x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber ,,Haideţi la Show!”, emisiunea în care copiii devin stăpânii adulţilor

,,Haideţi la Show!”, emisiunea în care copiii devin stăpânii adulţilor

de Mara Raducanu    |    22 Apr 2014   •   15:24
,,Haideţi la Show!”, emisiunea în care copiii devin stăpânii adulţilor
Irina Haideţ: ,,În România avem copii talentaţi, e păcat să nu se ocupe nimeni de ei”.
Pun întrebări, dansează, cântă, recită, sunt moderatori talentaţi, dar şi jurnalişti aprigi. Sunt mici, dar cu o singură notă pe portativ, cu o ghicitoare sau cu o întrebare pot avea o lume întreagă la picioarele lor. Sunt sinceri, nu se tem şi nu au emoţii. Când eşti în preajma lor, orice lucru simplu devine aventură curată. Aşa că, nu contează de unde eşti, contează cât de bun eşti! Acesta este motto-ul emisiunii ,, Haideţi la Show,” o emisiune care descoperă şi promovează copiii talentaţi şi inteligenţi. Irina Haideţ, realizatoarea emisiunii, a povestit într-un interviu pentru ,, Jurnalul Naţional,” ce înseamnă munca cu copiii, dar şi despre faptul că orice copil are potenţial şi merită îndrumat să facă încă de mic ceea ce-i place.


De ce o emisiune pentru copii? Sunt cei mici, mai buni parteneri decât adulţii?
Irina Haideţ:
Noi am colaborat cu copiii şi am realizat concursuri artistice pentru cei mici, atât în România, cât şi în afară. Lucrăm cu ei cam de nouă ani. Nu este primul proiect, au mai fost proiecte de emisiuni, am avut un proiect de emisiune care s-a numit ,,Academia copiilor”, unde cei care voiau să intre dădeau un examen. Era vorba despre copiii artişti - care cântau, dansau, recitau, aveau talent artistic pe teatru - adică a fost un concurs pluridisciplinar. A urmat apoi o perioadă de pauză, pentru că am dezvoltat tot pentru cei mici un proiect la Palatul Naţional al Copiilor. Mai exact, am făcut o salină artificială, pornind de la dorinţa de a ajuta copii cu probleme de respiraţie, astm. Ne-am implicat oarecum social pentru că acolo copiii până la cinci ani au gratuitate.


,, Haideţi la show!” Un îndemn direct şi franc la distracţie. De unde s-a născut acest proiect?
Irina Haideţ:
Când ne-am gândit la realizarea acestei emisiuni, am plecat de la ideea că avem copii talentaţi, avem copii cu potenţial în România şi că e păcat să ai astfel de talente şi să nu te ocupi de ei. Din aceste gânduri s-a născut proiectul de televizine ,,Haideţi la show”, un proiect în care încercăm să cumulăm partea artistică a copiilor - pentru că nu toţi copiii cântă - şi atunci ne-am gândit că poate sunt copii care au talent de moderator, copii care vor să devină ziarişti şi ne-am zis că ar fi păcat să nu-i ajutăm. Aţi văzut că părinţii se gândesc mereu, unde să-mi mai duc copiii, la ce-ar fi cel mai bun copilul meu? Şi noi am zis:de ce nu?

Care sunt punctele forte ale copiilor cu care lucraţi? Care sunt criteriile de selecţie?
Irina Haideţ:
Orice copil are potenţial. Pornim de la faptul că avem copii talentaţi şi fiecare are un potenţial al lui. Ideea este ca noi să îl descoperim, să lucrăm împreună şi să vedem care este locul potrivit pentru el. Noi de la acest lucru pornim. Am zis: copiii care cântă să aibă partea lor artistică, copiii care au un talent de moderator să fie moderatori, copiii care vor prezenta, să prezinte şi atunci vom încerca să lucrăm cu fiecare pe domeniul lui. Un exemplu: Samira, o fetiţă de cinci ani. Ea este responsabilă cu Camera Secretelor, o idee extrem de inedită. Fetiţa despre care vorbim este foarte talentată, are o memorie foarte bună. În această emisiune, ea spune ghicitori, pe care tot ea le şi dezleagă. Având cinci anişori, deocamdată nu avem ce domeniu să-i dăm, însă pe parcurs are un mare potenţial să ajungă o bună prezentatoare. Jonglează cu camera, îi place şi asta este foarte important pentru copil.

Avem copii talentaţi în România?
Irina Haideţ:
Da, avem copii foarte talentaţi. Am fost la concursuri internaţionale de unde ne-am întors cu multe trofee. Ce poate fi mai bun de atât? În momentul în care ai 15 ţări concurente şi tu te întorci cu premii, asta spune totul. Este un sentiment unic. Avem copii extraordinari, talentaţi pe care dacă ştim să-i îndrumăm spre ceea ce trebuie, credeţi-mă că vom scoate din ei nişte oameni extraordinari.

