x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Gina Felea, mărturisire sinceră în fața lui Malone: ”Nu este copilul tău”

Gina Felea, mărturisire sinceră în fața lui Malone: ”Nu este copilul tău”

10 Iun 2018   •   15:39
Gina Felea, mărturisire sinceră în fața lui Malone: ”Nu este copilul tău”
Sursa foto: Mihai Stetcu

Cel de-al doilea episod al serialului ”Băieți de oraș”, una dintre cele mai apreciate producții de comedie de la noi, care este difuzat în fiecare duminică, de la ora 22.00, la Antena 1, este unul în care surprizele se țin lanț.

Gina Felea, personaj interpretat într-un mod absolut genial de actrița Anca Dinicu, va trece prin niște emoții incredibile în momentul în care este conștientă că l-ar putea pierde pe Malone – rol jucat de Vlad Drăgulin- într-un meci de box. Din acest motiv, ea va face o mărturisire la care nimeni nu se așteaptă: ”Malone, nu este copilul tău”.

Suspansul atinge cote maxime căci Malone, care este antrenat pentru meciul vieții sale, de cãtre campionul Leonard Dorofrei, este în ring în acele momente și se teme pentru viața lui.

”Eu nu am făcut niciodată box, dar acum mă pot lăuda că primul meu partener „de dans'' a fost însuși Moșu'. Atunci când am făcut cunoștință cu el, nu a stat mult timp la vorbã și m-a invitat să urc în ring cu el. Bineînțeles că nu a dat pe bune, altfel, probabil că acum nu mai dădeam aceste declarații. Am întâlnit un campion și un om care arde pentru meseria lui, se vedea bucuria cu care îmi explica pașii și loviturile”, povestește cu mult entuziasm Vlad Drăgulin.

Cum va reacționa acesta la mărturisirea Ginei Felea și cum se va termina primul meci de box al lui Malone cu inamicul său din copilărie, telespectatorii vor vedea duminică, de la ora 22.00, la Antena 1.

×