x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor şi-a ales juraţii

Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor şi-a ales juraţii

17 Iun 2014   •   17:16
Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor şi-a ales juraţii
Chef Florin Dumitrescu, chef Sorin Bontea şi chef Cătălin Scărlătescu vin în această toamnă la Antena 1
Chefii Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu vor juriza la Antena 1 cel mai aşteptat cooking show al toamnei, Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor. Cei trei sunt gata să dezvăluie publicului ce se ascunde de fapt în bucătăria unui restaurant şi să îi fiarbă la foc mic pe toşi cei care vor intra în această super competiţie. “Tot ceea ce aţi văzut până acum a fost floare la ureche. În această toamnă vom dezlănţui Infernul Bucătarilor şi asta pentru că un Chef adevărat trebuie să fie mai mult decât un bucătar desăvârşit, trebuie să aibă un caracter puternic, să fie un lider înnăscut, asta este ceea ce căutăm noi acum”, a declarat Chef Sorin Bontea. “Dacă până acum aveaţi impresia că suntem duri, staţi să vedeţi ce urmează de acum încolo! Bucătăria unui restaurant nu este deloc o joacă, iar de asta vă veţi convinge în această toamnă. Este un câmp de luptă, unde cel mai bun şi cel mai puternic câştigă” spune Chef Cătălin Scărlătescu. “Hell’s Kitchen înseamnă o evoluţie în cariera mea. Este cel mai tare format de cooking din întreaga lume, este produs de o echipă nemaipomenită, aşa că mă bucur foarte tare să fac parte din acest proiect. În bucătărie este ca în armată, iar din toamnă îmi veţi da dreptate urmărind acest show. James Joyce spunea în “Ulise”: “Dumnezeu a creat mâncarea, iar Diavolul a creat bucătarii!”. Toamna aceasta la Antena 1 se va dezlănţui Iadul Bucătarilor”, a declarat Chef Florin Dumitrescu.

Hell’s Kitchen este unul dintre cele mai urmărite şi mai longevive show-uri de cooking din întreaga lume. Produs în peste 50 de ţări, printre care UK, SUA, Australia, Suedia, Portugalia, Italia, Rusia, Spania, Mexic sau China, Hell’s Kitchen a obţinut rezultate impresionante la nivel de rating şi cotă de piaţă, fiind un etalon în materie de show-uri de gen. Creatorul formatului Hell’s Kitchen este celebrul Gordon Ramsay, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai de succes chefi din întreaga lume şi un star internaţional de televiziune. Restaurantele sale, 14 la număr, au adunat în total peste 15 stele Michelin fiind pe lista celor mai exclusiviste locuri din lume.

Noul show de la Antena 1 este adresat tuturor pasionaţilor de cooking şi bucătarilor profesionişti, aspiranţi la titlul de Chef. Cei selectaţi să intre în această competiţie, vor locui într-o casă amenajată special pentru ei, lipită de restaurantul în care vor trebui să gătească. Concurenţii vor fi împărţiţi în echipe şi vor fi supuşi în fiecare ediţie la tot felul de probe eliminatorii. Înscrierile pentru preselecţiile Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor au început deja. Cei care sunt gata să intre în lupta gastronomică se pot înscrie pe casting.a1.ro.


×
Subiecte în articol: Hell’s Kitchen