Ce înseamnă pentru tine faptul că lucrezi printre copii?
Irina Haideţ:
Mă simt foarte bine printre copii şi ei îmi dau foarte multă energie. Devin din ce în ce mai spontană datorită lor, pentru că sunt atât de dezinvolţi încât îţi transmit şi ţie această stare. Şi dacă noi adulţii ne gândim că nu trebuie să facem lucrul ăsta pentru că nu e bine, că nu avem voie, în momemtul în care eşti cu un copil lucrurile se schimbă radical. Şi, când îi vezi cât de sinceri, de spontani şi de drăguţi sunt, te încearcă şi pe tine aceeaşi stare şi atunci dai drumul reacţiilor fără să te mai gândeşti că ţie ca adult poate nu îţi stă bine. Dar, totul vine de la sine…

Când va incepe emisiunea?
Irina Haideţ:
Emisiunea a început pe 19 aprilie 2014, de la ora 16.30 şi va dura o oră şi treizeci de minute. Pe lângă faptul că încercăm să promovăm aceşti copii, încercăm şi să îi educăm. În emisiunea ,,Haideţi la show”avem invitaţi din toate domeniile, iar rubrica de interviu este făcută de un băieţel de doar şase ani şi jumătate. O să fie ceva inedit. Gândiţi-vă cum este ca un copil de şase ani să aibă un interviu cu o personalitate. Automat adultul este cel care va răspunde ca unui adult, pentru că întrebările sunt puse exact pentru un adult. În momentul în care invitatul răspunde ca unui adult copilul spune: ,,dar, vă rog, nu-mi spuneţi aşa, explicaţi-mi mai multe pentru că sunt doar un copil”, şi atunci aveţi tendinţa să-i explicaţi ca unui copil. În acel moment întoarcem din nou lucrurile şi spunem: ,,nici chiar aşa, sunt copil, dar pot să înţeleg şi lucruri mai grele”.

Ce invitati veti avea in aceasta emisiune?
Irina Haidet:
Copiii care participă la emisiune au șansa de a întâlni persoane deosebite. Structura emisiunii este bazată pe interviul pe care moderatorul, Edi Constantinescu, de nici 7 ani, îl realizează cu diferite persoane și personalități. În emisiune vor veni și vor răspunde specialişti diverşi. Vom avea ca invitaţi doctori în mecanica fluidelor, specialişti în IT, artiști deosebiți, jurnalişti de renume, medici deosebiţi, stilişti ingineri, poeți, alpiniști, aviatori, inventatori, etc, adică o întreagă pleiadă de specialişti cu realizări serioase la activ. Copiii trebuie să cunoască astfel de oameni speciali, trebuie să îi poată auzi, trebuie să se poată inspira din munca lor. Copiii au nevoie de modele. Acasă, părinții fac tot ce pot pentru a asigura o educație copiilor lor. Noi o completăm cu ceea ce știm să facem ca profesioniști.

Care sunt principalele rubrici?
Irina Haidet:
Emisiunea are o serie de rubrici speciale. Ele sunt introduse publicului de doi prezentatori talentaţi: Alexandra Radu din Râmnicu Vâlcea și Cosmin Adrian din Călărași. Pe lângă aceasta, ei sunt și membrii ai juriului care evaluează artistic copii invitaţi în emisiune. Revenind la rubrici, una dintre acestea se numește „Vino în județul meu !”. O altă rubrică este cea internațională, intitulată ”Prieteni din alte ţări”. Aici copiii iau cunoştinţă cu alte țări prin mesaje primite în emisiune de la prieteni. Spre exemplu Excelenta sa, Diar Nurbintoro, ambasadorul Indoneziei la București a acordat un interviu despre copiii din această ţară. Am avut și bucuria de a primi în studio o fetiță din Indonezia, țara celor 17000 de insule care a reprezentat ținutul său prin dansuri specifice. Un alt prieten, Charlie Amstrong, nepotul cunoscutului trompetist Louis Amstrong, ne-a transmis mesajul său personal alături de videoclipul celei mai recente piese ale sale, intitulată „Breake it”. Charlie este prieten cu Coolio si alți artiști mari cu care are și apariții scenice comune. Laboratorul Profesorului Ştiinţificus este locul în care jurnalistul de știință, Cristian Român prezintă, prin experiențe, legi și principii ale fizicii, materie care guvernează viața noastră clipă de clipă. Camera Secretelor este locul din care micuța Samira Maria din București, ne transmite ghicitori pe care trebuie să le rezolvăm pe parcursul ediției. Prin intermediul rubricii „Când voi fi mare…”, copiii pot descoperi ce înclinaţii au şi spre ce domeniu vor să se orienteze.

Ce mesaj ai pentru copii, atât pentru cei cu care lucraţi, dar şi pentru ceilalţi care vor urmări această emisiune?
Irina Haidet:
Credeţi în capacităţile voastre şi dezvoltaţi-le cu ajutorul specialiştilor!

Caracterizează, în trei cuvinte, emisiunea „Haideţi la Show”. Ce o defineşte, ce o face sa fie speciala?
Irina Haideţ:
Este o emisiune care promoveaza copiii educaţi, talentaţi şi inteligenţi. Este o emisiune care descoperă noi talente şi incearcă să dea aripi tuturor copiilor.

____________

HAIDEŢI LA SHOW ! este o emisiune în care te distrezi, dar de la care şi înveţi. Muzică şi o jurizare veselă dar obiectivă, invitaţi speciali, experienţe inedite, vizite în oraşe şi ţări pe care, poate, nu le cunoşti, te aşteaptă în cele 90 de minute ale fiecărei ediţii. Sâmbătă de sâmbătă vino să ne fii alături în studio sau la televizor. La ce ora începe emisiunea? La 16.30, din 19 aprilie 2014! Te aşteptăm să te înscrii la preselecţii prin pagina de facebook HAIDEŢI LA SHOW! Poate vei fi chiar tu în lumina reflectoarelor, în faţa camerelor de filmat şi a telespectatorilor. Haideţi la show!

×