x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber „Poftiți pe la noi”! Giani Kiriță o cere de soție pe Margherita din Clejani și chiar ajung în fața primarului

„Poftiți pe la noi”! Giani Kiriță o cere de soție pe Margherita din Clejani și chiar ajung în fața primarului

17 Mai 2015   •   08:25
„Poftiți pe la noi”! Giani Kiriță o cere de soție pe Margherita din Clejani și chiar ajung în fața primarului

Nu aduce anul cât aduce ceasul, iar Giani Kiriță decide să se însoare din nou într-o clipă. Totul se întâmplă în cel de-al doilea sezon al emisiunii „Poftiți pe la noi”, difuzat de Antena 1 în fiecare luni și marți, de la 20:30.

Aleasa inimii sale este nimeni alta decât Margherita din Clejani, iar focul pasiunii i-a bulversat chiar când se aflau la filmările pentru reality show.

„Știind că Viorica și Ioniță sunt în căutarea unui băiat bun pentru ea, i-am zis Margheritei că altul mai bun decât mine nu găsește. Așa că am cerut-o de nevastă la „Poftiți pe la noi!”, povestește Giani amuzat.

Sportivul n-a apucat bine să își încheie declarația de dragoste că s-a și trezit în fața primarului alături de recenta lui cucerire.



Cert este că Giani are de gând să le intre total în grații viitorilor socri: „Am decis să le iau tot: și numele, și concertele. Dacă tot am mai fost căsătorit o dată, acum o să iau eu numele ei. Mă voi apuca să studiez și un instrument ca să intru și în taraf”, declară Giani, plin de viață.

Dacă Margherita din Clejani face casă bună cu Giani Kiriță și cum se leagă această idilă, telespectatorii vor afla urmărind cel de-al doilea sezon al emisiunii „Poftiți pe la noi!”.



×