Pledoarie pentru lucrurile simple

Săptămânile trecute nu am scris, am făcut ceva ceea ce îmi doream de mult şi îmi promisesem că fac. Ceva pentru mine. Pentru prima dată, după mult timp, m-am gândit doar la mine.

În tot acest timp am mers foarte mult, am văzut şi găsit multe locuri şi lucruri despre care habar n-aveam că există în Bucureşti. Şi am întâlnit oameni minunaţi. Şi am învăţat ceva: niciodată nu renunţa la ceea ce ţi-ai propus să faci, trebuie să ai încredere în fiecare secundă că vei reuşi, dacă gândeşti negativ, ai pierdut! Există momente în viaţă pe care dacă le ratezi nu le mai poţi întoarce. Există un timp şi un spaţiu pentru fiecare lucru. Dacă ştii să îl simţi şi să îl speculezi, nu ai cum să greşeşti.

Le mulţumesc prietenilor mei, creativii arhitecţi de la Desau Studio, care m-au ajutat enorm şi care s-au mutat alături de mine (ce bine!), îi mulţumesc mamei pentru toate eforturile şi grija ei nemărginită, celor care m-au susţinut şi felicitat pentru ceea ce am făcut şi fac, celor care mă apreciază şi au considerat să scrie despre mine (mulţumesc Roxana Roseti) şi îi dedic acest vis împlinit tatălui meu, care mă priveşte şi mă iubeşte din cer şi fără de care n-aş fi ajuns aici.

Tatăl meu, cel mai frumos şi mai minunat om din lume, cel mai iubit om din viaţa mea. Tata este omul care m-a învăţat să nu invidiez niciodată! Pe nimeni. Pentru nimic! Nu am făcut asta! Niciodată. Am făcut, din păcate, alte greşeli. Din disperare şi din prea multă durere. Din prostie şi orgoliu. Din ambiţie şi neştiinţă. Şi pentru că el nu a mai fost aici, lângă mine, să-mi spună!

BUCURII
De curând, viaţa mea s-a schimbat. Am reînvăţat să am răbdare, să sper, să râd, să cred în mine şi în lucrurile care îmi plac. Şi să mă bucur de lucrurile mărunte şi simple. Ce bucurii mari pot să îţi aducă nişte detalii aparent banale! Pe principiul "less is more", care îmi guvernează stilul şi viziunea estetică, am pornit la drum în personalizarea spaţiului în care îmi voi desfăşura activitatea cea mai mare parte a zilei.

Şi am reuşit să dau o notă personală întregii clădiri în care m-am mutat. Şi să fac oamenii care locuiesc acolo, vecinii mei, să zâmbească şi să le placă toate lucrurile mele. Am primit flori şi cuvinte frumoase de la ei. Nici nu vă imaginaţi ce mult înseamnă! Să nu uit, ţin să îi mulţumesc în mod special domnului Rădulescu, care m-a încurajat să pornesc la acest drum şi care mi-a deschis ochii. Lui îi datorez şi găsirea apartamentului pe care mi-l imaginam şi nu credeam că există.

MICUL RAI
Săptămâna trecută, în alergăturile mele nebune după piese pentru decorarea interioră (şi exterioară), în disperata căutare după o ramă veche fotografică, am ajuns la Hanul cu Tei, în centrul vechi, unde am scotocit toate colţurile magazinelor cu antichităţi.

Într-unul dintre ele am întâlnit un domn, un ardelean de fel, care m-a primit ca în casa lui. Mi-a vorbit despre obiectele lui, despre viaţa lui şi despre ceea ce îi place lui. Nu avea rame, dar avea o selecţie superbă de piese vechi, pe care mi le prezenta cu atâta pasiune şi atâta plăcere, încât îmi venea să le iau pe toate. Nu mai spun că erau foarte frumoase şi valoroase. Într-un colţ, pe o servantă art deco, am zărit o lampă de o frumuseţe unică. Piesă austriacă, veche de aproape 100 de ani, lampa era formată dintr-o statuetă neagră înfăţişând un nud de femeie care ţinea într-o mână un glob de sticlă alb mat.

Forme perfecte, o graţie absolută, lucrată cu mult stil plus întreţinută impecabil. Am înnebunit, n-am mai văzut niciodată o lampă mai frumoasă. Un art deco special. Costa 2.200 RON şi îşi făcea toţi banii! Poate chiar merita mai mult. M-am bucurat enorm, nu puteam să îmi iau ochii de la ea, mi-o doream atât de mult. Pentru câteva minute, nu mai auzeam nici poveştile domnului, nu mai ştiam nici de ce venisem acolo, eram fascinată de acea piesă incredibilă. Acel domn cu zâmbet bun şi sincer s-a oprit şi mi-a spus: "Puteţi s-o rezervaţi, îmi plătiţi un avans şi vă aştept când puteţi să o luaţi - eu aşa fac, să îmi ţin clienţii". 

