x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Trend versus Stil

Trend versus Stil

de Oana Vasiloiu    |    27 Sep 2009   •   00:00
Trend versus Stil

Trend. Nebunie. Haine de marcă. Nebunie maximă. „Must have"-urile sezonului. Nevroză. Obsesia emblemei Vuitton sau Chanel (chiar şi „fake").




5247-102651-401.jpgPsihoză. Shopping frenetic la Milano şi Paris. Bucureşti: mult praf şi parfum comercial duhnind pe toată strada. Cafenele din Dorobanţi. Oboseală socială şi snobism. Păr blond. Platinat. Make up. Până la refuz. Tocuri înalte. Şi ziua, şi seara. „Fashion victim". Concept distorsionat. Silicoane. Lux vulgar. Stil...? Lipsă.

Între a fi în „trend" şi a fi stilat este o diferenţă ca de la cer la pământ. Româncele, extrem de puţine, care şi-au descoperit personalitatea şi stilul, au înţeles că nu tot ceea ce „se poartă" trebuie să ai! Şi nu tot ceea ce stă bine cuiva va sta bine oricui. Pe lângă stil propriu trebuie să ai şi o atitudine. Aceea nu se învaţă neapărat, ne naştem cu o alură sau alta, ne căutăm, ne descoperim şi într-un final ne dăm seama că aparţinem unui stil sau altul.

Şi acela trebuie individualizat. Ce greu e! Şi totuşi atât de banal. E o teorie a bunului-simţ până la urmă. Ţine de mulţi factori: fizici, background personal, educaţia primită, cultura estetică, simţul frumosului (eu susţin că este înnăscut, îl ai sau nu) cultivat sau nu într-o anumită direcţie. Toate astea plus influenţele informaţionale, mass-media şi relaţiile sociale conturează o idee unitară şi un concept bine format. Imaginea ta.

CAPCANA TENDINŢELOR
Eu personal nu agreez deloc ideea de „fashion victim", cu atât mai puţin aceea de „trend victim". Dacă ajungi să cazi în capcana trendurilor, şi a sezoanelor, şi a săptămânilor de modă (bineînţeles, dacă îţi şi permiţi financiar) înseamnă că vei deveni prada acestor curente, te vei îndepărta de stil şi rişti ridicolul. Asta pentru că nu poţi s-o faci singur, nu poţi urmări zeci de tendinţe şi nu le poţi cuprinde într-o singură persoană. De obicei, la noi, nu se apelează la un stilist profesionist, prea mulţi preferă să se ocupe singuri de imaginea lor, cheltuind mult şi prost.

Dacă stai să faci un calcul, te costă mai mult timp şi mai mulţi bani să îţi tot cumperi haine şi produse cosmetice nepotrivite decât să plăteşti o dată un stilist să îţi cureţe garderoba şi să te îndrume profesionist. Să îţi schimbi garderoba la fiecare şase luni (fie că îţi permiţi, fie că îţi cauţi un „sponsor", practica naţională) în funcţie de tendinţe şi să îţi cumperi haine doar pentru că „se poartă" este ideea cea mai absurdă pe care o întâlnesc aproape în fiecare zi în cealaltă meserie a mea. Am cliente care îmi spun, „da, vreau această geantă, pentru că este roşie şi se poartă".

„Nici măcar pentru model (mă întreb în sinea mea)... dacă nu pentru că nu îţi dai seama că nu ţi se potriveşte roşulĂ". Dacă nu aş sta de vorbă şi nu aş explica, aş fi o mercenară, aş vinde pentru scopul în sine de a vinde şi a mi se plăti munca. Dar nu îmi permit să tac. Nu îmi permit să nu spun: „Nu, nu îţi lua acea geantă pentru că nu ţi se potriveşte şi eşti şi prea scundă pentru ea". De multe ori, fac asta, pe un ton direct, cu riscul de a leza pe cineva, dar ştiu că e o critică constructivă şi încerc să evit frustrările mele de după.

Din fericire, am avut de cele mai multe ori un feed-back pozitiv, în sensul că acele cliente care au înţeles corect mi-au devenit cliente fidele şi chiar prietene. Dar ce puţine!

