecţii, de defilee, şi este primul designer couturier care ridică astfel croitoria la rang de artă. Rochiile sale au fost lucrate pentru cele mai bogate şi stilate femei din Paris. Worth a fost primul care a deschis un atelier privat de croitorie, având ca scop iniţial încercarea de a stopa fenomenul de copiere şi imitaţie după modelele originale ale creatorilor din acea vreme. Astfel, clientela bogată avea exclusi-vitate şi se putea lucra pe comandă, iar modelele rămâneau unicate. În 1868, fondează Camera Sindicală a Couturierilor, care există şi astăzi sub numele Le Chambre Syndicale de la Couture, cu sediul unic la Paris. După Worth, câteva nume mari, precum: Jean Patou, Poiret, Andre Courreges, Lanvin, Christian Dior, Balenciaga, Yves Saint Laurent, Emanuel Ungaro, au continuat cu mare clasă acest domeniu.
CINE POATE LUCRA HAUTE COUTURE
În Franţa modernă, termenul "haute couture" este protejat de lege şi se poate asocia doar caselor care îndeplinesc anumite condiţii extrem de stricte, cuprinse în regulamentul Camerei Sindicale a Couturierilor încă din anul 1945. Multe sunt ţinute secrete, dar dintre cele oficial recunoscute vizează, în primul rând, un anumit prestigiu şi un anumit standard al brand-ului sau designer-ului aspirant la rang, apoi, condiţia să aibă atelier în Paris cu minimum 20 de angajaţi full-time şi să organizeze două show-uri speciale anuale în care să prezinte ţinute de zi şi de seară (nu mai puţin de 35 de outfit-uri/show). Toate hainele din aceste prezentări trebuie să fie expuse apoi în saloane private, niciodată în magazine, boutic-uri sau să fie în vreun fel oferite publicului larg. Tocmai pentru că haute couture este exact opusul a ceea ce înseamnă prêt-à-porter sau ready to wear, adică ceea ce se lucrează în serii mari, pe toate măsurile, pentru toată lumea. Pentru a obţine licenţă de couturier este un drum lung şi riguros, la care nu se încumetă oricine. Odată intrat, e şi mai greu să reuşeşti să te menţii cât mai sus. Foarte mulţi, chiar nume mari, prestigioase au fost excluse din rândurile membrilor pentru că nu au putut să îndeplinească constant toate criteriile. Un caz este cel al lui Roberto Capucci.
Camera sindicală a couturierilor este compusă din membri oficiali (printre care Anne Valerie Hash, Chanel, Christian Dior, Christian Lacroix, Givenchy, J.P. Gaultier, Dominique Sirop), membri corespondenţi (Elie Saab, Giorgio Armani, Valentino), membri fondatori (Jean Patou, Lanvin, Louis Feraud, Pierre Balmain, Yves Saint Laurent, Guy Laroche, Elsa Schiaparelli, Hanae Mori) şi membri invitaţi de onoare (Maison Martin Margiela, Atelier Gustavo Lins, Bondicca, Richard Rene, Alexis Mabille). Unii designeri lucrează în sistem propriu, pentru propriul brand sau sunt angajaţii altor case. Neobositul şi veşnic inspiratul John Galliano este renumit pentru creaţiile sale personale, dar şi pentru fabuloasele haine pe care le creează pentru casa Dior, atât în colecţii prêt-à-porter, cât şi haute couture.
CINE POATE PURTA HAUTE COUTURE
Dacă eşti persoană publică, din show-bizz, politică sau alt domeniu, este obligatoriu să fii clientul unui atelier privat de haute couture, pentru că statutul impune să faci acest lucru. La început poate părea o nevoie de integrare socială în sferele înalte, de respectare a acelor standarde de imagine, dar în timp devine un stil de viaţă, absolut normal, până la urmă, pentru un om extrem de potent financiar şi celebru. Nu este o chestiune de bani, e clar că trebuie să ai foarte mulţi bani ca să telefonezi pentru o programare într-un atelier de acest gen, cât este un standard al calităţii vieţii. Nu cred nici că este o chestiune de snobism, ci una de acceptare a condiţiei de celebritate, a respectului faţă de tine şi faţă de public. Şi, în fond, conceptul de haute couture este privilegiul celor bogaţi, celebri sau nu, altfel nu s-ar fi inventat şi altfel nici nu şi-ar avea rostul. Şi de aceea, nu este surprinzător faptul că doar 3.000 de femei în întreaga lume îşi pot permite acest lux şi mai puţin de 300 sunt cliente constante ale caselor mari. Marii couturieri nu sunt foarte mulţi, aşa încât proporţia pare normală, dacă stăm să ne gândim mai bine. Chanel Haute Couture are un cerc restrâns de 150 de clienţi anual.