Am crezut că nu aud bine, mi-a tresărit inima de bucurie. Mi-am dat seama că mai există oameni care au încredere şi atâta bunăvoinţă. Şi totuşi nu-mi venea să cred. Nu aveam prea mulţi bani lichizi, plecasem după o ramă. Aveam vreo 200 RON. Mi-a spus: "Nu vă faceţi griji. V-o reţin. Îmi daţi oricât şi vă notez pe caieţel". Era atât de simpatic şi îmi tot povestea că acea lampă este deosebită şi că trebuie s-o am. Şi că îmi face şi o reducere. Era prea frumos să fie adevărat. Şi totuşi, a fost. În ultimul magazin din Hanul cu Tei, am avut surpriza să găsesc şi rama. Aceea a fost o zi inspiraţională pentru restul amenajării.

Amenajarea a durat două săptămâni. În mod normal, ar fi durat o lună. A fost, într-adevăr, o desfăşurare de forţe, o nebunie de şantier, muncitori, mizerie, praf şi mâncare mâncată pe genunchi, nopţi nedormite, nervi, nu am avut timp să mă plâng sau să îmi doresc cine ştie ce lucruri (haine frumoase, parfumuri, mâncare bună sau alte lucruri despre care am început să scriu în jurnalele trecute), pentru că nu aveam timp să respir. Ca sfaturi, dacă vă amenajaţi casa sau vreţi ponturi bune pentru investiţii (de anticriză), vă pot spune aşa: cea mai bună ofertă pentru mobilă este la Ikea şi, mai ales, de la micii producători de mobilă, care au preţuri cu adevărat mici datorită crizei.

Totul e să aveţi pe cineva care să vă proiecteze sau să vă dea cotele exacte şi să ştie apoi să asambleze. Pentru corpuri de iluminat ieftine şi foarte frumoase, vă recomand Bricostore. Şi mie mi s-a părut incredibil, dar am văzut nişte lămpi superbe. Depinde ce căutaţi. Dar au colecţii noi şi foarte variate ca stil. De asemenea, covoarele şi vopseaua au un raport calitate-preţ foarte bun. Pe Calea Dorobanţi, vizavi de Ambasada Turciei, există un outlet de mobilă care îşi lichidează stocul, probabil, şi oferă lucruri superbe, la preţuri cu 50% sau 70% reducere.

SUBIECT DE MEDITAŢIE
Se apropie Sărbătorile, mulţi dintre prietenii mei nu mai pleacă, sunt obosiţi şi trişti de ceea ce se întâmplă politic în ţară. O parte din ei se gândesc să vândă tot şi să plece din ţară pentru că România nu îi mai oferă nici un viitor. Criza economică va atinge apogeul abia în ianuarie, februarie. Sunt tineri, au afaceri şi nu mai au încredere în nimic. Până acum doi ani, eu eram cea mai vehementă în ceea ce priveşte plecarea din ţară, pentru că nu îmi găsesc locul aici.

Acum, mă gândesc că, dacă n-am plecat atunci, acum e cel mai greu s-o fac, pentru că toată lumea e agitată şi îngrijorată şi cu un simţ acut al autoapărării şi nimeni nu mai acceptă pe nimeni. Mai ales străini. Mai ales români! O prietenă care a lucrat câţiva ani în Elveţia îmi povestea că abia aşteaptă să plece, să revină în ţară, să vadă toţi căţeii vagabonzi şi şoferii agasanţi de taxi-uri de pe aeroport. Din cauza oamenilor. Reci şi antisociali. Şi eu am stat o vreme în Paris, nu mult, dar suficient cât să îmi dau seama că, deşi acela este locul meu de suflet, oamenii nu mă vor accepta uşor.

Cu atât mai mult cu cât acum e criză peste tot şi fiecare încearcă să îşi închidă graniţele şi e ca o luptă pentru supravieţuire. Pentru job, pentru salariu, pentru spaţiul privat şi pentru statut. Cine o să îţi dea un loc de muncă ţie, ca străin, timp în care angajaţi de o viaţă sunt concediaţi şi cine o să te primească într-o societate în care tu vii să ocupi un loc, cu ce drept? Am învăţat şi asta. Că suntem blestemaţi să rămânem, să muncim, să trăim şi să ne facem dreptate aici, în România, în felul nostru, pe care ni-l merităm, cu politicienii pe care ni-i merităm şi cu nivelul de trai de care suntem capabili.

Blestemaţi sau nu, asta este misiunea noastră. Nu ne naştem întâmplător undeva sau cândva. Fiecare avem rolul nostru şi sensul nostru. Aşa că haideţi să ne păstrăm optimismul şi să încercăm să ne facem nişte Sărbători frumoase! Aici. În ţara pe care nu o putem părăsi acum, pentru că fără noi n-ar mai rămâne chiar nimic. Şi să învăţăm să ne bucurăm de lucrurile simple şi frumoase! Pe curând.