x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Meșteșugul românesc cumpărat de străini

Meșteșugul românesc cumpărat de străini

de Georgiana Ionita    |    11 Iul 2016   •   16:15
Meșteșugul românesc cumpărat de străini

Produsele tradiționale și handmade românești sunt la mare căutare, mai ales pentru străinii care ne vizitează țara. Ia, ouăle încondeiate, ceramica și obiectele din lemn, sunt doar câteva dintre  “vedetele” incontestabile ale magazinelor de suveniruri, iar pentru puținii meșteri populari rămași de la sate, fabricarea acestora reprezintă un mod de viață.

În zilele noastre este tot mai greu să păstrăm tradițiile și meșteșugurile românești, dar cu toate astea mai există oameni care își câștigă existența din fabricarea produselor populare, meserie moștenită de la părinți și pe care încearcă să o dea și ei mai departe.

Mare parte din meșterii populari au o vârstă înaintată, însă există și câțiva tineri care au moștenit meșteșugul de la părință și îl duc cu mândrie mai departe.

Afacerile cu obiecte populare au devenit o nișă profitabilă, apreciată mai ales de străini pentru care acestea reprezintă suvenirurile ideale. Cu toate că produsele tradiționale se bucură de celebritate, meșterii noștri populari au rămas într-un con de umbră, neavând posibilitatea și resursele necesare pentru a-și valorifica munca așa cum ar merita. Aceștia lucrează obiectele, după care le promovează “din vorbă în vorbă” sau pe la diverse târguri de specialitate în căutarea unor distribuitori care să îi ajute cu comercializarea acestora. Magazinele de specialitate contactează micii producători artizanali, plasând comenzi pe care merg să le ridice din satele unde locuiesc artiștii, sau în cazul în care au posibilitatea, aceștia le trimit produsele prin curier.

 

Prețul unei ii pleacă de la 100 de ron și poate ajunge până la 1100 de ron, în funcție de complexitatea broderiei și de materialele folosite.

În spatele obiectelor tradiționale se află multă muncă, răbdare, talent, iscusință și foarte mult timp dedicat. Celebra ie românească, cusută manual sau la războiul de țesut, a devenit brandul nostru de țară și se numără printre cele mai bine vândute produse, fiind o piesă vestimentară potrivită în apropoape orice context și care poate fi asortată la orice ținută. Realizarea unei ii poate dura chiar și o lună, în funcție de complexitatea broderiei, și sunt lucrate în general de femei în vârstă, dar care se bucură și de ajutorul fiicelor sau nepoatelor cărora le-au transmis talentul și pasiunea pentru cusut. 

În cautarea tradițiilor românești

Art & Craft, un lanț de magazine de suveniruri, pe care le găsim în mai multe aeroporturi din România, comercializează creațiile meșterilor populari iar de anul acesta au pornit un proiect care cuprinde o serie de drumeții prin țară pentru a realiza fotografii și materiale video cu procesul de executare al produselor tradiționale pentru a arăta autenticitatea și unicitatea acestora, și pentru a promova artiștii care le creează. “Am început în zona Bucovinei, unde am fost fascinați să descoperim cum se țese o ie, manual sau la râzboiul de țesut, cum se sculptează obiecte în lemn, cum se modelează lutul pentru a da naștere unor vase superbe din ceramică sau cum se încondeiază ouăle, în diverse tehnici. Am continuat apoi cu Horezu, unde am văzut în amănunt cum se realizează vasele din faimoasa ceramică de Horezu și ne-am oprin la Ponoarele, într-un atelier de țesături, care mai de care mai spectaculoase”, explică Alexandra Ungureanu, coordonatoarea proiectului.

Echipa Art & Craft, un magazin care comercializează suveniruri românești, bate țara în lung și în lat pentru a strânge în fotografii și clipuri video, poveștile produselor populare și a artiștilor care le creează.

×