CREAŢIA, MÂNA DE LUCRU, MATERIALELE
Întâi se face o selecţie riguroasă a mostrelor de materiale, se aleg pe anumite criterii, preţurile furnizorilor şi producătorilor nu contează niciodată. Se stabilesc modelele şi se fac tiparele, într-o cameră specială, sub îndrumarea unui om specializat care are şi rolul de a asigura secretă această acţiune. Materialele folosite sunt extrem de scumpe, sunt comandate pe anumite culori şi cu anumite texturi. Se folosesc mătasea, caşmirul, lâna, bumbacul, pielea şi multe sortimente de blană - special concepute şi prelucrate. Design-ul şi tiparul în sine sunt un secret bine păstrat, cât şi întreaga această etapă a stabilirii materialelor, a culorilor şi a croielilor sunt ştiute de una, două persoane. Aceasta este şi partea frumoasă şi interesantă a acestei munci de haute couture. Faptul că este misterioasă. În momentul în care începe show-ul, absolut totul trebuie să fie uluitor. Publicul priveşte aproape fără respiraţie un spectacol care îţi dă fiori, care te umple de emoţii şi de energie. Este maximum de creativitate şi de inovaţie în modă, este punctul culminant. Mult mai mult decât un show, este o transmitere şi o transpunere a viselor şi a imaginaţiei unor artişti impecabili. Este un spectacol sublim de armonie în tot ansamblul lui, de la idee, croială, cusătură, ultimul milimetru de finisaj, lumină, make-up, păr, mişcare scenică până la mireasma aerului din sală.
COSTURILE HAINELOR HAUTE COUTURE
În afara faptului că sunt uriaşe, costurile de producţie depind de factori precum complexitatea design-ului, popularitatea brand-ului, cantitatea de materiale şi accesorii folosite. Particularitatea acestui "business" este că poate satisface până şi cea mai exigentă nevoie de lux a unui client. Aşadar, costurile de producţie sunt foarte mari, pretenţiile clienţilor la fel, astfel că o bluză va costa între 15.000 şi 45.000 de euro, o rochie simplă nu mai puţin de 80.000 euro. Un costum Chanel costa, în 2002, în jur de 30.000 de euro, iar un frac se putea comanda pentru 85.000 de euro în 2004. Dacă te gândeşti că pentru o rochie de seară se lucrează chiar şi 1.000 de ore sau că pentru un costum se execută o muncă manuală de 150 de ore, dacă ţii cont de originalitatea şi unicitatea design-ului şi de câte zeci de mâini lucrează numai pentru un singur om, îţi dai seama că haina îşi merită toţi banii. Haute couture nu înseamnă nimic legat de comercial, noţiunea depăşeşte sfera de "fashion", este un domeniu al artei, o nişă superexclusivistă, care oferă piese vestimentare de mare clasă, purtate o singură dată, după care devin piese de muzeu, crescându-şi valoarea o dată cu trecerea timpului.
ADEVĂRUL DESPRE HAUTE COUTURE
Într-o lume măcinată de recesiuni politice şi economice, cele câteva case mari puternice se zbat să păstreze tradiţia şi nu îşi pot permite să clacheze. Chiar dacă numărul clienţilor a scăzut sau chiar dacă, de multe ori, veniturile sunt egale cu cheltuielile. Pare greu de crezut şi de recunoscut, dar multe dintre saloanele private mari lucrează doar pentru imagine, profiturile nu se regăsesc în bilanţurile contabile, dimpotrivă, sunt pe minus. Susţinerea financiară se realizează din colecţiile de prêt-à-porter şi din marketing. În acest an, la finalul celei de-a doua colecţii de haute couture, care a avut loc de curând la Paris, John Galliano a şocat iar, pe lângă creativitatea sa genială, cu preţiozitatea şi cantitatea impresionantă a materialelor şi accesoriilor folosite. Galliano nu a ţinut cont de nici o criză economică mondială şi nu a făcut nici un rabat de la opulenţă şi lux. Dimpotrivă, Galliano a folosit din plin toate resursele de care a avut nevoie pentru a desăvârşi colecţiile de haute couture pentru Casa Dior. Mătase, blană, pietre scumpe, piele foarte multă şi foarte scumpă, totul a fost la cote maxime. Într-un interviu, Galliano a spus: "Sigur că sunt atent şi sensibil la schimbările economice, dar job-ul meu nu se schimbă: eu trebuie să dau tot ce am mai bun în mine pentru a menţine standardul Casei Dior. Dacă te prinde uraganul, trebuie să ai picioarele bine înfipte în pământ. Dacă te panichezi, ai zburat!". Galliano a demonstrat că numele şi prestigiul Casei Dior vor supravieţui oricărei recesiuni şi că visul de a face şi de a avea haine haute couture va rămâne veşnic un vis împlinit, cu orice preţ.
Lumea couturierilor este o lume de vis care vinde vise. Cele mai frumoase. Cele mai scumpe. Cine îşi permite să cumpere aceste vise se simte deasupra tuturor, devine intangibil, unic, atotputernic, şi asta este şi scopul final. Dacă nu am avea vise şi dacă nu ne-am hrăni din când în când cu ele, ne-am simţi săraci şi irosiţi spiritual. Haute couture înseamnă un vis. Pe care îl trăim cu toţii. Fie că suntem în rolul de creator, de client sau de simplu spectator.
