x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Premiera - Bolidul de un milion de dolari

Premiera - Bolidul de un milion de dolari

de Catalin Budescu    |    12 Mar 2006   •   00:00
Premiera - Bolidul de un milion de dolari

Un motor V12 cu 620 CP, o masina supersport cu un pret pe masura - circa un milion de dolari, sau, cu alte cuvinte, ultimul model Ferrari denumit 599 GTB Fiorano.

In cadrul Salonului International Auto de la Geneva, Ferrari a prezentat, in premiera mondiala, modelul Ferrari 599 GTB Fiorano. Numele Fiorano provine de la pista unde Ferrari desfasoara testele pentru noile sale modele de curse si sosea. Modelul Fiorano are un motor V12 ce dezvolta 620 CP. Aceasta berlina sportiva cu doua locuri, cu caroserie realizata in intregime din aluminiu, devine astfel un punct de referinta in sectorul masinilor sport. Modelul Fiorano depaseste performantele modelului F40, devenit si el un simbol atat pentru Ferrari, cat si pentru masinile sport.

330 KM/H. Fiorano poate atinge o viteza de maximum 330 km/h si este in masura sa atinga viteza de 100 km/h in doar 3,7 secunde. In acelasi timp, se bucura de un sistem ce asigura un nivel ridicat de securitate a soferului si a pasagerului din dreapta sa. Pretul estimativ pentru noul bolid se cifreaza in jurul sumei de un milion de dolari. Totodata, conform unor surse de pe piata auto, celebrul brand Ferrari ar putea deschide un showroom la Bucuresti in viitorul apropiat prin intermediul unui cunoscut importator care activeaza pe piata auto din Romania.

CONCURENTA. Totodata, in cadrul Motor Show din Milano de la sfarsitul anului trecut a fost prezentat in avanpremiera mondiala si modelul Ferrari FXX - regina categoriei din care face parte. Modelul este produs in doar 29 de exemplare, la un pret estimativ de circa 1,5 milioane de euro, fara taxe. Insa Ferrari nu este singura masina reprezentativa pentru luxul italian. Dupa cinci ani de absenta, Lamborghini revine cu un nou model - Gallardo Spyder. Pe aceeasi lista a luxului italian se afla si Maserati, cu modelul Quattroporte GrandSport, pentru care piata italiana este a doua ca vanzari la nivel mondial - dupa SUA - , cu 590 de masini livrate pana la sfarsitul anului trecut.

×
Subiecte în articol: high-life ferrari