SUGESTII
Chiar dacă nu agreez ideea, am făcut o selecţie a principalelor linii sau a pieselor de bază din tendinţele sezonului rece şi m-am gândit să propun să vă faceţi o listă scurtă de cumpărături, care să sune simplu. Pentru cei care sunt dependenţi de tendinţe, am făcut o listă generală pentru o garderobă adaptată cerinţelor sezoniere, dar care să nu vă falimenteze pentru o idee care va trece peste câteva luni. Plus câteva sugestii: nu căutaţi haine de firmă scumpe, puteţi găsi piese superbe, cu design şi croieli foarte bune şi la ma­gazine gen H&M, Mango sau Zara.




Esenţa stă în ţesături, cusături, culori - bine alese - şi alegerea acelor haine care vă avantajează, vă ascund defectele şi vă subliniază părţile frumoase. Dacă vă place enorm o haină, nu o cumpăraţi dacă nu vă stă bine, chiar dacă este la un preţ fabulos de bun! Vă propun liniile mari şi piesele ge­nerale (dacă le aveţi deja, nu mai cumpăraţi, adaptaţi-le şi combinaţi-le corect între ele!). Pentru cine consideră utile aceste sugestii, nu mă pot abţine să nu spun ceva despre accesorii: atenţie la pantofi şi poşete!

Uneori, pantofii spun totul, trebuie să fie spectaculoşi şi de cea mai bună calitate. Ziua, purtaţi balerini sau toc mediu, tocurile şi platformele mari sunt doar pentru seară! Nu pantofi albi sau cizme din piele albă! Văd foarte des acest lucru. Mi se pare că văd picioare învelite în ghips şi arată înfiorător. Genţile trebuie adecvate momentului zilei şi jobului. Aceste accesorii pot înlocui bijuteriile cu mare succes şi de cele mai multe ori completează ţinutele şi transmit ceva despre noi. Nu purtaţi set: pantof şi poşetă în culoare! Asortaţi-le la haine şi, eventual, pantofii doar la o curea sau eşarfă!

Să fii în trend sau stilat?! Grea decizie! Succes la cumpărături. Mai vorbim pe subiectul ăsta...

Lista de cumpărături conform tendinţe sezon toamna/iarnă 2009
1. o piesă, două într-o culoare tare: roz fuchsia à la Galliano (dacă nu vi se potriveşte, alegeţi doar un accesoriu gen broşă) sau albastru - toate nuanţele sau imprimeuri vii, sugestie: flori (atenţie la materiale şi cusături, să fie de calitate)
2. ceva sexy, ideal stil budoir, dantelă, mătase, paiete (un top, o bluză, orice vi se potriveşte, sexy nu înseamnă vulgar!)
3. o jachetă sau o vestă din piele (poate fi şi ecologică)
4. ceva plisat sau cu volane (o fustă, o bluză sau accesorii), stil anii '40
5. o jachetă/taior cu umeri înalţi sau epoleţi, stil Balmain
6. ceva suprarealist
7. un accesoriu din blană (sugerez artificială, care să arate bine)
8. volume, supradimensionat, mix feminin cu masculin, nu mulat, nu strâmt, stil Comme des Garçons)
9. ciorapi, dresuri ornamentate, cu modele decorative, glam cu pietre, cristale sau cu dantelă - de bună calitate
10. cizme peste genunchi (doar dacă vi se potrivesc) sau botine peste gleznă decupate în faţă sau pantofi cu talpă ortopedică
11. skinny jeans (revin), culoare închisă - sugestia mea

Dacă doriţi doar să vă reînnoiţi garderoba şi să vă stabiliţi un stil, limitaţi-vă la câteva investiţii sigure, care nu se demodează niciodată.

Strict piesele de bază:
1. trench-ul (ideal ar fi unul negru şi unul bej - Burberry)
2. costumul formal (cu fustă şi pantalon)
3. o fustă conică stil creion
4. o LBD (little black dress) - de designer
5. câteva pulovere tip helancă din lână fină sau caşmir
6. bluze/cămăşi - din mătase şi bumbac
7. eşarfe (de calitate, de marcă)
8. jeans - mai multe perechi, de brand, închis la culoare (tiparul potrivit formei corpului)

×
Subiecte în articol: jurnal de stil