x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Festivalul Marii Uniri, sâmbătă şi duminică, în Parcul Crângaşi

Festivalul Marii Uniri, sâmbătă şi duminică, în Parcul Crângaşi

16 Noi 2018   •   15:00
Festivalul Marii Uniri, sâmbătă şi duminică, în Parcul Crângaşi

Festivalul Marii Uniri va avea loc sâmbătă şi duminică, între orele 12,00-18,00, în Parcul Crângaşi, la eveniment fiind prezenţi comercianţii din raionul Hînceşti, dar şi ansambluri folclorice din România şi Republica Moldova.
Comercianţii din raionul Hînceşti vor expune şi vinde produse specifice zonelor din care provin: plăcinte, vin şi struguri, dar şi obiecte artizanale. Ansamblul folcloric "Pe-un picior de plai" (comuna Paşcani, Raionul Hînceşti) va urca pe scena din Parcul Crângaşi alături de artişti români precum: Sofia Vicoveanca, Petrică Mîţu Stoian sau Niculina Stoican.
Primăria reaminteşte că pe 27 martie, în ziua în care s-au împlinit 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, autorităţile locale din Sectorul 6 şi raionul Hînceşti au semnat un acord de înfrăţire şi colaborare.

"Întâlnirile între reprezentanţii celor două comunităţi au continuat pe parcursul anului, cea mai recentă fiind chiar în Republica Moldova unde, la propunerea domnului Ghenadie Buza, preşedintele Consiliului Raional Hînceşti, primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a primit titlul de cetăţean de onoare. Sfârşitul acestei săptămâni aduce din nou, împreună, cele două comunităţi la un eveniment plin de voie bună şi bucate alese, în cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte dedicate Centenarului: 'Festivalul Marii Unirii'", menţionează aceeaşi sursă.

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural European Sector 6.

×
Subiecte în articol: Festivalul Marii Uniri parcul crangasi